Prut – port, originea iraniană a numelui Prutului…

Ca multe cursuri de apă importante din jurul Mării Negre şi al Mării Caspice, Prutul, care taie în două Moldova istorică, poartă un nume iranian. Se ştie că sciţii din Antichitate, care sub diferite nume s-au întins până în ceea ce este România de astăzi, au lăsat urmaşi în Caucazul de nord: oseţii. Limba osetă a păstrat termenul don, înseamnând apă, şi care a stat la baza numelor multor râuri şi fluvii importante, de la simplul Don (apa, pur şi simplu), până la Dunăre/Donau/Danubius, Dnipru şi Dnistru.

Sciţii, strămoşii oseţilor, au lăsat o amprentă durabilă asupra toponimiei şi hidronimiei teritoriilor din nordul Marii Negre, inclusiv în România de astăzi. De la puternicul trib scit sau sarmat al Iassilor a rămas numele aşezării Iaşi în România, alături de o localitate cu nume similar în Kazahstanul actual şi un întreg şir de localităţi al căror nume e format pe Jasz– în Ungaria. La fel, lingviştii români au apropiat în mod just numele munţilor Zărand de termenul oset zærond, bătrân.

Pâlcurile de alani sau iaşi (iassi), strămoşii intermediari intre sciţi şi oseţii moderni, au dus numele de-a latul întregii Europe, în urma hoardelor lui Attila, ceea ce explică de ce avem în estul Franţei hidronime precum Don, râul care traversează oraşul Amiens. La fel, de la ei, de la alani a rămas în Franța până astăzi numele propriu Alain.

Nu e astfel deloc surprinzător să găsim hidronime iraniene în nordul României, acolo unde iassii şi-au lăsat urma vizibilă încă în numele oraşului Iaşi (un plural la origine). Numele Prutului, afluent al Dunării, urcă astfel, precum chiar numele Dunării, până la limba vorbită de oseţii vechi: *port e rădăcina care desemnează în multe limbi indo-europene punctul de trecere a apei. În oseta modernă, sub forma ford, termenul a ajuns să desemneze… marea.

In osetă (și parțial în celelalte limbi iraniene), un p- inițial a devenit în epoca istorică f-, evoluție fonetică identică cu cea petrecută în limbile germanice, un Lautverschiebung ce a transformat în osetă, exact ca în limbile germanice, orice p iniţial în f. Avem apoi o lungă serie de corespondenţi exacţi ai lui *port în alte limbi indo-europene: germ. Furt, engl. ford (Ox-ford nu era altceva decât locul prin care vitele puteau trece apa), scandinavul fjord, slavon brod, vadul; latină port–us, port, punct de trecere a apei. Din osetă, ford, furd, marea, a fost împrumutat de limbi din munții Caucazului, ingușă: ford, și de sora sa cecena: hord.

Etimologia Prut < port e cu atât mai sigură, cu cât surse medievale vorbesc de ţinutul de-a lungul Prutului ca despre «țara brodnicilor», altfel zis, în slavonă, «a celor de lângă vad, brod, de lângă apă». Nu e nimic de mirare în faptul că după ce, în limba sciţilor port, prut a desemnat punctul de trecere a apei, în oseta modernă ford înseamnă marea. Alunecări semantice similare se întâlnesc şi în alte limbi indo-europene. Mare în franceză şi Meer în germană, precum şi mere în engleza veche, desemnează întinderi de apă de dimensiuni foarte variabile, de la mare până la un iaz, ba chiar, precum în franţuzescul mare, o simplă băltoacă, pe când mar, mare în latină desemna marea sau măreţul ocean.

În latină, portus s-a scindat apoi fonetic și semantic, în funcție de tipul de pasaj, trecere, pe care le indica. Pe de o parte – porta, ușa, pasajul prin excelență; pe de altă parte portus a ajuns să însemne, în latină, locul de unde se începe traversarea mării, portul. În română, graţie strămoșilor oseţilor, el s-a menținut în numele râului Prut (şi, desigur, în cuvântul port, împrumutat de română în epoca modernă) și în poartă, moștenit direct din latină.

Și, desigur, de aici a derivat și verbul portare, a purta. Portare vine de la portus. Roma era un oraș negustoresc, cu ieșire la mare în josul fluviului, prin portul Ostia. Portare s-a specializat de la portus asa cum carrare, carricare, a căra, este verbul de la carrus, car, căruță.

—

Despre influente iraniene arhaice în jurul Mării Negre cf. și :

Oroarea de pește, Marea Neagră si originea grecilor…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/24/oroarea-de-peste-marea-neagra-si-originea-grecilor/