Precum Pessoa, Radu Bata (Radu Bătăturescu) trăiește in mai multe persoane. Una din acestea este bine-numitul pe Facebook Thomas Man.
Precum Becket sau Nabokov, Radu Bata e vorbit de doua limbi. Beckett scria la fel de bine și suculent și in engleză și în franceză. Romanele lui sunt rescrise tot de el in franceză. Bata e unul din aceștia, instalat comod în două limbi. Rari si nu întotdeauna convingători au fost poeții care s-au jucat cu Logosul in două limbi, in doua structuri mentale diferite.
Radu Bata o face in franceza si româna. Volumul Cod Galben cu peștișori roșii (Editura Tracus Arte, 2015) reprezintă reversuirea in română a două volume în franceză:
Mine de petits riens sur un lit a baldaquin (2011) și Le philtre des nuages et autres ivresses (ambele la inventata editură Galimatias).
Nu degeaba se răzbună poetul pe pompoasa și oficiala Gallimard, scriind:
ești greoi
ca un poem
publicat de gallimard
Poezete e subintitulat volumul românesc, cu trimitere la acele “petits riens” din franceză. Sunt texte scurte, scrise econom, întrucât stăpânii vorbelor dau din gură cu parcimonie și pun cuvintele pe hârtie cu prudență de deminor.
Textele sunt presărate cu referințe literare și muzicale, în special din cultura populară, trimiteri la scriitori precum Amelie Nothomb, sau muzică pop din generația autorului (Led Zeppelin, Ricchi e Poveri).
Cu acest volum românesc asistăm la un fenomen putin analizat in critica literară. Sigur, nu toate textele sunt traduse de Radu Bata. Unele sunt de prefațatorul Paul Vinicius sau de Robert Serban.
Vedem însă cum un autor care isi traduce singur textele le tratează cu mai multa dezinvolturã decat ar face-o orice traducator, uneori frumusețea originalului pierzându-se, precum în Cinema, micul poem ce deschide versiunea românească:
Soarele e o monedă, acolo unde textul original spunea: Le soleil est une vieille monnaie.
La fel, uneori intențiile autorului rămân misterioase. Astfel, nu e limpede de ce poemul numit în franceză Frère de glace dă în română: Frate de ghiață.
Mai scrisesem despre Radu Bata că rareori se mai lasă cineva astăzi atât de mistuit de limbă. Despre Le philtre des nuages scrisesem că e o carte orgiastică, acuplată cu un dicționar beat.
Bateau ivre, disait-il, en précisant: “titre piqué des vers”… Ha!… tot atâtea piste false, ce duc spre delicioase fundături semantice.
In sfârșit, titlurile poeziilor sînt bijuterii în sine, precum: Codurile jurnalismului explicate fantomei mele, de pildă, sau: Incompatibilitatea gramaticală dăunează grav voluptății.
Filed under: Babel, Bestiariu, Istoria Șamanismului Românescu, Joyce-Pound, Linguistics, Paraphernalia, Rituri noi
