Astăzi, 7 decembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Ambrozie, viguros căznitor al ereticilor de tot felul, episcop în Milano prin sec. al IV-lea și primul om din istorie despre care știm că citea în cap, în liniște, fără să pronunțe cu voce tare rândurile pe care le parcurgea.
Lucrul a părut atât de extraordinar contemporanilor, încât este menționat ca o mare minune chiar de către St. Augustin, care scrie pe larg despre asta in Confesiunile lui:
“Când citea, ochii lui alunecau pe pagină, pricepând înțelesul in interiorul inimii, in vreme ce vocea si limba i se odihneau in tăcere”, etc.
(Sed cum legebat, oculi ducebantur per paginas et cor intellectum rimabatur, vox autem et lingua quiescebant.)
… iar St. Augustin continuă, explicând cum îl spionau ei, discipolii, pe Ambrozie din umbră, minunându-se. Asta pentru că atunci, ca si astăzi in multe culturi asiatice, in special in lumea musulmană, lectura, chiar in singurătate, este un act oral, gura pronunțând tare ce văd ochii.
(Chiar si eu fac asta de multe ori; citesc atâtea idioțenii zilnic, încât trebuie să le pronunț cu voce tare ca să mă asigur că există.)
St. Ambrozie a mai avut un impact si asupra muzicii, compunând imnuri si psalmi care sunt numiți si azi “cânt ambrozian” sau “cânt milanez”.
7 decembrie e ziua in care a devenit episcop de Milano, hram atât pentru papistași cât și pentru ortodocși.
Acum: discipolul și protejatul lui Ambrzie, Sfântul Augustin, ne-a lăsat fundațiile bisericii de astăzi. Augustin e una dintre puținele figuri respectate fără nici o rezervă de cele trei branșe ale creștinismului: catolici, ortodocși și protestanți.
Ei bine, Augustin folosește în mod spontan un termen compus care joacă o importanță majoră și în yoga: conjunx. Pentru a descrie uniunea dintre trup și suflet (mijloc de a depăși condiția umană în multe școli, darśana, indiene de yoga), Augustin spune: caro tua, coniunx tua – carnea ta este perechea ta. Perechea ta conjugală, adică, cea cu care te unești sub același jug, con-junx.
Acel junx, care intră în a con-juga, a ajunge (ad-jungere), vine de la rădăcina jug-, de unde avem în latină jugum, jugul, iar în sanscrită: yoga, uniunea, în-jugarea.
Con-junx, unire, uniune, este așadar echivalentul exact, linguistic, semantic și terminologic, al sanscritului sam-yoga.
Yoga, jug, con-jugal – ”filiera cecenă“ a indo-europenilor
”Jug“, unul din cei mai arhaici și productivi termeni indo-europeni, prezent din preistorie până astăzi în toate branșele familiei, ar putea fi una din cheile rezolvării iritantei enigme a originii indo-europenilor. ”Jug“ ar putea aduce dovada că strămoșii europenilor, îndienilor și iranienilor de astăzi s-au răspândit pornind dintr-o regiune din vecinătatea Caucazului și că proto-indo-europenii au fost în contact atât cu caucazienii din nord, cât și cu cei din sudul masivului.
Termenul este extrem de arhaic și e remarcabil prin regularitatea corespondențelor sale de la o familie de limbi la alta:
In hitită iúkan, în sanscrita vedică युग (yugá, care înseamnă jug, dar și: pereche; yoga vine de la aceeași rădăcină cu jugul, în sensul de uniune), greaca veche ζυγόν (zugόn), latină iugum, gotică juk (germ. Joch), slavona de biserică igo, lituaniană jungas, etc. Într-atât de veche și productivă a fost această rădăcină, încât a supraviețuit productiv până astăzi în sensul de a (re)uni ceva sau pe cineva, ca sub un “jug”, într-o formă “con-jugală”… precum în lituaniana modernă, care atunci când a trebuit să găsească un corespondent pentru o “Uniune” politică, precum în Uniunea Europeană, a folosit vechea rădăcină jug-/jung-: Europos Są-junga…
Gamkrelidze și Ivanov, în impresionanta lor sumă lingvistică Limba indo-europeană și indo-europenii (Индоевропейский язык и индоевропейцы, Tbilisi, 1984) au restructurat în mod convingător sistemul fonetic acceptat în general al proto-indo-europenei făcând să corespundă consoanele sonore (b, g, d) cu așa-numitele ejective caucaziene, care sînt niște guturale surde (p‘, t‘, q‘, acesta din urmă sunând precum semiticul emfatic q). Din această perspectivă nouă, faimoasa lege a lui Grimm a alunecării consonantice în proto-germană (”Lautvershiebung“), prin care ni s-a spus că sonorele din indo-europeană au devenit surde în germanică (cf. lat. iug-um – got. juk) își pierde orice relevanță: germana (și armeana) se arată a fi cele mai arhaice și conservatoare fonetic, mai apropiate de fonetica limbilor caucaziene, în vreme ce celelalte branșe ale familiei indo-europene au inovat întărind guturala surdă q‘ în g. Rădăcina devine astfel: *juq‘ -, și nu*jug-, aşa cum a fost acceptat până acum.
Din limbile indo-europene, termenul a trecut, cu rădăcina în forma sa sonoră, ca un împrumut arhaic în limbile Caucazului de sud (limbile kartveliene): în georgiană uγel, mingreliană uγu, svană uγwa.
Etimologiile indo-europene propuse tradițional sunt neconvingătoare și de formă circulară, precum: ”de la verbul *yeug– (a uni, a aduce împreună)“. Aici o comparație, nemaiefectuată până acum, cu limbile caucaziene de nord-est, care nu sînt înrudite cu cele kartveliene din sud, aduce o soluție posibilă.
Cecena, precum și limbile din Daghestan (care prezintă o diversitate la fel de mare ca întreaga familie indo-europeană), prezintă o rară particularitate: e vorba de ”limbi cu clase nominale“. Toate cuvintele lexicului sunt împărțite în felurite clase nominale ce corespund genurilor noastre gramaticale. Acolo însă unde limbile indo-europene prezintă un maximum de trei genuri, cecena de pildă are șase. În general, însă, regula e de patru. Apartenența la o clasă este foarte des indicată printr-o serie de prefixe ce precedă rădăcina: v- indică masculinitatea, precum în: vasha = frate; y- indică feminitatea, precum în yisha = soră, în vreme ce neutrele, se repartizează în clasele marcate prin b- și d- la inițială, permițând astfel formarea unor seturi de temeni de la o singură rădăcină. Seria de prefixe inițiale v-, y-, b-, d- se aplică de asemenea verbelor și adjectivelor, care își schimbă astfel inițiala în funcție de genul (clasa nominală) a substantivului pe care îl definesc.
Ansamblul produce astfel o mașinărie gramaticală greoaie, dar previzibilă, precum și un corp lexical ușor de analizat. De la rădăcina –q‘-, care acoperă atât sensul de “a separa”, cât și de “a reuni”, cecena formează astfel seria lexicală vuq‘, yuq‘, buq‘, duq‘: astfel, duq‘ și vuq‘ desemnează în general ”jugul“; yuq‘ înseamnă ”mijloc“, sau ”pereche“… buq‘ e șira spinării la oameni și animale, sau creasta unui munte…
Seria cecenă este extrem de productivă, yuq‘ fiind termenul cel mai folosit, și, pe lângă diferite valențe verbale cu sensuri care merg de la a ”reuni“ la ”a combina“ sau”a pune în mijloc“ (cf. și în latină serie de derivați de la jugum > con-jugare, sub-jugare, etc., sau yoga –uniune– în sanscrită de la aceeași rădăcină), yuq‘ poate avea și valențe temporale: în cecenă se spune yuq‘-yuq‘a= din vreme în vreme, din timp în timp, în mod periodic, exact cum în sanscrită yugá mai însemna și ”perioadă de timp“, în paralel cu ”jug“); și, foarte important dintr-un punct de vedere socio-cultural este sensul de a se căsători ”a merge sub același jug“: De aici în latină con-iux, soț, soție, (combinați sub același jug con-jug-al), noțiunea fiind formulată la fel în georgiana veche: me-uγle = soț, soție.
Similitudinile morfologice și semantice între cecenul (și daghestanezul) yuq‘ pe de o parte, indo-europeanul *yuq‘ pe de alta sunt prea sistematice, coerente și simetrice pentru a fi datorate hazardului. De remarcat în subjuganta teorie e faptul că rădăcina *yuq‘- nu se explică morfologic în indo-europeană, pe când în cecenă și limbile din Daghestan ea e doar o parte din seria formată cu ajutorul indicatorilor de clase nominale y-, v-, b-, d-.
Ipoteza formulată aici este așadar că termenul a fost împrumutat de proto-indo-europeni, înainte de momentul răspândirii lor, de la nord-caucazieni… odată cu unealta desemnată, ”jugul“, precum și cu toate ariile semantice adiacente.
Yogah citta vrtti: dacă Eliade ar fi fost lingvist ar fi înțeles legătura dintre yoga și Wurst
yogashchittavrittinirodhah sau, împărțit în cuvinte: yogah citta vrtti nirodhah. Primul verset din Yoga Sutra a lui Patañjali.
Am mai scris că Eliade nu era un lingvist și că, preluând cursul de yoga al profesorului său Dasgupta pentru a-l face cunoscut în Occident, el a făcut, desigur, o solidă operă de popularizare într-un domeniu care fusese până atunci (ba chiar a rămas în bună parte) încărcat de fantasmagorii oculte, însă Eliade a lăsat în același timp deoparte întregul fond de cunoaștere lingvistică ce nu poate fi despărțit de yoga autentică.
Sigur, nu vorbim aici despre îndobitocirea prin yoga, despre care am mai scris, și nici despre toate acele fete drăgălașe și inculte care țin saloane de contorsiuni pe care le numesc yoga (un masaj la un preț decent ar fi mai onest), ci de o înțelegere cât de cât elementară a acestui sistem complet de cunoaștere care nu poate fi despărțit de dimensiunea sa lingvistică. Or, Eliade a lăsat să dăinuie impresia că ar fi acolo cine știe ce vocabular tehnic complex și inaccesibil profanului în absența unei inițieri cvazi-mistice.
Dincolo de legenda autoîntreținută și de poveștile lui erotice când își freca picioarele sub masă cu negresa aia (de față cu părinții ei, care simțeau de fapt totul), Yoga lui Eliade, care se bazează pe o foarte solidă exegeză, capitol cu capitol, a cărții lui Patañjali Yoga Sutra, nu face decât să reia în detaliu cursul de filozofie indiană al gazdei lui, Dasgupta.
Yoga lui Eliade este așadar extrasă din cursul de filozofie indiană al profesorului Dasgupta. Eliade nu a tradus niciodată nimic din sanskrită, iar puținul timp pe care l-a petrecut acolo, în Bengal, nu i-ar fi permis să aibă o cunoaștere a sistemelor filozofice indiene mai largă de atât: o exegeză a Yoga Sutra a lui Patañjali preluată de la Dasgupta.
Sigur, reproducând în franceză ceea ce Dasgupta preda acolo despre Patañjali, Eliade rămâne solid si inatacabil. Cu cele invățate in tinerețe de la profesorul lui, care lucra pe sursele originale, Eliade a realizat o sinteză convenabilă pentru uzul occidentalilor. Dar a păstrat impresia de opacitate tehnică și lexicală care este înșelătoare.
Vocabularul filozofiei indiene în sanskrită este în realitate extrem de simplu și banal în cadrul limbii aceleia, limbă moartă deja chiar și atunci când scria Patañjali. Destinul sanskritei este direct comparabil cu cel al latinei în Occident. Ca atunci când latina adapta termenii filozofiei grecești folosind cele mai banale cuvinte din vocabularul cotidian, tot așa făcea și sanskrita desemnând prin termeni uzuali conceptele din yoga. Termenul însuși de yoga, indo-european banal, este direct înrudit cu cel de jug, din latinescul jugum, sau din con-jugare și con-jugal, cum am mai arătat-o mai sus și aici.
Să vedem așadar cum începe Yoga sutra a lui Patañjali:
yogashchittavrittinirodhah
altfel zis, împărțit în cuvinte (textele sanskrite clasice nu împart frazele în cuvinte):
yogah citta vrtti nirodhah
Acesta e preceptul fundamental, la asta se reduce întreaga știință: Yoga este liniștirea (nirodha) vârtejurilor (vrtti) minții (citta).
citta vrtti nirodha = ale minții vârtejuri stăpânite
Totul pare obscur și misterios, iar Eliade și toți ceilalți experți occidentali în yoga au obișnuit întotdeauna să prezinte întreg acest vocabular tehnic ca fiind foarte complex și opac. Nimic mai departe de adevăr. Toți termenii sunt extrem de banali în cadrul limbii sanscrite și un pic de lingvistică permite stăpânirea imediată a vocabularului.
Să luăm doar termenul vrtti, pe care l-am tradus vârtej și care, în funcție de ediții și fantezia traducătorului occidentali poate fi fluctuații, stare, stadiu etc.
Am tradus însă vrtti dinadins vârtej, pentru că exact asta este în sanskrită: ceva care se în-vârte în cap, un vortex de gânduri și stări. Sanskrita este o banală limbă indo-europeană, a cărei structură este imediat accesibilă prin comparație cu latina, greaca, limbile slave, cele germanice etc. Vrtti era pronunțat, de altfel vîrtti, ca în românescul a învârti. E uneori, în texte mai vechi, eronat transcris vritti, pentru că primii sanscritologi occidentali nu înțeleseseră natura lui R inițial semi-vocalic, pe care îl avem și noi în împrumuturile din slavă vârf și târg, de pildă. Vrtti este așadar uneori scris eronat: vritti, dar pronunția era sigur vîrtti, cu un schwa scurt în prima silabă, ca în vrt, vîrt. Vrtti este [vârtti], așadar, de la rădăcina indo-europeană *vrt– = a roti, a întoarce, a în-vârti.
Vrtti e starea aceea mintală în care în-vârți în cap gânduri și stări de nestăpânit. Cele care trebuie puse sub jug = yoga.
Pornind de aici, nu vom mai uita niciodată termenul sanscrit, din yoga (= jug) de vrtti, pentru că e înrudit în mod direct cu latinescul verto (a în=vârti) și cu vortex, vârtej. Vortexul însuși, vârtejul, fiind vrtti, format pe aceeași rădăcină *vrt-.
În limbile germanice, *vrt- a dat, în germană, verbul werden, a deveni. De ce? Pentru că devenirea este o rotație. Ich werde (eu devin) este tot un fel de a te în-vârti. Tot de aici, printr-o alunecare semantică, s-a creat englezescul worth(valoarea), care este și mai vizibilă în slavonescul vred, la origine tot valoare, de unde am luat și noi, prin împrumut, vrednic, a se în-vrednici.
Dar aceeași rădăcină *vrt– a mai dat în slavă și vrsta, un stadiu, o linie sau o limită, de unde am luat noi termenul de vârstă, care reprezintă stadiul în care ai ajuns în viață (ge-worden, în-vârtindu-te), însă și unitatea de măsură, de lungime, din rusă: versta. Sensul de limită sau linie este încă prezent în adjectivul românesc, împrumutat din slavă, vârstat, sau învârstat, în-vârstat,ceva cu linii și cute. Vârstă și verstă sunt așadar același cuvânt, înrudit și cu sanscritul vrtti.
Tot de la *vrt- mai avem, sub formă de plural vechi, sud-slavicul vrata = ușă, poartă. Vrata pentru că ea, ușa, wertet, se învârte.
Jetzt geht’s um die Wurst! În sfârșit, ca o comicăreală, de la aceeași rădăcină care, în latină, ne-a dat, pe lângă verto și vortex, o infinitate de derivați: in-vertit, con-vertit, intro-vertit, mai avem în germană și extraordinarul termen culinar: Wurst ! Wurst, da, pentru că și el e învârtit, chiar când are o vârstă și e lung de o verstă.
Iată așadar că acel misterios vrtti, starea tranzientă pe care o lichidezi prin meditație în yoga, vine de la rădăcina indo-europeană care a dat werden în germană, vrata (plural) ușa în slava de sud (pentru că se în-vârte), verto și vortex în latină, iar de aici românescul a se în-vârti… dar și Wurst și worth. Deja vocabularul sanscrit din yoga nu ne mai pare așa misterios.
Pornind de aici, am putea reduce întreg vocabularul, simplu indo-european, al sanskritei, făcând yoga accesibilă chiar și celui care ar spune, ridicând din umeri: Es ist mir wurst.
Es hat alles ein Ende, nur die Wurst hat zwei.
Astăzi, 7 decembrie, așadar, îl sărbătorim pe Sfântul Ambrozie, viguros căznitor al ereticilor de tot felul, episcop în Milano prin sec. al IV-lea și primul om din istorie despre care știm că citea în cap, în liniște, fără să pronunțe cu voce tare rândurile pe care le parcurgea.
.
Cf. pentru lecturi ulterioare:
Arci și indo-europeana : posibil contact preistoric in Caucaz…
https://cabalinkabul.com/2013/12/26/arci-si-indo-europeana-posibil-contact-preistoric-in-caucaz/
— De nurii norei (preistoria cuvintelor)…
https://cabalinkabul.com/2013/11/27/de-nurii-norei-preistoria-cuvintelor/
— Olimpiada de la Soci pe locul unui genocid uitat…
https://cabalinkabul.com/2014/02/08/olimpiada-de-la-soci-pe-locul-unui-genocid-uitat/
— Anatolia și Caucazul : leagănul primitiv al indo-europenilor – demonstrația lingvistică…
— Mitologia nedorită a Crimeei și Caucazului
https://cabalinkabul.com/2014/05/03/mitologia-nedorita-a-crimeei-si-caucazului/
Cf. și:
— Mircea Eliade și mitologiile lui inventate (despre daci și lupi)
https://cabalinkabul.com/2015/12/01/mircea-eliade-si-mitologiile-lui-inventate-despre-daci-si-lupi/
— Mircea Eliade, Georges Bataille și despre cum nu trebuie să luăm în serios ce scria Eliade despre Islam
— Capitalismul zen – îndobitocirea prin karma
https://cabalinkabul.com/2014/11/02/capitalismul-zen-indobitocirea-prin-karma/
— Yoga, jug, con-jugal – ”filiera cecenă“ a indo-europenilor
https://cabalinkabul.com/2014/06/15/yoga-jug-con-jugal-filiera-cecena-a-indo-europenilor/
alte excursii lingvistice indo-europene
— La temelia Logosului: dharma și punerea în mormânt a lui Isus
https://cabalinkabul.com/2017/04/15/la-temelia-logosului-dharma-si-punerea-in-mormant-a-lui-isus/
— Duminica Floriilor: o stradă de paie pentru Mântuitor… dar nici o floare acolo