Decriptarea desenului din Charlie cu Treimea care se anchiulează…

Hai să explicăm și desenul cu Treimea Tată-Fiu-Sfântul Duh care și-o dau pe la spate.

Ca orice alt desen din Charlie, el nu poate fi înțeles decât într-un context fertil (fertil, da, îmi cântăresc cuvintele) franțuzesc, de libertate de idei, ciocniri în piața publică și revoluții spectaculoase.

Orice am face, nu poți lua aura de dezmăț estetic și umor deșucheat de pe Franța.

Francezii ni i-au dat pe Rabelais și Villon, Marchizul de Sade, La Révolution, codul de legi după care ne ghidăm mai toți în Europa, cel al lui Napoleon; Voltaire; apoi tot ce este literatură erotică și pornografie fină, simbolismul, suprarealismul, structuralismul, le Nouveau Roman și mai 1968.

Noul Val în cinema, Godard și Chris Marker… Sartre și Camus și tot ce e dezbatere despre libertate și limitele individului. E o cultură care nu poate fi înțeleasă fără un cod minim, istoric și cultural al libertății. Americanii sau englezii nu pot asta… Doar un european absolut cum a fost Pasolini putea. Si, desigur, alții și alții… Noi ar trebui să putem. Nu poți însă reduce Franța, exuberanța absolută, cea care a transmis Europei libertatea, care a avut Enciclopedia și pe Voltaire, nu o poți reduce la canoanele Muntelui Athos și ale lui Mullah Omar.

Așadar, caricatura asta cu Trinitatea… contextul era cel al căsătoriilor gay. Aici, in mod surprinzător, Franța republicană s-a regăsit deodată mai conservatoare decât regatele vecine: Belgia, Olanda, Luxembourg. Au avut loc manifestații uriașe organizate de dreapta conservatoare și de Frontul Național al lui Le Pen, luări de poziții publice, principalul partid de opoziție, UMP, Uniunea pentru o Mișcare Populară, partidul fostului președinte Nicolas Sarkozy, cerînd chiar un referendum național – care a fost respins în cele din urmă de parlament.

Legalizarea căsătoriilor între homosexuali fusese una din promisiunile de campanie ale lui François Hollande, când liderul socialist căuta să se poziționeze cât mai progresist și de stânga vizavi de un Sarkozy care în acel moment încerca să racoleze vocile dreptei celei mai conservatoare.

In Franța, care se dovedește astfel mult mai conservatoare decît țările vecine, dezbaterea actuală o amintește pe cea din anii 1970, din momentul legalizării avortului.

Mulți, precum cel de la Charlie Hebdo, au găsit straniu și regretabil că Franța republicană și laică să se arate mai conservatoare decât regatele vecine ale Belgiei și Olandei, de pildă, unde mariajul gay a devenit legal deja în urmă cu un deceniu. Sau Luxembourgul, care are un prim ministru homosexual declarat, cum a avut și Belgia. Mai mult, în Belgia legea autorizează orice cuplu de homosexuali, chiar străini, să se căsătorească local, cu condiția ca unul din ei să fi locuit cel puțin trei luni pe teritoriul belgian.

Belgia, care a avut un prim-ministru homosexual declarat, Elio Di Rupo (pe deasupra italian), a banalizat atât de mult căsătoria homosexuală, încât pînã și rata divorțurilor între homosexuali se apropie de cea a cuplurilor hetero, depasind 20% din căsătorii. Franța însă nu.

Tot Olanda și Belgia sînt de altfele primele țări care au legalizat eutanasia voluntară, totul decurgând dintr-o lungă istorie a toleranței Țărilor de Jos. Franța însă nu.

Așa încât, atunci când Monseniorul catolic francez André Vingt-Trois (așa îl cheamă, da: Vingt-Trois = 23… André Vingt-Trois - Andrei 23) a spus că mariajul homosexual ar distruge “fundamentul societății”, Charlie Hebdo (unde nici unul din jurnalisti nu era gay, dar unde nici unul nu vedea de ce Franta ar fi mai reactionara decat Belgia catolica vecina) au publicat caricatura asta, unde se joacă pe ambiguitatea termenului fundament / les fondements ale societății, dar și pe numerologie: 3 – 23, Treimea și Monseniorul 23 / Vingt-Trois, care, cum spune textul, are trei tătici: Il a trois papas – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Acum, Sfântul Duh, cum se știe, nu a fost niciodată definit în teologia creștină. Natura Trinității e absconsă până și Patriarhului. Ce este Sfîntul Duh, cel reprezentat uneori de masoni ca un ochi într-un triunghi (iar alteori ca un porumbel)?

Nu e de mirare că pentru ne-creștini treimea e compusă din Dumnezeu Tatăl – Isus și Maria… Pentru că nimeni, dar absolut nimeni, nu a știut vreodată să definească Sfântul Duh… Așa că Charlie s-a mărginit la reprezentarea tradițională a unui echer.

Personal găsesc ideea unui echer in curul cristic foarte comică. Ochiul din echer, după cum se vede, e panicat și se întreabă ce caută acolo. Apoi, în franceză, anusul e uneori asimilat unui ochi: ochiul de bronz. Chestiune de libertate de spirit. Glume franceze, de la poporul care vi l-a dat pe marele scriitor al libertății: Marchizul de Sade.

PS: Isus e făcut expres, în desen, să semene un pic cu Cicciolina… Să nu uităm că Cicciolina a fost o foarte activă deputată in Parlamentul Italiei, din partea Partidului Radical. Democrația trece mai degrabă pe aici decât prin Agapia.

—

Cum spunea actorul (francez, desigur, și mai trebuie văzut și ce față de țăran macho are) Michel Galabru:

– “Sint cu totul pentru legalizarea căsătoriilor între homosexuali. Nu văd de ce, doar pentru că sînt minoritate protejată, nu trebuie să guste și ei oroarea absolută, ca toata lumea.”

—