Că tot vorbește acum toată lumea de Crimeea, o fundătură istorică, o peninsulă ce a fost întotdeauna atât de izolată, încât a servit de zonă de refugiu nenumăratelor popoare ce s-au învârtit pe acolo. Iată :
Slavii nu au ajuns acolo decât odată cu cucerirea ei militară de către Rusia țaristă spre 1800. Inainte de asta fusese un hanat tătăresc, dar din antichitate fusese locuită pe coastă de greci, iar in interior de sciți iranofoni și probabil de triburi inrudite cu cerchezii si kabarzii ce ocupau litoralul până spre Caucaz. Fiind o zonă de refugiu lingvistic (“residual zone”), nu e de mirare că au supraviețuit acolo vorbitori de limbă gotică până prin sec. 18 !…
Gotica, nu germana propriu-zisa… Cel mai probabil ostrogoti.
Gotica ne mai e cunoscută doar prin Biblia lui Ulfila, text masiv, comoară de neprețuit pentru lingviști, scrisă pe la anii 360-380 undeva de-a lungul Dunării de jos, probabil prin câmpia Bărăganului, unde s-a și descoperit, in apropierea munților, tezaurul gotic de la Pietroasele. Pe la 1580, însă, altfel zis foarte tardiv, 12 secole mai târziu, un diplomat flamand în post la Istanbul a desoperit, călătorind la tătarii din Crimeea, o limbă in câteva sate care nu era altceva decât o limbă germanică apropiată de graiul lui flamand. Augerius Gislenius Busbequius (Busbecq) a publicat așadar o scurtă descriere a acelor descendenți ai goților tătarizați și islamizați, dar care își păstraseră limba, printr-unul din acele miracole istorice care a făcut să ni se păstreze și un glosar cuman, sau un vocabular al iașilor (alanilor, oseților) în Ungaria medievală (cf. linkuri mai jos).
Micul vocabular gotic al lui Busbecq
(iată-l aici în latină :
… arată într-adevăr o limbă apropiată de cea a lui Ulfila, din Biblia gotică, dar și de nenumăratele dialecte de Plattdeutsch care fac tranziția spre frizonă, olandeză și flamandă. Ca și în gotică, mulți termeni păstrează terminația indoeuropeană a nominativului masculin in -s, precum Fers, glosat : vir, om, bărbat, și care e același cuvânt ca latinescul vir și irlandezul fear, păstrând insă terminația -s ca și lituanianul vyras, sau sanscritul virah (unde -h < -s)… Același termen a mai supraviețuit in germanică și in germanul Werwolf si englezescul werewolf (were-wolf = om-lup).
La fel, in o mie de ani și mai bine de când trăiau în Crimeea, goții descriți de Busbecq luaseră și cuvinte iraniene, precum numeralele sada = 100 și hazer = 1000…
… dar ceea ce surprinde lingvistul ce analizează glosarul gotic din Crimeea e termenul Marzus, dat ca însemnând nuntă, Nuptiae… El vine imediat alături de cel al nevestei, care e Schuos, și căruia i se poate găsi o rădăcină germanică… Nu însă și lui marzus, indiferent cum ar fi dorit Busbecq să fie pronunțat.
O ipoteză ar fi aceea că avem de-a face cu un termen provenit din rădăcina romană, sau românească, din zona dunăreană, care a dat a (se) mărita, măritiș etc…
E doar o ipoteza, care, date fiind alte imprumuturi in gotica din Crimeea, e plauzibila, iar faptul că goții și-au amestecat ceremoniile nupțiale cu cele ale localnicilor poate de altfel fi văzut și în Balcani, unde neo-grecescul vrouta, noră, nu e altceva decât germanicul Braut, bride… trecut din greacă și in aromână : vruta = nora.
—
Despre dictonarul cuman medieval cf.
Crusing the brothels in Cumania (murdar qatın = dirty Madams, or rough guides as we like them)…
despre norã si nurii ei :
De nurii norei (preistoria cuvintelor)…
—
și
Irelevanța criteriului centum-satem în lingvistica indo-europeană…
Filed under: Linguistics, Paraphernalia
