N-am să obosesc să spun că eu zic cu încăpățânare “viruși”, un plural firesc, iar nu odiosul “virusuri”, așa cum vor doctorii. Nu e firesc ca româna să fie singura limbă ce impune acestui simplu neutru latinesc, virus, două pluraluri.
Văd insistența absurdă că pluralul medical al lui virus, în sensul de agent patogen, trebuie să fie virusuri, spre deosebire de viruși, care ar fi doar pluralul virusului informatic.
Ei bine, virușii informatici au fost numiți metaforic și în glumă viruși, amintindu-i pe cei medicali. Nu sunt două cuvinte diferite. Asta a fost, insistent, metafora inițială.
Așa că spunem viruși în toate cazurile. Dându-i două pluraruri distrugi metafora inițială care a făcut ca programele nocive informatice să fie numite și ele viruși, ca virușii medicali, ca o boală care îți invadează computerul. Lucrul a fost făcut cu intenție și nu există niciun motiv ca să stricăm gluma si metafora, cum s-ar întâmpla disociind două pluraluri diferite. Diferențierea e inutilă, pedantă și stricătoare de glumă. Spunem doar: viruși.
Iată apoi un alt argment pentru care, în psihologia adâncă a limbii, în acele profunzimi iraționale unde se triază pleava lexicală, pluralul “virusuri” este total nenatural:
— terminația –uri e asociată, în inconștientul limbii noastre, neutrelor inanimate, tren-trenuri, dulap-dulapuri. Materie moartă, obiecte, lucruri (lucru – lucruri). Virusul, în schimb, e o formă de viață, poartă material genetic, virusul nu este materie moartă. Virușii se reproduc și evoluează, precum microbii. Percepem microbii ca pe ceva viu, activ, de aceea ar fi total nefiresc să spunem “microburi”, deși fonetic limba nu s-ar opune.
Sigur, au să sară unii pedanți să spună că virușii nu sunt totuși chiar vii. Noi o să-i ignorăm suveran pe acești călăi ai limbii, cum o să ignorăm și morocănoșenia ignorantă a călăilor de la Academie care insistă pe inutila și neumoristica diferențiere.
Nu există nimic viu în lexiconul limbii noastre cu terminația plurală -uri. Ar fi imposibil să spunem “delfinuri”, psihologia limbii o respinge. Delfinii sunt vii. Nici “țapuri” sau “berbecuri”.
Așa încât “virusuri”, de pus în categoria lui “becuri” și “moțuri”, lucruri, e refuzat de limbă. Dacă limba a simțit că “microb” e viu și l-a înmulțit în “microbi”, la fel “virus” e “viruși”. De-aia nu spunem “microburi”, că sunt vii.
“Virusurile” ar fi ca “mirosurile”, mirosurile nu se difuzează pe planetă și nu se înmulțesc de la sine. Virușii sunt însă precum cactușii. Se multiplică și înțeapă.
Cei care spun virusuri merită niște cactusuri în pat.