In punctul lui rebbe G.

Pe nevasta rabinului o remarcasem deja în avionul care mă ducea la Chișinău.

Ruth aveam să aflu că o cheamă, nume tulburător prin toate asonanțele și semantismul său augural.

Pe culoar, venea dinspre toaleta avionului o agresivă cvadragenară, una din cele care mitraliază din ochi cu silă afișată pe oricine le privește.

Pe scara lichidării imediate a libidoului amical e cocoțată sus de tot genul ăsta de fâlfâită. Instărită, deghizată în fetiță sau în modistă escort, dar cu o răutate atât de abil boită pe față, că îți trebuie terapie new age până să pricepi c-ai văzut-o pe Cruella De Vil, ar fi atrăgătoare pentru un om cu misiune, dacă nu și-ar camufla nesiguranța sub un permanent dispreț rumegător de chewing gum.

Dacă alunecă spre tine pe trotuar, ondulând șolduri troiene și bijuterii barbare, mestecând plictis, vei sări în lături, holbându-te la vitrine anoste, întrucât știi că huzurul sec al singurătății ei se alimentează doar din dispreț-dispreț-dispreț.

Cade pe scaunul din fața mea făcând să-mi țâșnească vin din paharul pus pe tableta pliantă. Țip demonstrativ și mă ridic, dar mă așez la loc când văd că e alături de un rabin care o ține de mână.

Nu știu de ce m-am așezat… Era ciudat spectacolul ăla: un rabin cu codițe și pălărie de cowboy care în avion își ține de mână nevasta cu demnitate de împărăteasă, dar îmbrăcată ca un afiș de cazino.

O rabiniță… Oare cum o fi să seduci și să te culci cu o rabiniță?

גגג

Cu rabinul am vorbit prima oară la hotelul Blue Monk, unde mă cazasem înainte de a merge să-mi văd în sfârșit cimitirul din Orhei al familiei.

După ce frumoasa cu pomeți înalți de la recepție mi-a dat cheia magnetică, așteptam la liftul tupilat după o scară si niște aparate radio vintage, din alea cu lămpi, lămpi care trebuiau mai întâi să se încălzească, vocea crainicului venind crescendo, de departe, iar ecranul (într-o carcasă din nuc lustruit) purta încă scrise de mână frecvențele de unde scurte ale fiecărui oraș mare din lume, când la lift s-a oprit lângă mine, gâfâind, rabinul din avion (rebbe, de fapt) cu codițe, pălărie de cowboy și obraji la fel de lăcuiți ca ai postului de radio mort expus alături.

Cum tăcea, pufnind, fără să mă privească, deși aștepta același lift, i-am aruncat acru, tot fără să-l privesc:

— In vremea mea se obișnuia să se spună “bună seara” între necunoscuți cănd urcă împreună într-un coșciug vertical.

S-a întors brusc spre mine și mi-a zis repezit, pe moldovenește, cu accent american:

— Scuzați-mî… S-olecuțî grăbit. Rebbe Ghelerter ‘mi zîși.

L-am lăsat să urce în lift și m-am întors la barul din hol, unde un băiet făcea ceva.

Din difuzor se-auzea discret One Night in Tunisia.

— Dizzie Gillespie, l-am informat pe fecior, care mi-a intors o privire albă.

Sorbind vinul, mă uitam în gol când s-a apropiat iar băietul de la bar și mi-a șoptit cu voce de taină:

— Dacă v-a plăcut muzica șeea v-o mai pun odatî.

Și cum dădeam din cap, absent, mi-a surâs larg:

— Pussy Ghelerter. Acum știu șini cântî.

Mi-au trebuit câteva clipe până să realizez că din “Dizzie Gillespie” băietul făcuse “Pussy Ghelerter”. Destinul a făcut să aud de două ori “Ghelerter” în aceeași seară.

גגג

Ce frumos și insuportabil de exotic e in Chișinău când la masa de alături din barul de la parter se așează două elegante, grații urbane ce-și comandă câte o sută de coniac (“po sto”), iar după ce isprăvesc discuția despre cea mai neagră știre a verii se-ntreabă cu zâmbet larg dacă mai merje 50 (“po pidisiat’ “), intrebarea fiind, desigur, pur retorică.

Cea mai neagră știre a verii, pentru ele, este că pantalonii rupturoși, cu găurile pe unde-ți ieșeau delicioșii genunchi bronzați, au fost goniți din modă și fashion. De-acuma, numai țoapele afectate și Sir Keith Richards (care nu e din lumea noastră) mai umblă cu flenduri.

Lovitura grea nu e pentru casele de modă care vindeau jeans obscen de scumpi ce imitau ieftinul, ci pentru tine, cu pantalonul ăla vechi și rupt ce părea a avea o fantă Kenzo sub bucă.

Acum ai doar o fantă sub bucă.

Soția lui rebbe G e astăzi tristă și vlăguită și o arată. Trecută bine de 40 de ani. Amândoi mănâncă în tăcere, la altă masă din cafenea, ceea ce a pare a fi o conservă adusă din Brooklyn. N-au mers în restaurant, care poate li se pare a avea ceva radioactiv.

Mai întâi nu pricep că Ruth îmi aruncă din când în când o ocheadă. De ce, femeie, dacă ești soțul legiuit la crâșmă te uiți din când în când obraznic la mine?

Și eu îți trag ocheade viclean-ironice, da, prefăcându-mă că citesc, numai că eu sunt singur. La asta creierul ei fără șănțulețe nu s-a mai gândit.

Uite-o cum își lasă mâna flască între mănușile de sudor ale ăluia. Ce-mi transmite neîndemânateca: “îi las mâna lui, fiindcă-s cu el acum, dar i-o las cam moartă, pentru ca te uiți tu”.

Suptul obrajilor când te privește cineva pofticios e o reacție facială incontrolabilă. Își scobește obrajii din interior, colțul ochiului alert, preacurvind deja în minte.

Exploratorul sârguincios știe însă ca cele mai multe femei se mulțumesc cu asta. Cu atât mai mare e valoarea adăugată a unui obraz care brusc se suge din interior doar pentru ca l-ai privit tu.

Mulți nu luăm cu noi decât priviri obraznice, pofticioase sau indiferente. Obrajii supți, fără privire aruncată spre tine, sunt un mare cadou dezinteresat…

O privesc și eu și deodată intrăm într-un joc în care ne aruncăm priviri alternative, din cele de o fracțiune de secundă, de câte ori trece barmanul isteric printre mesele noastre și știm că felul în care despică el spațiul dintre interstițiile noastre permite o întoarce a capului cu mirare simulată.

Ruth mănâncă cu rebe G, dar nu știe să se vândă. Gesturi de fetiță. Părul îl are cu breton și meșe aproape neîngrijite, maxilarul lat.

Mănâncă elegant, are mâini cu unghii tăiate scurt, arată că se plasează dincolo de efortul seducției. E cu el, dar pare singură pe lume, dincolo de joc. A uitat cum se face în situațiile astea de seducție în public în care selecția se efectuează pe loc, definitiv, fără recurs.

Rebbe G. se ceartă domol cu barmanul.

— Dumneavoastră aveți o viziune ciudată asupra lumii, îl mustră feciorul, care e cel cu Pussy Ghelerter.

— Pupă-mi Weltasnchauunga.

Când rebbe G. se ridică și pleacă să achite, Ruth, la masă, își aranjează meșa artistic neîngrijită, pivotează spre mine și-mi aruncă o privire, una singură, drept în ochi.

Așa cum stătea inconfortabil, la masa de alături, își plimbă mâna pe frunte, își dă părul peste cap întorcându-se spre mine în același timp, ca o Cleopatra șleampătă, dar demnă.

In clipita aia în care simt ce se întâmplă, înțeleg și că nu mai am timp să-ntorc capul pretextând că mă uit în altă parte, așa că ochi în ochi cade.
Și acolo rămâne un timp minuscul, inmărmuritor. In panică, prins nepregătit, știu că trebuie să spun ceva, că va dura doar o clipire din ochi. Ochi în ochi.

— Noroc, îi spun, ridicând paharul spre ea.

Pupila i se strânge, buzele se ofilesc, se sug înăuntru și dispar, ochiul se stinge.

Nu așa – nu așa – nu așa — se sting instantaneu semnalele din circuitele creierului, nu așa se face, trebuia să fii lejer, sarcastic, prietenos și accesibil… NOROC ???!! Ce-i aia: Noroc? Prostie umană ce ești, de ce n-ai zis atunci: — Cin-cin?

Moment în care se întoarce rebbe G., ce tocmai plătise, și-i privesc cum pleacă prelins, ea cu spatele un pic încordat, mai-mai că s-ar fi întors să-mi arunce tăcut, din buze uscate: — Prostule.

O rabiniță… Cum o fi să seduci o rabiniță?

Foarte curând voi afla pentru ce veniseră la Chișinău și voi fi atras în punctul unor grozave taine cabalistice… In punctul lui rebbe G.
—

(va urma)