— Di și, dar di și vitele aistea cu partidele lor batjocoresc poporul? mi-a țipat Vania, șoferul de taxi care m-a dus în seara aiasta de la aeroport la hotelul Jazz din Chișinău.
Ca să ajungi într-o singură zi din Vama Veche la Chișinău pentru o conferință despre presă și viitorul ei, bând în toate etapele intermediare și încercând să pierzi pașaportul e o mare depaysare.
Microbuzul de Otopeni pleacă la unu (1.00 PM) din Mangalia și e condus de dușmănoși care vor bacșiș și care, deși ți-ai plătit biletul online, sunt în stare să te sechestreze până în momentul în care le arăți mârâind tatuajele.
Pe drum, o muiere beată de partea cealaltă a culoarului din microbuz te întreabă:
— Domnule Alexe, îmi dați voie să vă pup sfârcurile?
— De ce, femeie nebună? o întrebi tu cu severitatea maestrului unui cult inițiatic care se plictisește.
— Ați scris undeva, in pula mea nu-mi amintesc, că zona dumneavoastră erogenă sunt sfârcurile și că o femeie care pricepe asta gets the best of two worlds.
— Am inventat, o mint grav. In momentul de față iubesc o ființă pură.
M-am îndrăgostit în această dimineață ca un tâmpit și nici nu vreau să-mi treacă. Imprevizibila creatură, dura divă cu șolduri pe care dac-aș pune mâinile mi s-ar lua pielea ca de pe plită, mi-a răspuns în scris c-ar vrea să bea cu mine pe mormântul tatălui meu, închinându-se cu o mână (cu fățărnicie teatrală, ca să perfecționăm codul complicității) iar cu cealaltă pompându-mă de mădular și incantând “pouët – pouët” cât s-o văd eu desenată pe un șervețel de la Moulin Rouge de piticul ăla cocoșat și trist.
In avionul de Chișinău, mă leg de scaun băgându-mi și mâinile sub curea. In stânga și dreapta mea sunt două fete cu frumusețe rea, perciuni și foarte mulți mușchi fini care vorbesc peste capul meu în ebraică și arabă.
— Ce faceți voi, fetelor?
— Suntem de confesiune druz, din Israel, și studiem medicina la Chișinău, spun ele cu delicios accent moldovinesc.
Iar cea mai frumoasă, care își pregătește în mod vizibil o carieră fulgerătoare în Mossad, mă întreabă:
— Di ci v-ați legat mâinile?
— Ca să nu-mi ating pieptul, o informez prompt. M-am îndrăgostit ca un tâmpit de o creatură pe care, dacă vom trăi împreună pe o insulă pustie iar ea va muri am să o consum, ca să rămână în mine și să-mi iasă prin pori. Vreau să moară înaintea mea, ca să o pot mânca.
Au tăcut, grave, dând din cap, gândindu-se la tehnicile de supraviețuire.
***
— Di și, di și ne încalecă numa mafii aișea? mi-a țipat indignat Vania, șoferul. O să fașim o rivoluție, ca s-aviem prezident ales di popor.
La hotelul Jazz, fata frumoasă și tristă de la recepție nu știe nici de Mossad, nici de Vama Veche.
— Domnișoară, îi spun: Dac-ați trăi pi un ostrov pustiu cu iubitul, iar iel s-ar duși, nu l-ați consuma?
— Aveți frijideru plin în cameră, domnu Alexe. Am fost informați di venirea dumneavoastră.
La balcon, cu vin roșu bun, mă uit chiar acum la luminile Chișinăului. De-aici îmi vine neamul, de-aici e bunica mama Raia. Iată povestea ei:
O parabolă basarabeană…
Chișinău: o lume insuportabil de exotică.
—
Filed under: Istoria Șamanismului Românescu, Joyce-Pound, Linguistics, Paraphernalia, Rituri noi
