Cazacii zaporojeni scriu măscări Europei…
—
După ce Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie 2013, acum exact un an, să semneze mult negociatul acord de asociere cu UE (semnat între timp de Poroșenko, așa cum au făcut-o de altfel Moldova și Georgia), cotidianul Õhtuleht din Estonia, al doilea ca circulație, a publicat pe o pagină întreagă o ironică deturnare a celebrului tablou al lui Repin “Cazacii Zaporojeni îi scriu (măscări) sultanului“…
In ziarul eston, cazacii (ucrainenii) din reproducere îi scriu Europei… Dialogurile, puțin adaptate de mine, sînt așa :
— cazacul așezat în stânga, din profil, cu cușmă roșie și surâs drăcesc :
“Pane Slopa, Pane Slopa
Ce-i scriem lu Europa?”
— cel în picioare, știrb și beat, care arată spre UE :
“Că bem votcă de tărâțe
Și-o-ntrebăm de are țâțe.”
— In sfărșit, spre dreapta, cel gras, în picioare, cu mâinile pe piect, răcnește hohotind :
” Ne asociem cu dânsa
Și-n curând va fi străpunsa.”
Nu sânt versuri de cea mai mare calitate și nici nu se urmărea asta. (Estonii le vor găsi întotdeauna ceva de plătit rușilor și ucrainenilor.)
—
A trecut an, așadar, de la primele manifestații de pe Maidan, piața centrală din Kiev, începute ca protest pentru faptul că Ianukovici a refuzat să semneze cu Ue, întorcându-se spre Putin, ceea ce avea să ducă la extinderea manifestațiilor, violențe și, în cele din urmă, fuga lui Ianukovici, anexarea Crimeei de către Rusia și întregul lanț de evenimente ce au generat situația actuală.
22 ianuarie, 2014: forțele speciale de poliție pe Maidan.
22 ian., 2014: demonstranți auncă cocktailuri Molotov.
—
Multe mituri și idei eronate, chiar din bunăvoință, circulă despre Ucraina, Maidan și ce s-a întâmplat.
Pentru a le risipi țin acest blog pe Europa Liberă zilnic încă de atunci, de un an. Aici explic, de pildă, cum o fac chiar în dimineața asta, de ce este exclus ca Ucraina să intre în NATO. Aici se poate găsi evoluția situației, zi după zi, încă de anul trecut:
Criza din Ucraina. LiveBlog
Ucraina văzută de la Bruxelles.
http://www.europalibera.org/contentlive/liveblog/25197808.html
Și alții au ținut bloguri. Andrey Kurkov l-a publicat pe-al său, foarte subiectiv și egocentric:
Jurnalul plicticos al unei revoluții ratate – “Ukraine Diaries: Dispatches from Kiev” (Andrey Kurkov, Harvill Secker 2014)
Despre identitatea ucraineană, ca răspuns celor care consideră că ucrainenii sunt tot un fel de ruși, am scris aici:
Cine-i rus? Cine-i ucrainean?… despre identitate și „ucrainizarea” trecută a Rusiei
Deturnarea simbolurilor și riscul ignorării sensului lor imuabil…
Am căutat să arăt și latura urâtă a unui anume naționalism ucrainean:
Naționaliștii ucraineni de pe Maidan amenință cu “gherila”
Dar și partea comică a unei revolte populare, cea a Maidanului:
Kiev: pastafarienii contra poliției pe Maidan…
https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/01/19/kiev-pastafarienii-contra-politiei-pe-maidan/
Am urmat de aproape evenimentele politice, de pildă faimoasa ieșire a lui Sikorski către opoziția vizavi de Ianukovici: — Dacă nu semnați veți muri!…
Diplomația lui Sikorski la Kiev – spre ce se îndreaptă Polonia și unde stă România…
– Și, în sfârșit, ce este maidanul:
Maidan e piața centrală din Kiev, termenul venind din turcă (prin tătarii din Crimeea). Româna (cea din România, nu însă și din Republica Moldova) e singura limbă în care maidan a luat un sens depreciativ.
Venit din turcă, meydan a intrat în toate limbile care au avut de-a face cu Imperiul Otoman, inclusv așadar în Ucraina. In turcă, însă, termenul vine din persană și arabă. Termenul persan care desemnează o piață vine însă la rândul lui din arabă, unde medina înseamnă pur și simplu oraș. Araba însăși luase medina din siriacă și ebraică, in ebraica modernă medina desemnând statul, Medinat Israel. In arabă, de asemenea, e numele orașului prin excelență în care se refugiase Mahomed :Medina.
Este vorba, in orice caz de un termen care trimite la un urbanism avansat, iar în majoritatea limbilor afară de arabă și ebraică maidan desemnează o piață pietruită, un loc central.
Doar în română maidan e practic un teren viran și nepietruit prin definiție… La Kiev e piața centrală a capitalei; la români maidan e doar un teren abandonat… Trimitere la două noțiuni diferite de istorie a urbanismului. Nu ar trebui să ne mirăm: străzile din București erau în trecut atât de noroioase, șuvoaie mocirloase acoperite cu scânduri, încât au fost numite… poduri: Podul Mogoșoaiei, de pildă (Calea Victoriei de azi).
—
Filed under: Babel, Bestiariu, Linguistics, Paraphernalia