Un gând despre Iran…

.

Ei bine, remarcăm “mādar” (مادر), mama, care nu e altceva decât termenul indo-european mater, mother, Mutter: “mādar” în iraniană, în farsi.

Asta pentru că iranienii sunt verii noștri, chiar veri apropiați, deveniți musulmani prin accident, dar chiar și așa adoptând ca religie de stat șiismul, pentru a se distinge de arabi și turci, șiismul care este în realitate o altă religie, conflictuală cu, și opusă în realitate, sunnismului arabo-turc.

Iranienii au un solid sentiment de superioritate, aproape un complex al superiorității, de fapt, față de arabi și turci. Nu doar că limba iraniană e una din cele mai vechi limbi atestate din lume, dar iranienii au dat planetei două religii de importanță majoră (zoroastrismul și maniheismul) și au influențat profund monoteismul semit. Noțiunile de Rai și Iad, conceptul de Impărăția Cerurilor, îngerii și viața de apoi, toate acestea ne vin de la iranieni, ba chiar etimologic termenul însuși de Paradis, central în iudaism, creștinism și islam este un iranism.

Apoi, iranienii sunt cei care și-au păstrat identitatea națională aderând la o branșă schismatică a islamului, șiismul, care nu există decât prin opoziție cu sunnismul tradițional arab.

Chiar și noi, în română, avem foarte multe iranisme, venite prin turcă și devenite absolut firești în limbă, precum atotprezentul dușman, termen central în dualismul iranian pentru a numi Răul, încă din Antichitate (cf. linkuri mai jos).

Mulți din termenii persani ajunși în română prin turcă au dispărut astfel în turcă, alții sunt învechiți acum în română, sau înțeleși doar în textele istorice: aferim, firman, nefer… Nefer (pers. nafar) nu înseamnă de altfel decât om, persoană. Mulți sînt termeni de civilizați ajunși până în cotidianul țăranilor: cerdac, basma etc.. Cerdac este chahar-dak, ceva pus pe patru stâlpi, de pildă.

Șatra, apoi, înițial cortul, dar specializată recent la noi în sensul de așezare țigănească. Șatra (cf. link mai jos) e din persană venit la noi prin turcă, el nu e un termen țigănesc, nu este folosit de țigani și nu are nimic de-a face cu sanscritul kshatriya, cum visează ocultiștii romantici și inculți care uită că țiganii au fost întotdeauna casta cea mai jos, intușabili pretutindeni și că nu pot proveni din casta indiană a războinicilor, ci din paria de neatins.

Și, desigur, termenul de dușman, dușmanul dat de persani tuturor popoarelor din Balcani până în India, inamicul prin excelență și tot ce e rău. Puțini termeni sunt mai persani decât dușmanul, semantem ideologic care urcă până în zoroastrism, desemnând răul prin excelență. (E comic că un istoric al culturii precum Matei Cazacu a putut crede că dușman vine din turca cumană; cumanii îl foloseau, desigur, însă îl preluaseră tot de la persani, ca toată lumea; cf. mai jos polemica mea cu el despre ipoteza lui Djuvara cu cumanii).

Și acum, dacă mama, mater, se spune madar în persană (farsi), limbă indo-europeană prin excelență, cum spunem tata, pater?

Ei bine: padar.

Iar bradar e fratele etc, etc… Aferim !

Abia așa pricepem ignoranța lui George Bush, care după “mama tuturor bătăliilor” împotriva lui Saddam Husein explica numărul insuficient de traducători pentru trupele americane din Irak prin aceea că mulți traducători sunt ocupați în Afganistan. În realitate, în Afganistan, țară unde limba oficială e tot farsi, ca în Iran (mai fiind numită tadjică, sau dari) și unde se mai vorbește paștu, tot o limbă iraniană, în Afganistan, așadar, ca și în Iran, nimeni, absolut nimeni, afară de doi-trei profesori universitari sau teologi erudiți, nimeni nu vorbește arabă, așa cum nimeni nu vorbește arabă în niciuna din țările musulmane mari: Indonezia, Pakistan, Turcia sau Bangla Deș.

Pentru un iranian sau afgan, a fi tratat de “arab” e mai rău decât pentru un român care ar fi luat de slav.

.