O confesiune cecenă – note despre un viitor documentar

Cu primul presedinte cecen, Djohar Dudaev…

—

Un text masiv, în perspectiva unui film la care lucrez și pentru care orice feedback e binevenit. Voi începe foarte curând montajul unui film documentar — pe care îl numesc provizoriu O Confesiune Cecenă — despre percepția a islamului în occident prin perspectiva propriei mele experiențe în Cecenia (dar și în alte zone musulmane, precum Afganistan sau Kosovo), folosind exclusiv imagini turnate de mine, din care pun aici mai jos, dar și în link-urile de la sfârșitul textului, mai multe extrase.

E vorba însă în principal de Cecenia, unde am filmat intens, în special în confreriile sufi la care aderă majoritatea clanurilor cecene și care nu au nimic de-a face cu islamul fundamentalist, de inspirație wahhabită.

Sunniți – șiiți: două religii diferite

Inainte de a trece la prezentarea sufismului cecen, ar trebui spuse câteva cuvinte despre diferența fundamentală dintre sunnism și șiism. Confreriile sufi sunt sunnite, iar sufismul nu e prezent în șiism, întrucât șiiții nu au nevoie de un intermediar între ei și dumnezeu cum au sunniții care aderă la confrerii sufi. Ceea nu se înțelege în general este că în practică e vorba de religii diferite.

In contextul conflictelor din Orientul apropiat si al relațiilor tensionate ale Occidentului cu Iranul, cu care occidentalii se regăsesc acum de aceeași parte a baricadei in fața ofensivei jihadiste din Siria si Irak, e regretabil că politicienii și strategii militari occidentali nu au mai limpede in minte diferențele profunde dintre cele două religii vrăjmașe care sunt islamul sunnit și islamul șiit.

Intr-adevăr, de două religii opuse e vorba, nu de două branșe ale aceleiași religii, cum ar fi, la crestini, ortodocșii și catolicii.

Suniții sunt majoritari in islam, in vreme ce șiiții sunt cei din Iran, din cea mai mare parte a Irakului si din cateva alte locuri, unde sunt minorități persecutate.

Faptul că si unii si alții folosesc Coranul nu îi face să fie aceeași religie. Ca o analogie, Vechiul Testament al creștinilor nu este altceva decat Tora ebraică cu o serie de capitole adăugate în final. De fapt, analogia cu opozița teologică și metaistorică dintre evrei și creștini este valabilă si în cazul opoziției dintre sunniți și șiiți.

Asa precum, in metaistoria creștină, evreii au ucis figura fondatoare, polul mistic ce era Isus, la fel, pentru șiiți inamicii totali, cu care nu poate exista împăcare, sunt musulmanii sunniți, care au masacrat figurile fondatoare ale șiismului: imamul Ali și fiii săi Hasan și Husein.

Pentru șiiții iranieni și irakieni, așadar, sunniții sunt dușmanii cosmici, care, pentru că i-au ucis pe profeții și stâlpii șiismului – religie a martiriului diferită de sunnismul originar, la fel cum creștinismul este o religie a martiriului în fața iudaismului originar – nu mai poate exista împăcare.

La rândul lor, pentru sunniți – șiiții sunt niște eretici ce trebuie starpiti. Si pentru unii si pentru ceilalți, creștinii si evreii sunt de preferat branșei musulmane rivale.

Asta nu doar că explică dușmănia de nestins intre Iran și islamul sunnit, dar face cu atat mai rizibile afirmațiile anterioare ale unor politicieni occidentali care merseseră până la a sugera că Iranul ar fi colaborat cu al-Qaeda sunnită și jihadistă.

Sufismul cecen

Cecenii sunt așadar sunniți și practică sufismul. Cecenii au devenit astăzi un „bau-bau planetar”, o națiune criminogenă, iar termenul de cecen este deja un sinonim convenabil pentru „musulman fundamentalist”, deși în realitate, făcând mai toți parte din confrerii sufi, sunt la antipozii islamului fundamentalist.

In Evul Mediu, tătarii erau chintesenta răului. Astazi, rolul le-a fost atribuit cecenilor, deveniți in presă o amenințare islamistă globală.

Sigur, frații ăia doi din Boston care au pus bombele in timpul maratonului de acolo erau niste jihadisti tîmpiti si criminali… însă nu despre asta e vorba. Erau de origine cecenă, dar nu trăiseră niciodată în Cecenia. Erau ceceni precum Sarkozy e maghiar. Iar căderea lor în terorism n-ar trebui să ducă la diabolizarea cecenilor in general. Pina la urma, si occidentali convertiti au comis si comit orori in numele islamului. Cecenii sînt însă o nație considerată criminogenă… Nesofisticații ceceni au devenit una din principalele victime ale războiului mediatic contemporan.

O știu foarte bine, pentru că indirect am participat la asta. In iarna lui 1991-1992, cînd nimeni nu auzise măcar de Cecenia, Caucazul de nord fiind zonă strategică pentru sovietici, iar cecenii, cuceriți prin masacre denunțate de intelectualii ruși, printre care ajunge să-l amintim pe Tolstoi, rămânând cea mai dușmănită și oprimată nație din fosta URSS, iar pîna atunci accesul acolo fusese interzis.

Țara se prezenta așa :

Am făcut acolo primul meu film documetar, Ghazavat – Une promesse de guerre (1992), în care, din lipsă de experiență și sub presiunea producătorilor belgieni și francezi, lăsam de înțeles că ar fi vorba de primejdioși fundamentaliști islamici.

Realitatea era departe de asta: cecenii erau -și au rămas majoritar pînă azi- membri ai confreriilor sufi, total opuse islamismului militant. Structuri clanice de oameni a căror identitate se definește prin apartenența la un trib și la o confrerie mistică, nemilitantă, care practică o formă de tehnici colective ale extazului (ca o yoga musulmană) inchise lumii din afară. Opusul islamismului militant importat din țările arabe.

Confreriile lor sufi isi duc viata in jurul mormantului unui sau altuia din sfintii din trecut ai grupului, mormant numit un mazar :

Islamul cecenilor este foarte diferit de cel al afganilor sau arabilor. Este un islam de tip sufi, cu ceremonii foarte arhaice, cu rămășițe păgâne, de transa colectiva, care nu sînt acceptate de ceilalți musulmani. Iată un exemplu, filmat de mine într-un sat nu departe de Grozny :

E limpede ca o asemenea ceremonie poate fi de indata prezentata ca reprezentand tendinte fanatice. Numai ca asta ar fi total fals. Ceremonii de transa, numite zikr (din arab: dhikr = pomenire) se tin cu orice mare ocazie, la o inmormantare de pilda :

Atât de îndepărtați sînt cecenii de islamul militant, încât pentru ei moscheea e doar locul în care isi tin ceremonia zikr, ceea ce i-ar oripila pe musulmanii fundamentalisti :

După eroarea inițială, am continuat să mă întorc periodic în Cecenia. Am filmat de-a lungul anilor esența culturii și ceremoniilor lor colective. Le-am învățat limba. Am făcut (la Paris) un Masters Degree in islamul mistic cecen. Am publicat, împreună cu alți cercetători, o Géopolitique du Caucase (Hérodote, Paris, 1996), unde am scris capitolul despre islamul cecen si nord-caucazian.

Demonizarea cecenilor a fost fructul lent al propagandei ruse. S-a ajuns să se creadă că acest popor care abia depășește un milion de persoane, femei, copii, batrani si handicapati inclusi, adica jumatate din populația Bucurestiului, dar cu mai putine mãdulare, dupa doua razboaie distrugatoare, sa-ti inchipui ca acesti oameni atat de putin numerosi, care pe deasupra sint astazi controlati de un guvern local total supus Moscovei, lupta in acelasi timp impotriva occidentului pe toata planeta, asta face parte din categoria mitologiilor irationale, imposibil de combatut prin logica sau evidență.

Niciodată (dar trebuie insistat pe NICIODATĂ) în toți acești ani în care s-a afirmat că ceceni luptă în Afganistan și Irak împotriva occidentului nu s-a adus nici cea mai mică dovadă: un pașaport, un prizonier, un corp, o mărturie.

In schimb, a devenit banal pentru ziaristi să scrie că talibanii sînt sprijiniți de mercenari arabi, uzbeci și ceceni. Cînd vedem cu cîtă rapiditate ni se arată cecenul cînd e real (cei doi din Boston) devine total neverosimil ca în mai bine de un deceniu nici Rusia, nici SUA, Afganistanul sau Pakistanul nu au adus nici cea mai mică dovadă a prezenței cecenilor pe undeva.

Prin toate partile pe unde Occidentul se confrunta cu Islamul, se spune despre ceea ce e mai rau, terorist si violent ca ar veni de la militanți ceceni. Din Pakistan pana in Irak, presa, politicienii si potentatii locali afirma cui vrea sa-i auda ca tot raul vine de la ceceni. Nu conteaza faptul ca nimeni nu a vazut vreodata un cecen prin partile acelea ale lumii, ca nimeni nu le vorbeste limba și că nimeni nu ar fi in stare sa-i identifice auzindu-i vorbind. In nici un caz militarii occidentali nu ar putea sa-i recunoască (in Afganistan am intalnit ofiteri din diferite țări NATO care credeau ca se află „printre arabi”).

Totusi, mitul functioneaza, e eficace, si s-a ajuns la situatii in care un ziar atat de serios cum e, in principiu, italianul La Repubblica a putut pune in prima pagina o „informatie” care spunea ca, „potrivit unor surse militare, trupele italiene din Irak vor fi atacate de 300 de ceceni sositi din Afganistan”. Grotescul falsei informatii nu a deranjat pe nimeni: cum ar putea un contingent atat de mare de luptatori straini, plecati dintr-un Afganistan teoretic controlat de occidentali, sa strabata Iranul, care e principalul dusman al afganilor suniți si al musulmanilor ne-șiiți in general, sa ajunga pana in Irak si sa atace trupele italiene?

Nimeni nu a pus însă la indoiala veracitatea acelor afirmatii si, desigur, „cecenii” au dispărut din articolele si știrile următoare.

Oricum, informațiile autentice, sau cel putin credibile, nu trebuie cautate prin acea parte a lumii. In anii in care am trait in Afganistan, am intalnit multi afgani care pretindeau ca intâlniseră ceceni in perioada talibanilor, in care Afganistanul era sprijinitorul tuturor fundamentalistilor islamici de pe planeta.

La o chestionare mai atenta, se vedea de fapt ca acei afgani care spuneau ca vazusera ceceni nu aveau habar despre ce vorbeau, dovada faptul ca afirmau ca cecenii vorbeau rusa intre ei.

In realitate, „cecenii” au ajuns sa se identifice, pur si simplu, in inconstientul colectiv, cu fiintele malefice pe care, in orice cultura, bunicii si parintii le inventeaza pentru a speria copiii: un fel de „bau-bau”. Oamenii nepedagogici cred ca e nevoie de un bau-bau. Nefericitii care au fost desemnati drept Bau-Bau stiu insa cat de rau face aceasta credinta eronata.

Până și în Afganistan, unde am trăit de asemenea aproape trei ani, am pierdut din cauza asta chiar și prieteni, idioți de ziariști străini, care nu voiau să renunțe la acest mit:

– “In trecătoarea aia îngustă, am fost înconjurați de ceceni care au tras în noi”, mi-a spus odată febril un fotograf ungur.

– “De unde știi că erau ceceni?”

– “Mi-au zis militarii americani cu care eram.”

– “Și ei de unde știau că sînt ceceni?”

– “Le-au interceptat convorbirile.”…

Hohotul meu de rîs a fost nestăpînit:

– “Mai baiete, arată-mi mie militarul american care știe să deosebească o voce în cecenă de una în franceză, sau în klingoniană”…

Așa încât: nu au existat niciodată ceceni în Afganistan. Nimeni nu ne-a arătat niciodată nici cea mai mică dovadă.

—

Intr-un link mai jos scriu despre genocidurile în serie comise de ruși în deceniile cucerii Caucazului, ba chiar și după (deportările întregi de popoare sub Stalin), și cum pe locul în care are loc Olimpiada (Soci și munții din jur) a fost exterminat poporul ubîh…

Cecenii au avut o soartă similară, dar au răzbit până azi.

In Haji Murat al lui Tolstoi (de la numele personajului istoric, răzvrătitul cecen din timpul cuceririi ruse a Caucazului), roman care descrie dementele distrugeri la care se dădeau rușii sub comanda psihopatului vice-rege Iermolov, lucruri la care Tolstoi a asistat si care l-au dezgustat profund, în roman așadar personajul Sado se întoarce în satul său, pe care îl găsește distrus.

Cu precizie jurnalistică, Tolstoi descrie ruinele, morții mutilați (propriul fiu al lui Sado) și cum rușii întinaseră fântâna și moscheea, pentru a nu mai putea fi folosite (aici pudicul Tolstoi nu dă detalii, spune doar: Фонтан был загажен)…

După care are această tulburătoare imagine :

“Nimeni nu pomenea vreo ură pentru ruși. Ceea ce simțeau cecenii, de la cel mai tânăr la cei bătrâni, era mai puternic decât ura. Nu putea fi ură, pentru că ei nu priveau javrele de ruși ca pe niște oameni, ci era un amestec de scârbă, dispreț și nedumerire în fața smintitei violențe a acelor făpturi, așa încât dorința de a le extermina, precum dorința de a extermina șobolani, păianjeni veninoși sau lupi, le venea cecenilor natural, ca instinctul de conservare…”

—