Nu știu de ce se hăhăie prostimea că la o mănăstire din Tulcea s-au închinat credincioșii la oase de oi și porci crezând că-s moaște.
Manastirea Celic Dere din Tulcea este loc de pelerinaj pentru mii de romani. Niciunul dintre credinciosii care i-au trecut pragul n-a stiut ca se inchina de fapt la oase de porci si oi, in loc de osemintele sfintilor Epictet si Astion.
Râzând aiurea, punând titluri extravagante precum: “INȘELĂCIUNE!… S-au închinat la oase de porci și oi”, gloata fără credință arată doar dovada neînțelegerii funcționării misticismului si a sacrului, ba chiar dă impresia că ar crede că oarecum ciolanele alea chiar puteau avea o virtute.
E paradoxal să râzi de credincioși că pupă oase false. E ca și cum scepticii ar atribui de fapt o virtute oaselor. De parcă dacă într-adevăr erau acolo hârcile sfinților Epictet si Astion oasele ar fi funcționat mai bine. Sau de parcă restul moaștelor din lume ar fi autentice sau ar avea puteri și o garanție de calitate.
Important în realitate e ce simt profund credincioșii și pelerinii. Este irelevant așadar dacă oasele erau de oaie, porc sau tiranozaur.
E ca în parabola sufi persană, musulmană, în care un imam învățat, îngâmfat prin definiție, ajunge la țară la un derviș sălbatic, cu puteri de vindecare, care-i tămăduia pe schilozi și pătimași pronunțând un talmeș-balbeș din Coran într-o arabă pe care de fapt n-o știa. Oripilat, imamul îl ceartă și-l învață pronunția corectă a versetelor din Coran, iar dervișul, după aceea, când se pune să recite cum trebuie… își pierde puterile…
… căci importantă era credința și lui și a amărâților ce veneau la el, și forța lor de autosugestie, iar nu pronunția corectă.
Așa că puțin contează ce fel de oase erau alea. Cine râde de incident n-a înțeles nimic din funcționarea sacrului.
V-o spune un ateu.
—
Filed under: Babel, Bestiariu, ISLAM, Istoria Șamanismului Românescu, Linguistics, Paraphernalia, Rituri noi
