Episodul I este (încă) de găsit aici: mă aflu la Chișinău, într-un hotel unde se ține un congres cabalistic, împreună cu rebbe Ghelerter și dominatrixa lui de soție, Ruth.
Actul II – în holul de la parter:
Rebbe Ghelerter stă singur la o masă, în barul de la parter, unde a comandat o apă plată și a scos un pachet mare de cărți de joc care, chiar și de la masa mea, se arată limpede a fi un set de Tarot, iar nu un joc de cărți obișnuite.
Orori quotidiene: la o altă masă se trântește personajul de dușmănie al zilei: un gras cu bretele care comandă o Coca zero, apoi scoate un telefon cât o placă de caldarâm și-ncepe să se holbeze singur la clipuri muzicale tâmpite, cu ritmurile din cele pițigăiate care-ți pulsează în creier valuri de ură.
Privește rânjind, cu bretelele lui stupide (de ce, oh de ce, om cu bani, îți pui bretele late?) la clipul schelălăit din telefon, trăgându-și regulat nasul si păcănind mecanic dintr-un pix nefolosit. In Casino al lui Scorsese, inspaimantatorul pitic Joe Pesci il ucide pe unul din ăsta smulgandu-i pixul si masacrandu-l cu el, împlântându-i-l repetat in față.
Eu l-aș izbi mai întâi cu fața în masă, prin telefon, pe neașteptate, fără avertisment, hohotind justițiar.
Mă adresez însă lui rebbe Gheleter, de la masa de alături, cerându-i politicos ceva informații despre Tarot.
— Desigur, spune el, ca și cum rămăseserăm împreună de când ne vorbiserăm în ajun: cu toții am văzut amatori publicând insanități despre “Horoscopul egiptean al sufletului”… Acelea sunt escrocherii la fel de mari ca și “Tarotul astral al țiganilor”. Țiganii nu știu însă nici astrologie, nici Tarot. Toate invențiile astea neguțătorești sunt de disprețuit suveran. Există un singur Tarot: cel din Marsilia. Acesta din mâinile mele. Restul sunt invenții nedemne.
A tăcut și m-a cercetat, căutând să vadă dacă pricep temeinic.
— Tarotul din Marsilia a fost folosit, începând cu un masiv curent ocultist în Franța, de la Court de Gébelin, cu a sa sumă a ocultismului “Le Monde primitif“, până la Etteila și Péladan, sau, în Anglia, acei Golden Dawn care au dat două premii Nobel de literatură (TS Eliot și Yeats) și un guru psihopat (Aleister Crowley) care a servit drept model personajului Magului lui John Fowles.
A etalat pachetul de cărți pe masă.
Lângă grasul cu bretele de la masa de alături a venit împerlata pe care-o aștepta. Când grasul deschide gura să vorbească, îl urăști pe loc, fără rezerve, cu bretele cu tot. Sînt oameni care și-au reglat de-a lungul vieții aparatul fonator pe o notă de bas vibrant și autoritar, ieșit din piept, gură și nările dilatate ca la bivoli și care, pentru a întreține arma sonoră merg la restaurant, in spațiu închis, si încep sa emită vibrații quadrofonice precum călugării aia tibetani care exorcizează satane de-ale lor…
Doar ca vita aia nu e călugăr tibetan, desi e chel cu bretele, ci un schimonosit cu telefon de fildeș in care vibrează idioțenii si cu asistenta lui dolofană deghizată in prostituată cu perle in care vibrează idioțenii.
Are și eșarfă, moroiul, învârtită în jurul gâtului cu beregată hidoasă.
Dac-aș fi om invizibil, aș achiziționa mai întâi și mai întâi o forfecuță nevăzută și-aș deveni teroarea tâmpiților cu eșarfe somptuoase, ăia care le aranjează faldurile grijuliu, să fie eticheta de pe franjurii cârpei pe dinafarã, mereu la vedere.
Din neantul minții lor ar țâșni deodată forfecuța justițiară: “harrrșșș”… a căzut eticheta Kenzo, tâmpitule. “Harrrșșș”… ți-am tăiat bretelele.
Deocamdată am cumpărat o lupă, din aia mare de medic legist, și când văd unul, mă apropii și cer voie, în puține cuvinte, să examinez eticheta.
Simt deseori reticență.
—Pe scurt, continuă rebbe Ghelerter, cele 22 de cărți de Tarot care constituie Arcanele (sau lamele) majore se află în opoziție și în complementaritate cu cele minore, care sunt jocul de cărți propriu zis.
— Cărțile acelea de Tarot sunt în număr de 22, a urmat el lent. Exact câte are alfabetul nostru. Dacă adăugăm cele 10 sephiroth din Kabbală: 22 + 10 = 32: numărul dinților. Dublată cifra = 64: numărul căsuțelor de la jocul de șah… sau al hexagramelor din Yi King, sistemul chinezesc de divinație, care decurge din aceeași înțelepciune ca și kabala, chiar dacă pervertită de mizerabilele arătări ce sunt chinezii. Orice lamă de Tarot, orice arcană majoră spune o poveste, o istorie, iar istoriile se modifică în funcție de amestecul infinit al lamelor. Schimbând ordinea lor se modifică și narațiunea ansamblului… Dacă noi am fi acum personaje de poveste, destinul nostru ar fi fluid, în funcție de ce entitate superioară trage cărțile.
Mă uit spre grasul cu bretele. Mai are și unghii lungi, animalul. Când văd în jurul meu bărbați cu unghii efilate, din alea cu jumătate de centimetru de dungă albă îngrijită, îmi vin porniri de Ginghis Han hohotitor… — “Aduceți-i la mine, unul câte unul… Unde-s cleștii? Nu ăștia am zis. Ăia ruginiți, ca după ce le smulg să facă și cangrenă.
Cum? Cleștii pot fi și înroșiți în foc, da, dar îi vreau mai ales ruginiți.
Și vreau și bara aia de fier pentru falange, da.
Incepem cu ăsta de la masa din dreapta, care tocmai și-a băgat degetul mic, cu jumătatea de centimetru albă, delicat în ureche.”
— Trăgând cărțile, îmi spuse rebbe Ghelerter, întrerupându-mi deriva justițiară, am să intru în contact cu dybbuk-ul tău.
— Ce e aceea? întreb.
— Un duh răuvoitor pitit în tine într-un anume punct și care s-a ascuns acolo în urma unei erori morale pe care ai comis-o.
— Și dacă n-am comis nici una?
— Toți comitem. Eu, de pildă, îmi las nevasta cam mult nesupravegheată.
— Și de ce-ar fi asta o eroare morală? am întrebat cu un început de stânjeneală.
— Pentru că ea mă roagă să n-o fac. Femeia e slabă, de aceea e căznită de un dybbuk puternic. Supraveghind-o o ajuți, o faci să-și mențină umanitatea.
M-a privit fix, sever:
— Pot, de pildă, consultându-ți dybbuk-ul, să îți imit orgasmul.
— Pardon?! m-am înecat necrezându-mi urechile.
— Ordinea în care vei trage cărțile și dispoziția lor atunci când le voi întinde, combinate cu forța literelor, îmi va îngădui accesul la punctul în care se ascunde acel dybbuk care te căznește. Prin el îți voi putea imita orgasmul.
Am tras o carte:
— Hm, Șarlatanul… Aleph.
M-a scrutat.
— Ai aerul iritat. Crezi că spun platitudini, ca o țigancă.
Am roșit.
— Trage iar, a ordonat.
I-am întins cartea.
— Beth, a declarat. Hm, ce faci, ai să mi le dai pe toate în ordine alfabetică?
Am tras atunci cartea fără număr.
— Hm, a pufnit satisfăcut. Le Mat. Poate fi prima și poate fi ultima. Vezi vagabondul ăsta? Ești tu, asta e cartea ta, ești fără legături, fără… e un etern vagabond.
Ruth, nevasta lui dominatrix, a apărut atunci în pragul barului și l-a chemat cu un gest mut, simplu.
Rebbe Ghelerter se ridică grav și pornește spre ieșire. Trecând prin spatele grasului păcănitor care se holbează în telefon, rebbe Ghelerter îi apucă o bretea pe care o trage mult în spate, nonșalant, din mers, fără efort, o trage mult, părând că vrea să-l ia pe om cu el, precum erau trași primii apostoli opriți din pescuit, când îi chema Mântuitorul, iar ei porneau spre el cu pas hotărât dar greu, târând un năvod plin, și deodată rebbe slobozește breteaua care îl pălmuiește violent în spate pe grasul chinuit de logos, atât de surprins de această palmă cosmică și răsunătoare încât rămâne plesnit în spate cu plici și ochi holbați și surpriză logotetică.
Ba chiar mi s-a părut că rebbe G. i-a șuierat, trecând, cu accent moldovenesc: “ti fut în gura proastî”.
A fost unul din multele momente în care am priceput, lent, că în curând voi afla pentru ce rebbe G. venise la Chișinău cu rabinița lui dominatoare, și că voi fi atras în punctul unor grozave taine cabalistice…
In punctul lui rebbe G.
—
— In punctul lui rebbe G.
https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/12/26/in-punctul-lui-rebbe-g/
— Despre Tarot si ignoranța lui T.S. Eliot în The Waste Land…
— Dumnezeu e chel – un alchimist britanic, Leonardo Sciascia, și secretul refuzat de Mussolini
—
Filed under: Babel, Bestiariu, Cinema, Istoria Șamanismului Românescu, Joyce-Pound, Linguistics, Paraphernalia, Rituri noi
