Filozofia în putoare: Charlie Hebdo și Heidegger

— “Trage în piept, e de Heidegger”…
(“Fume, c’est du Heidegger.”)

Din nou, umor Charlie Hebdo care poate șoca. “Fume, c’est du belge” este o grosolană expresie argoticã ce invită la o felație. Fume, c’est du belge e și titlul unui roman de San-Antonio (Frédéric Dard)

Excepțional interviu în Charlie Hebdo cu lingvistul François Rastier, cu ocazia apariției cărții lui Naufrage d’un prophète, Heidegger aujourd’hui (PUF).

Tocmai ce s-au publicat ultimele texte existente ale lui Heidegger, cursurile universitare naziste, textele în care Heidegger vorbește despre necesitatea “exterminării totale” a evreilor, sau în care deplânge victoria aliaților, textele amânate de la publicare pentru că el ceruse asta prin testament, din care reiese clar atașamentul său pentru hitlerism și faptul că întreaga sa filozofie nu poate fi înțeleasă decât prin nazism.

Ca și Freud, Heidegger nu a permis publicarea arhivelor și caietelor lui decât, prin testament, la mulți ani după moarte, în etape. Odată cu Caietele Negre a devenit limpede amploarea angajamentului lui nazist, precum și fondul pur nazist al filozofiei sale. Heidegger și-a criptat textele filozofice, anticipând, după război, un climat mai propice publicării lor. Nazismul lui Heidegger nu mai poate fi considerat un detaliu și nici nu poate fi pus la îndoială, așa cum s-a întâmplat în momentul publicării cărții lui Emmanuel Faye Heidegger, l’introduction du nazisme dans la philosophie (2005).

INTERVIUL:

“Gândirea lui Heidegger hrănește toate radicalismele”

Charlie Hebdo: Tocmai ați publicat Naufrage d’un prophète, Heidegger aujourd’hui. Ce impunea o asemenea carte?

François Rastier: Crimele rasiste din 2012, 2014, 2015, atentatele criminale dirijate împotriva libertăților noastre fundamentale și a culturii. Ingredientele sunt: ura rasială, stigmatizarea facilă a unui Occident transformat în fantasmă, oroarea de a accepta drepturilor omului și proiectul democratic, refuzul raționalului și al principiului realității. De doi ani, de când a început publicarea Caietelor Negre, avem acces la opera completă a lui Heidegger. Caietele reiau în mod explicit tezele naziste asupra caracterului criminal al “evreimii mondiale”, nenorocirea Germaniei, devenită, spune filozoful, după înfrângerea lui Hitler, un vast lagăr de concentrare. După el, ne aflăm azi conduși de o tehnoștiință jidovită și “planificatoare”, de un Occident mondializat etc. Heidegger, presupus a fi “cel mai mare filozof al secolului XX”, autorul unei summe de neatins, a inspirat mișcarea deconstructivistă și, plecând de acolo, toate acele cultural studies atotprezente azi. Rămâne o referință comună în mediile artistice. Dar să nu uităm că a făcut parte din comisia de la Nuremberg, cadrul legal al exterminării ce avea să vină. Cum și de ce a reușit Heidegger să-și fascineze într-atât elevii și exegeții? Ei bine, Heidegger predică o “întoarcere spre Ființă”, Dasein, acest zeu al filozofilor care ar fi fost pervertit de iudeo-creștinism. Dar textele publicate azi ne arată că pentru el Ființa era doar un “termen de cod” pentru patrie: este doar un ultranaționalism deghizat. Pentru Heidegger, dat fiind că evreii nu au rădăcini, ei sunt apatrizi, deci nu au Ființă. Evreii nu există cu adevărat — de unde întrebarea sa din 1949, în legătură cu victimele din lagărele de exterminare: “Oare ei chiar mor”?

Charlie Hebdo: Arătați în carte că Heidegger e un milenarist. Astăzi, însă, avem de-a face cu profeți veniți din orizonturi diferite, nu-i așa?

François Rastier: Afacerea Heidegger fusese dezvăluită de multă vreme, mai ales grație unui text al lui Marcuse din 1933. Heidegger, pretinzând că purcede la o chestionare a Sacrificiului, îl predica în realitate (“ființa destinată morții”) în numele Comunității și al Poporului. Folosește toate trucurile profetismului, banalitățile sectelor ezoterice de extrema-dreaptă (Heidegger a fost membru al unei “Frății a Graalului”) care au dus la crearea partidului nazist. Și Hitler invoca profeții, îl invoca pe Dumnezeu și își încheia unele discursuri printr-un amin ! După război, Heidegger a spus chiar: “Doar un dumnezeu ne mai poate salva.” Teologia politică, așa cum o vedem și azi zilnic, impinge la masacru și îl justifică: crima e un imperativ sacru.

Charlie Hebdo: Faceți și o caracterizare a radicalismelor contemporane. Pentru ce atât de mulți politicieni și intelectuali încă se mai revendică heideggerieni? Există o dimensiune religioasă în textele sale?

François Rastier: De trei generații încoace Heidegger e piatra de încercare a tuturor cursurilor de filozofie. Toți au trecut pe acolo, de la Sartre la Arendt, de la Derrida la Lyotard, de la Bernard Henry-Lévy la Finkielkraut, trecând prin Badiou. Radicalismul lui seduce însă și alte curente. Mai întâi – neonazismul. De pildă, partidul NPD în Germania (moștenitorul “moral” al partidului nazist) are ca slogan o frază a Maestrului și reia tezele lui în legătură cu responsabilitatea evreilor în propria lor exterminare. In al doilea rând, avem eurasismul național-bolșevic, așa cum îl vedem ilustrat de Aleksandr Dughin, care reprezintă aripa cea mai agresivă a militarismului rusesc. Dughin nu doar că publică texte în favoarea lui Heidegger, dar inervievat de Von Hermann (omul de încredere al lui Heidegger) declara în 2014 că “Rusia trebuie să invadeze Europa” și cerea asasinarea liderilor de la Kiev. In al treilea rând, islamismul: pe de o parte, curentul șiit, cu școala heideggeriană de la Teheran, transpune funcția Führerului în cea a ayatollahului suprem (Ahmadinejad a ieșit din cercul ăsta), iar pe de altă parte – curentul sunnit al Fraților Musulmani: Tariq Ramadan se sprijină ocazional pe Heidegger, iar Al Jazeera, care reprezintă această mișcare oficioasă în Qatar, dă cuvântul deseori unor vedete ale heideggerismului, precum Slavoj Žižek sau Gianni Vattimo. Žižek a devenit comentatorul oficial al revoluțiilor arabe, pe ai căror participanți îi pune în gardă împotriva democrațiilor occidentale. In al patrulea rând, radicalismul universitar rămâne heideggerian: Žižek afirmă de multă vreme că “Hitler n-a mers suficient de departe”. In 2005, Vattimo aproba ideea lui Ahmadinejad de a “șterge Israelul de pe hartă” și îl compara pe acesta cu machisarzii rezistenței lui Zarqawi, pe atunci liderul Al-Qaida în Irak, nucleul fondator al Statului Islamic. Badiou, la rândul lui, justifică anexarea Crimeei și se înduioșează în fața musulmanelor voalate: pentru el, acestea rezistă în fața “jandarmițelor” care au defilat ca răspuns adus atentatului de la Charlie Hebdo.
Toate aceste radicalisme au un dușman comun: Occidentul. In realitate – libertățile noastre.

Charlie Hebdo: Paria oare Heidegger pe o mai mare adeziune la ideile lui după moartea sa?

François Rastier: Partizan al Reichului de o mie de ani, Heidegger gândea în secole și estima că scrierile sale radicale vor fi bine primite mai târziu: viza, fără îndoială, o radicalizare ulterioară a adepților săi. Incă în 2001 apărea un text care invoca “anihilarea totală”, dar nimeni nu a găsit asta suspect. Da, Heidegger spera ca scrierile sale cele mai agresive vor fi primite cu aviditate în acest început de mileniu. E rândul nostru să-l dezamăgim.

Charlie Hebdo: Parafrazându-l pe Rithy Panh: “La originea oricărui masacru se află o idee”, atingeți în carte și chestiunea responsabilității gândirii.

François Rastier: Mi se pare elementar. Pentru Heidegger, etica nu există. Pe scurt, este o periculoasă fandoseală iudeo-creștină. Badiou continuă pe aceeași cale atunci când declară că nazismul n-a însemnat nimic pentru filozofie. Autori precum Peter Trawny sau Di Cesare îl descriu astăzi pe Heidegger ca pe un curajos partizan al libertății, cea de a merge până la capăt. Un fel de anarhist, un no-global care inspiră lupta altermondialistă. Oarecum după modelul grupărilor precum Casa Pound în Italia (care de altfel se inspiră din el). Se caută crearea unui neofascism trendy, decomplexat, care să ne facă să uităm prăfuitul hitlerism.
—————————