Н.В. Гоголь, «Мёртвые души». Рисунок А. Лаптева. 1951 г.

————–

„Iobăgia era liantul care ținea societatea rusă împreună”. Așa se exprimă cu regret, în presă, Valeri Zorkin, președintele Curții Constituționale a Rusiei. In actuala ofensivă ideologică a Kremlinului, care îi menține pe ruși în frustrarea Imperiului pierdut, lipsea numai nostalgia pentru iobăgie. Sigur, românii împărtășesc cu rușii o fascinație ambiguă pentru țăran, pentru mujic. La noi însă nu s-a manifestat regretul pentru dispariția sclaviei patriarhale, așa cum se întâmplă acum în Rusia (cf. link mai jos).

Iobagul, mujicul, nu a părăsit niciodată inconștientul colectiv rusesc. De aceea la ei romanul Suflete Moarte al lui Gogol, romanul fondator al literaturii ruse moderne, a avut întotdeauna o nuanță metafizică ce le scapă străinilor.

In Suflete Moarte, care se petrece în timpul iobãgiei ţariste, macabrul personaj central Cicikov merge, între douã recensãminte, pe la moșieri din provincie, cerându-le sã treacã pe numele lui mujicii lor morţi, dar încã vii în acte, astfel încât el, Cicikov, sã-si facã pe hârtie o avere din suflete existente administrativ, dar dispărute, in vreme ce mosierii respectivi n-ar mai plãti taxe pe sufletele de care s-au eliberat…

Abjecta combinație e ilegalã, însã Cicikov dã totuşi peste unii mosieri si mai hoţomani decît el, pentru cã încearcã sã-i vândã sufletele mortilor, în loc sã se descotoroseascã gratis, ba chiar vor sã i le vândã diferenţiat în funcţie de calitãţile lor trecute…

Iatã urmãtoarea delicioasã scenã (în traducerea mea, putin rezumatã; e de altfel prima scenã în care se foloseste expresia “suflete moarte”:

„– Aha, vreti sã cumpãrati suflete moarte? rezumã simplu Sobakevici discutia. [Sobakevici, adicã Câinescu, e un mosier foarte dur, care simte o afacere.]

– Da, rãspunse ușurat Cicikov.

– Avem, de ce sã nu avem? spuse Sobakevici… [Найдутся, почему не быть?... Intr-o limbã alta decît româna e greu de redat ticãloșia calculatã a evazivului rãspuns negustoresc...]

– Deci v-ar ușura sa scăpați de ei…

– Daaa, nu vãd de ce nu i-aș vinde.

(Evident, aici Cicikov simte cã a gãsit un coţcar mai tare decât el… Si iatã cum ajung sã ia morții unul câte unul:)

Sobakovici : – Uitati-vã la Probka Stepan, tâmplarul. Nicãieri n-o sã mai gãsiti un mujik ca ãsta. Aoleu ce forţã avea!…

Cicikov: — Dar e mort, frate.

Sobakovici: — Ce să mai spun de Miluşkin, zidarul!... etc…”

—

Valoarea scenei e însă metafizică, iar tulburarea stârnită de ea e reală. Cicikov și moșierii nu se joacă doar cu acte de deces, cum fac Dragnea și valeții lui în Teleorman, ci într-adevăr cumpără suflete… pentru că sufletul mujicului este etern și nemuritor.

Vezi mai multe despre regretele lui Valeri Zorkin, președintele Curții Constituționale a Rusiei, în legătură cu dispariția sclaviei („Iobăgia era liantul care ținea societatea rusă împreună”.) aici: