Când biserica jefuia văduve și orfani: Cum i-a luat igumenul de Hurezi cazanul Ilincăi negustoreasa…

.

In extraordinarele Scrisori de Negustori, strânse de Iorga din arhive și publicate în 1925, scrisoarea LVIII, a văduvei Ilinca negustoreasa, strălucește prin demnitatea supremă a femeii jefuite de mănăstire, după ce igumenul i-a luat și cazanul lăsat zălog pentru o datorie, și bivolița, ba chiar și ceva bani în plus ca dobândă. Cu toate astea, femeia semnează în prezența martorilor că nu mai are nici o pretenție… Igumenul nu putea renunța la bunătatea de cazan lăsată de ea zălog și care, i s-a spus, nici nu acoperă dobânda hoțească a mănăstirii, așa că în final femeia se regăsește și fără cazan, și fără bivoliță, și fără bani, însă cu promisiunea unei vaci de lapte. Nu vom ști niciodată dacă o fi primit-o:

 .

 .

“Adecă eu Ilinca care am fost soție Stoicăi neguțătorașului de la Hurezi, înpreună cu fiii miei, anume Radul i Costandin, i cu featele meale, dat-am zapisul mieu la cinstită mâna Sfinției Sale părintelui Dionisie Bălăcescul, precum să să știe că, având eu un cazan cu 2 țăvi, care l-au fost pus fiiul mieu Radul zălog la dumnealui județul Radul de la Ocnă, drept florinți nemțăști doaozăci și patru.

.

“Și viind fiiul meu Radul la Sfințiia Sa răposatul igumen Dionisie, de au luat banii aceștia, și i-au dat județului Radul, înpreună cu dobânda lor, și încă au mai luat 12 zloți, cu zapisul care au fost la județul Radul, și cu zapisul care au dat fiiu-mieu Radul s-au făcut peste tot zloți 36.

 .

“Deci eu la anul cu leat 1736 am dat un memoriial la prea-cinstita Administrație pentru acest cazan, cum ca să priimească Sfinția Sa banii și să-mi dea cazanul.

Chesariceasca Administrație au poruncit la Sfințiia Sa să-mi ia banii și să-mi dea cazanul.

 .

“Așijderea să-mi dea și o bivoliță a mea, ce au fost între bivolii sfintei mănăstiri, iar am fost jăluit la chesariceasca Administrație și prea cinstita Administrație poruncește ca să-mi dea bivolița cu prăsila ei și eu să-i dau ernatecul și plata păstoriului.

.

Deci eu acuma la luna lui Mai 2 zile 1736 am venit la sfânta mănăstire și sf. părinte igumen au scos cazanul cu 2 țăvi și, fiindcă au fost toartele de hier, s-au cântărit cu țăvi cu tot și au eșit ocă 28 pl. și sfințiia sa mi-au cerut bani, fiindcă n-am plătit acei bani. Deci eu neavând acei bani, m-am rugat de sfințiia sa ca să-mi primească cazanul drept acei bani.

.

“Așijderea și pentru bivoliță n-am găsit. Care iar m-am așăzat cu Sfințiia Sa ca să-mi dea o vacă cu lapte și să aibă a stăpâni Sfințiia Sa aciastă bivoliță. /…/

Si când am făcut acest zapis, fost-au mulți oameni mărturii cari mai jos vor iscăli.

Și pentru mai adevărată credință, am iscălit și am pus degetul in loc de pecete, ca să se crează.”

.

Hurezi, Mai 2, 1736.

Eu Ilinca, care am fost soție Stoicăi, înpreună cu toți copii miei, platnică.

Lavrentie Ieromonah, martur.

Eu Ion croitoru, martur.

Isidor monah, martur.”

—