Milioane de oameni postează astăzi pe Facebook și pe alte rețele sociale fotografii cu mâncare.
Sigur, la Renaștere și în epoca barocă, mari pictori zugrăveau din plictis, sau pentru amuzamentul patronilor, mese încărcate sau jumătăți de bou, uneori cu câte o muscă pe ramă în trompe l’oeil, dar acelea aveau un alt cod, de-ar fi și prin faptul că nu erau “instantanee”, cereau caznă.
Azi, însă, cu Facebook și Instagram, e de la sine înțeles că nu mai poți mânca la restaurant, sau nu mai poți găti acasă o friptură la cuptor, sau o biată budincă din macaroane, fără să postezi triumfătoarea dovadă.
Mâncarea e pe cale de a deveni noua pornografie… sau, mai precis, așa cum pornografia e un substitut al sexului real, mâncarea fotografiată e presupusă a furniza complicitate culinară și, desigur, a suscita invidie.
Dar, așa cum se întâmplă cu orice branșă a artelor, fotografia de feluri de mâncare e în realitate la fel de greu de făcut pe cât e fotografia erotică. Ajunge să ne amintim de câte ori pe zi vedem poze cu amorfe mormane de paste năclăite prezentate triumfător: — “Mi-a ieșit!…”
Fripturi arse, pești atât de morți că le-au dispărut ochii, sosuri grele, legume răscoapte. Majoritatea fotografiilor cu feluri de mâncare făcute acasă sînt un concurs al ororii. Rău cadrate, rău luminate, cu farfuria și mâncarea rău dispuse. La fel de anoste ca și fotografiile de vacanță.
Cât despre pozele făcute la restaurant, ele sînt conforme unui cod suplimentar (nici un joc de cuvinte pe “cod”), cel al desfătării aparente, al reușitei sociale, al boemei cool. Mesajul e unul de autocongratulare: — “Am făcut-o și pe-asta. Iată ce pește-spadă (sau cod, hai) ni se servește la terasa numită Mafia Blues din Neapole”… Calitățile gustative, desfătarea, olfactivul și nutritivul dispar acolo pentru a fi înlocuite de esteticul social.
Printre prietenii mei fotografi, unul făcea poze din alea apetisante, cum le vezi prin reclame, reviste și afișe. L-am urmărit odată cu fascinație și oroare cum făcea zeci, sau poate chiar sute de fotografii pentru comanda unei poze despre nu știu ce capuccino la dozator. Peste ceașca aia amărâtă arunca, înainte de a trece la Photoshop, nenumărate efecte de lumină, ba chiar avea și un spray cu o spumă specială care imita norul acela de lapte suflat, pe care oricum avea să-l prelucreze după aceea, pixel după pixel.
Așa încât, după multă rumegare conceptuală, e mai bine să rămânem la gradul zero al fotografiei cu mâncare: cel al mesei, sau platoului, încărcate cu cârnați, șunci și felii de tobă… eventual o ceapă, dar în nici un caz legume sau fructe la vedere. Acestea sînt poze inocente, căci semnificantul trimite direct la semnificat: poză cu slană și caltaboși = o să ne umflăm cu ele până o să semănăm cu o scroafă gravidă… după care ne mai tragem o poză.
In schimb, la un cu totul altfel de semnificat ne trimit fotografia unei budinci în cazul celbru al blasfemiei proferate în Grecia împotriva părintelui Paisios.
Iată: părintele Arsenie Boca, cel care amenința cu cancer femeile nealăptătoare, și-a dat obștescul sfârșit in 1989. Cam tot atunci s-a dus să zburde pe flocoasele dușumele ale Raiului și echivalentul său grecesc, tot un Arsene, părintele monah Arsenios Paisios.
In fața dețănțatei devoțiuni populare pentru părintele Paisios, un tânăr blogger grec îi prezintă atunci într-un montaj unde fața e înlocuită de budinca grecească numită “pastitso” și îi spune… “părintele Pastitsios”, cum am zice noi: părintele Papacioc, Tabacioc, sau Arsenie Buca.
Paisios – Pastitsios…
Dar colajul nu e o simplă batjocorire a unui preafericit, ci o foarte fină ironie: budinca aia din macaroane în fața sfântului e de fapt reprezentarea zeului creator al pastafarienior, The Flying Spaghetti Monster.
Rezultatul? Bloggerul (Philippos Loizos) primește anul trecut, în Grecia – membră in UE, 10 luni inchisoare !… Grecia are o lege a blasfemiei, care ii acopera si pe monahi, vii sau morți. Times New Roman ar fi incendiati acolo.
.
Sigur, bloggerul nu a fost masacrat cu kalașnikovul și inchisoarea a fost dată cu suspendare… dar cam genul ăsta de legi ar dori și la noi valul de români cu creier flenduros care s-au arătat indignați de ce li se spune despre o revistă franceză pe care n-au văzut-o niciodată.
—
Locul fotografiilor de vacanță pe scara atrocității umane…
si
Mituri culinare românești…
https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/12/mituri-culinare-romanesti/
si
Depresia religioasă în țara lu’ „mici cu bere”…
https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/10/depresia-religioasa-in-tara-lu-mici-cu-bere/
si
Rețete simple pentru oameni diperați : steak cu gudron balsamic…
si
Mãmãliga nu explodeazã, dar are titluri de nobleţe (si mamele, pentru cine citeste pînã la capãt)…
Filed under: Babel, Bestiariu, Linguistics, Paraphernalia, Rituri noi
