Alchimie și retenție seminală

Alchimia (care nu era o pre-chimie, cum a arătat-o Eliade, și, poate inspirându-se din el, Jung) era în realitate, cel puțin în branșa sa mistică, un fel de yoga “tantrică” occidentală. Exercițiile și posturile sexuale erau transmise, în manualele acelea de alchimie, sub formule criptice și poetice, echivalentul unor mantre erotice orientale, mai puțin baroce, dar mai directe.

Ceea ce urmărea yoga alchimică occidentală era obținerea repetată, regulată și ritmică a orgasmului fără a pierde lichidul seminal. Lichidul nu trebuie să iasă din vas, extazul e sec. Pierderea lichidului ar echivala cu spargerea vasului în care se efectuează transmutarea. Lichidul trebuie menținut în interior pentru a fermenta, și, transmutându-se, el duce la transformarea corpului adeptului și la obținerea imortalității, simbolizată prin Piatra Filosofală.

In sec. XVI-XVIII, alchimia poetică era o pasiune a tuturor savanților și oamenilor de cultură, de la Descartes până la Leibniz, trecând prin Newton, și nu a fost mai nimeni care să nu fi trecut prin Marea Artă. Alchimia era și poezie și simbolică. Chiar celor care nu credeau în ea, alchimia le oferea posibilități infinite de a juca pe flexibilitatea poetică a limbii.

 Iată, de pildă, un caz clasic și revelator, cum a fost acel benedictin, Dom Antoine-Joseph Pernety, autorul unui Dictionnaire Mytho-Hermétique și al unei culegeri de Fables Egyptiennes et Grecques expliquées…

Personaj fascinant, Dom Pernety intrase la benedictini la 16 ani, călătorise în Brazilia și Patagonia cu Bougainville, încercase să meargă la polul nord și fusese bibliotecarul regelui Prusiei. La Avignon, unde avea să sfârșească înainte de Revoluția Franceză, a fondat societatea ocultă a Iluminaților (les Illuminés d’Avignon) și a scris și publicat o serie de tratate oculte, volum după volum de rețete erotice codificate sub un smalț de terminologie alchimică.

Reiese, citindu-le cu grila potrivită, că scopul alchimiei este în primul rând obținerea imortalității fizice printr-o serie de tehnici corporale dintre care principala e retenția seminală. De aici – ideea de mai sus că avem de-a face cu o yoga tantrică occidentală.

Ceea ce Jung, așadar, nu înțelesese este faptul cǎ în textile alchimice avem formule lexicale ce ascund o realitate simplǎ, accesibilǎ, dar codatǎ, închisǎ cu lacǎte poetice. Jung a preferat insǎ sǎ interpreteze toate acestea ca fiind fantasmele unor minţi deranjate, comparându-le cu dezechilibrele psihice ale pacienţilor sǎi.

Sumbrul psihanalist protestant nu putea gusta splendoarea sonorǎ a înşiruirilor de nume şi formule cu care sunt împǎnate textele alchimice. Aceste texte sunt, în primul rînd, reţete magice, şi, în al doilea rînd, mantre și texte poetice. E ceea ce nu a putut în nici un fel sǎ înţeleagǎ Jung, într-ale sale studii atît de serbede, atît de dezamǎgitoare despre alchimie.

Avem acolo înşiruiri de formule hipnotice, în care elementele şi materialele folosite în operaţiunile alchimice sînt numite rînd pe rînd Leu verde, Cîine de Armenia, Scuipat de Lunǎ sau Sǎmînţǎ Metalicǎ.

Pe scurt, simbolica alchimicǎ cunoaşte o serie de operaţiuni în care, prin încǎlzirea uniformǎ în vasul filozofal, materia primǎ trece printr-o serie de stadii, care, in textele alchimice, se deosebesc prin culori diferite.

Întîiul stadiu este cel al putrefacţiei, în care materia moare; acest stadiu se distinge prin culoarea neagrǎ; de aici, numele sǎu latinesc: nigredo, sau caput mortuum. În mod schematic, urmǎtoarele douǎ stadii sînt cele de albedo şi rubedo, cele distinse respectiv prin alb şi roşu. Autorii nu pot fi de acord asupra momentului apariţiei cozii de pǎun, cauda pavonis, momentul în care materia prezintǎ irizǎri de toate culorile.

Acestea sînt, tradiţional, fazele principale ale operei, dar — lucru foarte important– toate acestea sînt operaţii simbolice și au loc mai degrabǎ în mintea şi trupul adeptului, e vorba de arderi spirituale şi de decantǎri simbolice… sau sexuale.

Piatra filosofală e corpul nemuritor al adeptului, vasul e organul sexual, gâtul athanorului e mădularul viril, iar sulfura și mercurul sunt sămânța bărbătească și lichidul feminin, cel dintâi ardent, cel de-al doilea pasiv și receptiv.

Precum în tehnicile cele mai oculte de yoga sexuală, adeptul poate practica asta și singur. In cazuri extreme, e chiar recomandabil. Adeptul intră în transă mentală, solitară. Nu are nevoie nici de posturi, nici să-și controleze respirația. Posturile fizice sunt exerciții de începători. Dacă perfecțiunea prin yoga ar ține de regularitatea expirației, atunci toți vâslașii și cicliștii ar fi guru în devenire. Alchimia occidentală se apropie astfel de Yoga Samkhya, care e atee și se petrece doar în cap, fără posturi fizice, fără asane.

Athanorul, vasul fierberii, se încălzește manual, spun textele, iar materia primă a transformărilor alchimice e la îndemâna oricui (în-de-mână luat aici etimologic). De aceea se spune că procedeul fermentării e un joc de copii, ludus puerorum. Aluzie spre masturbare repetată fără ejaculare, păstrând o excitare mentală permanentă.

Așa se face că alchimia se poate reduce la un joc solitar de manustuprații. Sămânța, se știe, se strânge din umorile trupești și nu e altceva decât continuarea măduvei și a creierului, având aceeași compoziție. Platon o știa deja. Fiind din aceeași materie din care e făcut creierul și comunicând cu el prin măduva spinării, ea nu trebuie irosită. (Tissot, L’Onanisme, Lausanne, 1779)

Dom Pernety explică în detaliu cum trebuie menținut focul mental, încălzind athanorul la o temperatură constantă numită căldură putredinală. Aici el înglobează delectarea morocănoasă a teologiei medievale, luxura fără apetit, desfrâul virtual controlat. Totul e ca athonorul și vasul să nu se răcească. Yoga alchimică este o asceză lubrică permentă.

Unii au adăugat o notă de vampirism la toate aceste tehnici. Astfel, Cohausen în Hermippus Redivivus (Londra, 1777) atribuie virtuți reparatoare respirației fecioarelor și vacilor.

Respirația fecioarelor și vacilor negestante, spune el, repară și nutrește spiritul și trupul. E un vampirism sexual precum cel denunțat de par Van Gulik în clasicul său Viața sexuală în China antică.

Cohausen ne vorbește chiar și de niște alchimiști body snatchers, care se fofilau pe lângă paturile muribunzilor pentru a le strânge ultima respirație “în scopuri de nepus în limbaj uman”.

In sfârșit, vorbind despre beneficiul capturării acelor “evaporări balsamice” din gura fecioarelor, alchimistul Cohausen nu ne spune dacă acestea funcționează și când fecioarei îi miroase gura. Mai e mult de studiat aici.

***************