Fie acest fragment din volumul Miros de roșcată amară (Humanitas, 2014):
“Există dureri de cap la fel de intense ca cele de care a suferit Gheorghe Doja cu coroana aia incandescentă. Chinuri de mucenic atât de monstruoase, încât nici nu simți când gealații îți smulg sfarcurile cu clești ruginiți.
Dimineața intrasem într-o farmacie unde, după tejghea, trăia o doamnă cu crucifix de bronz la gît. Am intrat palpitând într-o pîclă cerebrală precum cea pe care ne-a cântat-o Jimi Hendrix in Purple Haze.
Din prag mi-a zis, expertă:
– “Vă doare capul”.
Sibilă profesionistă, m-a întrebat ce mai luasem (trei nurofene) si mi-a scos de sub tejghea doua lucruri fără nume recomandându-mi sa le înghit cu votcă. Pentru atâta omenie neașteptata mi-a cerut doi lei.
Cea de-a doua arătare care îmi arătase compasiune, patroana unei terase unde eșuasem fără să folosesc vreo tehnică particulară, mi-a vazut la randul ei suferința încă din stradă si după ce mi-a explicat in cuvinte puține ca nu mă poate eutanasia a țipat spre bucătărie să prepare un suc de roșii “natur”, si anume “două roșii mari pasate descojite” cum am auzit-o ordonand, in care a varsat viguros si autoritar o suta de votcă si un strat gros de piper.
Remediul a fost atât de eficace încât am rămas o vreme privind in gol, induioșat de acea fărîmă de umanitate.“
(Aroganta cu mușchi circulari și o împerechere de vis)
Așa… Băutul și creația.
Intr-un interviu recent, regizorul danez de cinema Lars Von Trier, provocatorul ăla care face filme extrem de controversate, unele chiar la limita pornografiei, și care de la o vreme nu mai e bine văzut în marile festivaluri, precum Cannes, din pricina unor remarci de o ambiguitate extremă privind nazismul și antisemitismul, Lars Von Trier așadar a spus că el trece acum printr-o severă cură de dezalcoolizare și de ieșire din dependența de droguri, că el este acum total treaz și sobru, dar că, iată, rezultatul e că nu mai poate crea.
“Nu știu dacă am să mai pot să turnez filme…”, a anunțat el, spre dezolarea fanilor.
Desigur, știm cu toții cum în mitul creatorului, alcoolul și drogurile au un statut aparte. Hemingway sau Kingsley Amis nu pot fi despărțiți de alcool. Thomas De Quincey și-a descris transele și prăbușirile în serie în Confesiunile unui mâncător de opiu, iar Baudelaire și toată generația lui ar fi scris poate altfel fără absint, opiu și hașiș.
La fel, se poate pune întrebarea dacă ar fi mai fi existat rock-ul și întreaba mișcare de eliberare culturală, politică și sexuală hippy fără excesele stimulentelor de tot felul? Cine ar asculta azi un disc al lui Jimmy Hendrix sau Rolling Stones cu muzică compusă de aceștia fără a fi fost sub influența alcoolului sau heroinei?
Huxley, Burroughs, William Golding. Rimbaud… Baudelaire cu Une Saison en Enfer. Clapton: Cocaine, Velvet Underground: Heroin, Rolling Stones: Brown Sugar, Hendrix: Purple Haze, the “Doors of Perception” Huxley… Magic Bus: The Who.
Putem continua la infinit recitarea numelor și exemplelor de artiști distruși de excesele paradisurilor artificiale și pe care nu ți-i poți închipui îmbătrâniți dincolo de imaginea mitică a tinereții excesive, exuberante și creatoare.
In cazul unora, deveniți legende totale, e imposibil să-i vezi îmbătrâniți placid. Cum ar fi fost un Jim Morrison abstinent și gras și chel?
Presiunea e mare, iar mitul unuia precum Bukowski – omniprezent. A fost o vreme în care starurile rock distrugeau foarte conștiincios camerele de hotel în care stăteau, plătind desigur după aceea pentru oglinzile sparte și televizoarele aruncate pe fereastră.
Poți așadar fi creator fără să recurgi la stimulente? Dacă am lua exemplul lui Kafka, da. Kafka e un contra-exemplu perfect. Conștiincios, trăind cu părinții, lucrând la o companie de asigurări, n-a avut decât o singură iubire în viața lui, ba chiar și aceea nefericită.
Insă, desigur, nu vor lipsi cei care vor declara că și Kafka, prin ascetismul său, era excesiv în cealaltă direcție. Așa încât, chestiunea excesului necesar creatorilor rămâne deschisă.
Pentru cei care vor să se dedice, însă, aș traduce cu plăcere minunatul manual al lui Kingsley Amis Everyday Drinking.
Puține cărți îi pot fi mai utile omului pe planetă. Kinglsey (tatăl lui Martin Amis), autorul lui Lucky Jim și al New Maps of Hell, primul studiu serios despre literatura SF, a produs, pe lângă un fiu mare scriitor (Martin) acest minunat manual de supraviețuire.
Totul este acolo pentru machitorul autentic. Nu e o carte pentru amatori. Afli acolo totul, de la munca cotidiană, la schedule de viață, diete de urmat, cele mai fantastice și eficace leacuri naturale împotriva mahmurelii, rețete extraordinare de cocktailuri magice, ba chiar și un capitol special despre “mahmureala metafizică” (cf. citat mai jos).
Kingsley Amis e un om de pus pe acelasi piedestal cu Dalai Lama. El e cel care ne-a învățat că băutul autentic e o asceză, precum sexul pentru marchizul de Sade.
Iată, ca teaser, o rețetă utilă pentru un punch cu care vei ului fetele, furat din Kinglsey Amis, dar imbunatatit personal :
Cind torni, e de bon ton sa nu versi si cuburi in paharele femeilor…
Niste fructe taiate bucatele trebuie sa stea in rezerva sa le mai adaugi proaspete, pentru ca alea macerate tind sa devina flescaite si neestetice.
Iata, ieftin si success garantat daca urmezi instructiunile.
—
Citate:
“When that ineffable compound of depression, sadness (these two are not the same), anxiety, self-hatred, sense of failure and fear for the future begins to steal over you, start telling yourself that what you have is only a hangover. You have not suffered a brain lesion, you are not all that bad at your job, your friends are not leagued in a conspiracy of barely maintained silence about what a shit you are. If this works, you can convince yourself that you need do no more.”
—
Spare us the endless harrowing facts about premature deaths, wrecked careers and broken homes; the truth is that without alcohol our society would collapse from its own internal stresses.“
(Kingsley Amis, Everyday Drinking… a much too neglected survival manual)
—
Despre Lars Von Trier:
— Nymphomaniac – când Lars Von Trier își face “mea vulva”…
https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/01/01/nymphomaniac-cand-lars-von-trier-isi-face-mea-vulva/
apoi:
— Cultura noastră a alcoolului…
— Vinul rosu se pune la rece…
— Ibricul mahmurului Omar Khayyam (cu o coda despre poezia sufi la moldoveni)
— Sexul in literatura SF…
— “God” is dead – how to avoid censorship and publish the unpublishable…
– Huzur, Eric Clapton și teologia musulmană a Prezenței divine…
Filed under: Babel, Bestiariu, Istoria Șamanismului Românescu, Linguistics, Paraphernalia, Rituri noi