Bruxelles in seara asta. Restaurant chinezesc deloc turistic, putin cunoscut. Delicioasă bucătărie familială din provincia Hunan. Nimic de-a face cu eternele supe de porumb si pui înecat in sos dulceag. Aici totul e proaspăt, picant, aburit, facut pe loc in casă, cu dumplings din ăia care se topesc în gură precum colțunașii de la bunica.
Oală cu iepure, limbi de rață picantă, limbi de ciocârlie in aspic (lark tongues in aspic, da, ca la ăia)…
Sint singurul ne-chinez printre familii cu copii fără ochi, ca mâțe adormite, care bodogănesc in altă limbă decât aia de la Pekin, pana intra si se pun la masa de alături un tâmpit manierat si detestabil cu o frumoasă cu bluză pe gât. Scrie “fetișistă” pe fața frumoasei, care nu si-a tartinat nimic peste paloarea vicioasă.
După ce comandă iepurele si câte un pahar de vin (da, stimați oameni buni, un pahar) impostorul îi explică fără pauză tot felul de lucruri despre care nu are habar, fără să vadă că ea îl ascultă învârtind un pahar gol intre degete.
Cum mâncarea rămâne mai toată, la urma chelnerița cântă tonal, inapoindu-i Visa Cadmiu pe care el o scosese lent, ca să vadă ea: “Paquet? Pack? Manger maison, paquet”?…
Idiotul fără nume își privește escorta gotică ezitând o secundă, nu descifrează nimic in ochii ei si decide:
— Oui, allez, împachetați ce-a rămas, dar nu și orezul.
Pleacă amândoi ținandu-se cu maini moi, ea cam strânsă in spate.
Une nuit fauve qui s’annonce…
—
Filed under: Babel, Bestiariu, Cinema, Istoria Șamanismului Românescu, Linguistics, Paraphernalia, Rituri noi
