—
— Puii de aici, mi-a zis Marta, vin de la o fermă unde animalele sunt crescute responsabil, fără suferință inutilă.
M-am uitat circumspect. Pe tejgheaua de zinc erau aliniați o duzină de pui, morți teatral, cu gâtul sucit demn, toți privind în aceeași direcție.
— Nu sunt fanatică bio, să știi, chiar nu vreau să te pun pe fugă cu pretenții vegetariene, însă carnea de pui trebuie să vină de la pasăre adevărată, crescută în curte cu amor, nu oroarea aia albă, fără gust, de la supermarket.
— In mod ideal, i-am spus, fiecare pui ar trebui să aibă și un nume propriu.
— Desigur, a răspuns, serioasă. Cum îl chema pe-ăsta? l-a întrebat gravă pe vânzătorul cu șorț călcat, înfigându-și elegantul index într-una din obscenele orătănii.
— Gerhardt, a răspuns nerușinatul samsar, fără să clipească.
— Va pour Gerhardt, a clamat, curajoasă. Impachetați-ni-l, vă rog.
— Stai, stai, m-am grăbit panicat. Mai are fulgi pe el, plus căpățâna.
— Vi-l decapitez eu, a susurat perfidul samsar.
— Și jumuliți-l, vă rog, am ordonat neconvingător.
— Mă tem că nu pot, Monsieur. Sunt pui bio, îi lăsăm așa, cu fulgi, ca să se vadă calitatea penajului.
— Il părpălim noi la tine pe aragaz, a țipat entuziastă Marta. Așa, ca în preistorie, zicem că tu abia te-ai întors de la vânătoare, iar eu te aștept încrezătoare, mirosind a paie de peșteră și fum de balegă, cu tâțele puțin căzute. O să jupuim puiul pe foc domol amândoi și o să mușcăm direct din el, molfăind apreciativ “huga-huga” și pupându-ne cu gura plină, ca niște animale superioare.
— Jumulindu-l, am corectat-o. Puii se jumoaie, nu se jupoaie. Off… Se jumulesc, nu se jupuiesc, mă rog… Mă încurci.
— Se jupulesc, bine, mi-a spus, bătând din palme. Hai, nu fi pedant, că riști să fii perdant.
…
Acasă, am deschis sticla de spumante roz, durere de cap deja înscrisă anticipativ pe răbojul minții.
Ne-am pupat, iar ea m-a respins:
— Mai întâi facem puiul. Gerhardt a fost tovarășul de joacă al copiilor noștri. O să-l consumăm și o să-l adorăm. Va fi totemul nostru.
— Il punem în băț așa totem cum este, îl lăsăm în pace, iar eu comand pizza de la tribul vecin, i-am propus febril.
— Nu, nu, m-a respins. Trebuie să treci prin ritualul de inițiere. Am trăit cu bărbați care îmi făceau sarmale. Poți și tu să faci un pui ritualic. Nu-i mare lucru. Bărbații părpălesc vânatul. Eu stau acasă și fac terciul.
Suspinând, am întors butonul cuptorului până la jumătatea cadranului, l-am deschis și-am aruncat puiul înăuntru.
Am trântit-o în pat.
O pupam, ea inertă, fixându-mă de aproape. Când ne-a atins pala de fum otrăvit, mi-a susurat:
— Trebuia să-i scoți măruntaiele.
Am tras de ea în toate felurile. Nu voia și nu voia. Mi-a aruncat gemând că nu știu de glumă, că ea nu-i jucărie sexuală, că eu nu înțeleg cum e cu Gea și Terra, că ce face ea nu e doar un moft, că am porniri fascistoide de negaționist al încălzirii planetare.
Când s-a auzit cum crapă geamul cuptorului, a profitat de neatenția mea ca să țâșnească spre paltonul impregnat cu duhoare de pene arse.
Cât se îmbrăca, am stins cuptorul și am tras capacul pivotant în jos, deschizându-l. Prin masa de fum ce ieșea apocaliptic de acolo, Gerhardt mi s-a arătat carbonizat, o masă neagră, cărbune cristalin, din care se ițea triumfător, înfipt vertical, un copan roșcat, perfect copt și afumat, gata să traverseze veacurile, delicatesă accidentală.
Când am tras copanul, s-a desprins firesc și elegant din piatra neagră de dedesubt.
L-am învelit într-un șervețel și i l-am întins:
— Pentru drum.
A ieșit ținând copanul în șervețel ca pe un sceptru, neînțelegând ce se întâmplă. Ajunsă în capul scării, am văzut-o, prin ușa întredeschisă a apartamentului, cum mușcă prudent din copan și se oprește.
S-a întors lent:
— E delicios, mi-a zis, parcă forțându-se, incredulă… Cum ai făcut?
— Huga-huga, i-am răspuns și am trântit ușa, întorcându-mă să aerisesc camera, traversând beat fumul de divinație.
Deschizând larg ferestrele, am simțit cum durerea de cap mă învăluia ca o promisiune de transă, implacabilă, decisă să rămână.
“Gerhardt”, i-am vorbit în cap totemului, “ritualul tău nu e încă pus la punct.”
—
Despre o interpretare a puiului înfipt pe băț din peștera preistorică de la Lascaux:
De la Lascaux și pînă astăzi: “Pulă”, “coaie”, “futere” – moșteniri de la bădica Traian…
Filed under: Babel, Bestiariu, Cinema, Istoria Șamanismului Românescu, Linguistics, Paraphernalia, Rituri noi
