Aaah, gura rea a lui Scaligero! Atât de exasperant de arogant a fost acest erudit cu verbul spurcat, Giulio Cesare Scaligero (1484 – 1558), dușmanul lui Erasmus (am tradus parțial violenta lui diatribă împotriva lui Erasmus -Oratio pro Cicerone- in volumul Poetica Renasterii, București, 1984), acel lingvist scandalagiu și vizionar a publicat, ca o anexă la prima versiune în latină a traducerii Bibliei în limba goților a lui Ulfila (De Literis et Lingua Getarum sive Gothorum), traducere editată de Bonaventura Vulcanius (mai vulgar numit De Smet, căci născut și trăit în Bruges) primul dicționar al limbii țigănești:

Index Vocabulorum Linguae Nubianorum Erronum quos Itali Cingaros appellant (Nubiani, pentru că se credea că acești Cingari veneau din Egipt… da, după cum și goții erau confundați cu geții, cum vedem în titlu).

Foarte corect dicționar a compilat acest scandalagiu Scaligero, cu o mică eroare stranie: deodată cuvântul țigănesc kascht e dat ca însemnând în latină: tu bibis, tu bei.

Ce?!!… Kascht înseamnă doar lemn !… Kascht nu e un verb, ci este lemnul, surcelele pe care le aduni în pădure pentru foc de fript ciricliul. Dacă Scaligero ar fi fost mai puțin arogant și pus pe băut și duel, ar fi văzut că a redat corect celelalte forme ale verbului a bea, construit pe o cu totul altă rădăcină: piassa, noi bem, piela el bea, piana eu beau etc… Cum ar putea atunci tu bei să fie kascht?!…

Apoi, toate formele verbale de persoana a doua singular în țigănește se termină în -s, cum văzuse și el în alte forme pe care le reprodusese corect: kares, tu faci; janes, tu știi;  jas, tu mergi…

Iată însă că deodată realizăm, ca buni detectivi lingvistici, că Scaligero, care trăise mai toată viața în Franța, și-a strâns în mod sigur dicționarul printre gitani de acolo, cu care vorbea franțuzește… In mod sigur, pe când bea cu ei și nota pe sărite, îi întreba forme verbale și cuvinte la întâmplere, așa că odată, probabil cu buzele umede și ochii injectați, întrebând “și cum spuneți tu bei”, adică comment dites-vous “tu bois”? țiganul din fața lui a înțeles probabil “du bois”… lemn, așa că a zis simplu: kascht.

… iar filologul nostru matol a notat-o pentru posteritate… Câte oare din erorile bețivilor care ne-au transmis literele clasice nu au rămas pentru noi reguli scrise în marmură, când în realitate multe sunt doar împleticeli de machitori?

(cf. pagina cu dovada beției mai jos)

—

Cf. și:

Dumnezeul tiganilor e Demonul altora…