Beția cu ADN-ul identitar…

Ești ceea ce vorbești, nu ce-ți arată ADN-ul din ciolane.

Când nu pot să-i convingă pe alții că limba și civilizația, sau chiar specia umană, s-au născut aici, inventate de suavii daci, unii dacopați aduc în discuție continuitatea genetică, ADN-ul și puritatea rasei. Că e vorba de un caz clinic, de sectă nocivă, o arată chiar această obsesie a dacopaților cu nemurirea şi cu biologicul. Dacă ne-am lua după biologic, însă, obsesiile lor se năruiesc deja din start.

Mitul continuităţii fizice între români şi daci e la fel de şubred ca şi mitul continuităţii greceşti. Când te uiţi la greci, nu prea par a fi urmaşii lui Platon. Acel Platon al Antichității era un vlăjgan lat în umeri (“Platon” e doar o poreclă descriptivă pentru spetele filozofului). Tutorele lui, şi protectorul său intelectualo-sexual, Socrate era la rândul lui o arătare ce umbla desculţă iarna, un soldat-filozof ascet, care însă la ospeţe bea băgând demn pe toată lumea sub masă… etc, etc. Grecii din Antichitate nu prea par astfel a avea mare lucru în comun cu mediteraneenii corciţi de astăzi, de pe la Salonic şi Smirna (Izmir), cu toţii grăsuţi și învârtitori de mătănii, măslinii, cu funduţul jos, burtică şi chelie prematură.

La fel e şi în România. Sectanţii se vor descendenţi din daci, dar să ne uităm puţin împrejur în metrou şi să ni-i închipuim toți burtoşii balcanici şi cucoanele şoldoase ca fiind scoborâtori de pe Columna lui Traian.

Nu ştim de fapt nimic despre limba dacilor. Limba română coboară direct din latină, desigur, dar etnic, fizic, noi nu suntem mai arătoşi (cu excepţia unor ardeleni şi moldoveni modeşti de la munte) decât unsuroşii pitici sicilieni de azi. Au trecut nenumărate armate asiatice pe aici, iar a vorbi o limbă latină nu implică absolut deloc o glorie genetică. La urma urmei, jumătate din Africa vorbeşte o limbă latină: franceză, spaniolă sau portugheză… lingvistic, şi dumnealor, congolezii, au dreptul să se considere urmaşii Romei.

Şi-apoi, parcă ar fi mare mândrie în a-ţi atribui o etichetă de cârtiță: „noi nu ne-am mişcat niciodată de aici“. Afirmaţia nici măcar nu poate fi apărată tehnic-istoric, pentru că, umanitatea provenind dintr-un exod al primelor populaţii din Africa, până la urmă şi strămoşii dacilor au venit de undeva de prin Orientul Apropiat, răspândindu-se, kilometru cu kilometru, odată cu agricultura. Asta ar trebui, de altfel, să fie una din primele întrebări deranjante puse naţionaliştilor protocronişti: „începând din ce moment consideraţi că strămoşii direcţi ai românilor s-au implantat aici“?… că doar nu s-au născut din sol şi ţărână, precum acele populaţii războinice şi pure ieşite din dinţii lui Cadm.

Cât despre obsesia cu analizele ADN și stabilirea filiației biologice, ar trebui insistat, spre folosul dacopaților, că astăzi, eliberați fiind de rătăcirile biologiei naziste, știm că o populație se definește prin limbă și cultură, nu prin ADN.

Să luăm de pildă turcii și maghiarii de azi. Turcii, este limpede, prezintă tipul fizic anatolian, mediteranean, balcanic sau caucazian. Majoritatea turcilor din Turcia propriu-zisă (spre deosebire de cei din Asia centrală și Turkestanul chinez: uzbeci, turkmeni, kazahi, uiguri) nu se deosebesc fizic de caucazieni sau balcanici, fiind în majoritate anatolieni (greci, armeni, lazi etc.) asimilați. Analizele ADN confirmă asta. ADN-ul nu are însă nici o incidență asupra identității actuale a celor 80 de milioane de turci, care se consideră ceea ce sunt în virtutea limbii, culturii și istoriei.

Același lucru se poate spune și despre maghiari, care, cu excepția unor secui din munții Ardealului, nu prezintă azi câtuși de puțin tipul fizic asiatic al puținilor militari nomazi siberieni ce au ajuns în Pannonia, trăgând după ei alte triburi asiatice, de limbi diverse, pe la sfârșitul mileniului I. Un ungur roșcat, sau cu ochi albaștri, nu se va simți mai puțin maghiar decât un secui cu ochi migdalați. Doar stupiditatea abisală te poate distruge psihologic, cum s-a întâmplat cu acel lider al partidului extremist și xenofob Jobbik care a descoperit brusc că are o ascendență evreiască.

ADN-ul nu așadar are nici o valoare în stabilirea identității naționale și culturale astăzi. Același lucru se poate spune și despre români, iar identificarea unui anume ADN într-un schelet oarecare nu ne va spune niciodată ce limbă vorbea cel îngropat acolo. Oasele nu vorbesc.

—