Lumea ca spoială și înfometare

Aaa… 

Tresar și deschid ochii, bumbac în creier, gura înfundată cu puf lepădat în urmă de minusculii demoni kabalistici ce m-au traversat în timpul nopții. Aaah-ha… oroarea cutiei de cafea goală. Scormonesc în coșul de gunoi după filtrul conic, rece, aruncat ieri dimineață. Îl dibui, mi-atârnă fleșcăit și greu în palmă, ca sutienul răposatei bunici Mama Raia, care, după ablațiunea de sân, purta un harnașament masiv, bine chibzuit, cu o singură cupolă gigantică și cataramă încrustată în partea cealaltă, “ca amazoanili”, glumea ea, cu accent basarabean, deși la ce șolduri avea i-ar fi trebuit să călărească mamuți, iar nu delicați bidivii de stepă neînvățați să care mumii cu cancer. Zațul refiert e odios, are gustul ploii dușmănoase de-afară la care mă holbez ascultând în transă După-amiaza unui Faun pe un CD zgâriat, care sare…

Așa căznit și afectat aș scrie și eu dacă m-aș forța să țin un jurnal.

Întotdeauna am detestat, cu legitimă suspiciune, afectații care pretind că țin spontan un jurnal. Totul e de fapt inventat acolo. Rubricile nu-s scrise la data pretinsă (de pildă, ieri a fost frumos în Bruxelles, 22 grade Cº, și n-a plouat deloc), iar acasă am stocat cafea pentru a rezista cu săptămânile la asediul gealaților de la Belgaz, ca să nu mai zic că detest Debussy și toată melasa aia sonoră a simboliștilor băutori de absint. Muzică pentru farmaciste cu ochelari, creaturi predispuse, cum se știe, la susurări oculte.

Apoi, pretențioasele arătări insistă că țin acel jurnal pentru folos strict intim, ba chiar te imploră, când mor sub ochii tăi în zvâcnete nedemne, să îl arzi. E de recomandat atunci s-o faci pe loc, ca să te amuzi chicotind când deodată le dispare agonia și sar din feșe să-ți smulgă bricheta din mână.

De câte ori a căutat să se mute una la mine și am prins-o cu jurnal la controlul vamal, am repatriat-o prompt, fără recurs. La mine se vine pentru obliviune și luxură hieratică, precum în templele etrusce. Dacă dorești jurnal, du-te înapoi la ăla de la ING care te adora neimaginativ dar sincer.

În ajun, mă eclipsasem fără să plătesc de la terasa bâlciului. Grivèlerie se numește delictul ăsta în franceză. Chelnerița fusese minunată, avea umor, mi-a oferit primul pahar din partea casei și chiar flirtasem cu ea. Apoi, după ce am mâncat buffet à volonté, umflându-mă ca o iapă și privind cu zâmbet absent și superior comediile de bâlci, ba chiar comandând desert și bând o găleată de vin, m-am ridicat vulpește și m-am prelins în mulțimea din intersecție cât lipsea frumoasa dusă la bucătărie cu ceva comenzi.

Toate astea din cauza îngerului lui Israel și a unui belciug în nas. Cel mai greu e să lupți cu tine însuți. Ăsta e sensul cabalistic, alchimic și mistic al încleștării biblice a lui Iacob cu îngerul (de-aia-i și zice lui Iacob, în cartea Facerii: “Israel” = Cel care luptă cu El, cu Dumnezeu).

Cu ce înger mă bătusem eu în ajun? Cu cel din mine al sarcasmului reacționar când, la aceeași terasă, am schimbat priviri cu o tatuată care desena ceva la masa de alături, aruncându-mi ocheade furtive, frumusețea ei senină pocită de un belciug în nas.

Am tot căutat să pricep de unde-mi venea iritarea, ridicându-mă și plecând în cele din urmă abrupt… ca deodată să-mi dau seama că nu-i suportam belciugul nazal.

Din cartilagiul perforat care desparte nările îi atârna un inel metalic. Flăcău de la țară, nu mă pot despărți de imaginea porcilor și scroafelor cu inel în rât. Toată copilăria am ținut porci în curte, iar bunicul le înfigea în botul străpuns câte o brățară masivă, pentru a-i împiedica să scormonească sub gardul vecinilor.

Ca să simpatizez cu îmbelciugata ar fi trebuit să-mi înfrâng reacționarul înger țărănesc valah, de care uitasem. Am avut revelația asta și m-am rușinat. Dacă eu sunt așa, mi-am zis, ce să mai spunem atunci de cei care se lasă încălecați de îngeri discreționar malefici și intoleranți din capriciu?

Am fugit înapoi ca s-o informez că de fapt și eu sunt aventuros și exuberant, că mă pricep să bag broaște și râme în gură, că pe când eram copil îmi dezinfectam plăgile cu nămol și pânză de păianjen, dar dispăruse.

Din scrumieră am cules un șervețel mototolit pe care mi-am găsit, desenat de ea, profilul. Atunci m-am trântit la loc și, de necaz, am comandat de mâncat și de băut copios, făcându-mă apoi vinovat de grivèlerie.

‫אאא

M-am trezit cu remușcări. Trebuia să dispar din casă înainte de 8 dimineața, ora la care vin buluc gealații de la Belgaz, cu hârtie de la tribunal să-mi taie căldura și lumina, neplătite de trei ierni, doar că în țara asta unde contorul se află întotdeauna în interiorul imobilului și în care legislatorul garantează inviolabilitatea domiciliului, neferii de la Belgaz n-au alt recurs decât să te asedieze când au ghicit că ești tupilat înăuntru. Un permanent război al nervilor, uneori momâile îți bat tare și prelung cu pumnul în ușa de la stradă și caută să te rușineze în ochii și urechile vecinilor, vocalizând gâlgâit c-au venit să-ți taie curentul, ca s-audă tot cartierul.

Odată mi-au văzut fremătând perdeaua, căci mă chiorâsem afară imprudent, și au așteptat toată ziua în mașina parcată în fața ușii din stradă, mâncând sandvișuri aduse de acasă și bând bere la cutie de la băcănia turcului din colț, simțind cu ciudă neputincioasă că în cazul meu dăduseră de un specialist în guerillă administrativă și război al uzurii.

In ziua aceea, cu inima grea de fapta de grivèlerie din ajun, am ieșit din casă la limită, exact când soseau ei, un pic mai devreme de ora 8. “Uite-i cum fac ore suplimentare”, i-am blestemat în gând, fluturându-le un salut grăbit cu mâna și alunecând după colț, zâmbet larg și burta goală, căci strategia săracului e întotdeauna păguboasă. Cu cât mănânci mai mult și gratis în ajun, disperat să-nfuleci ca să poți traversa postul forțat ce știi că va urma, cu atât stomacul se dilată și va pretinde să-i dai la fel de mult, sau și mai abitir, a doua zi.

Mare pedeapsă adusă omului sofisticat și bun în zilele noastre este bufetul à volonté, cum fusese cel de la care dispărusem în ajun. Acolo, presupus fiind tu a plăti un forfet la sfârșit, dai de coline de minunății mirositoare, dealuri de tapas din jambon afumat, limbi de ciocârlie în aspic (lark tongues in aspic) și iazuri de vin în multe culori care plescăie viclean spre tine: “încearcă-mă”…

… și deși ai mâncat imprudent de mult și ieri, descoperi ziggurate de fâșii de somon și caltaboși cu trufe și mișelii fără nume care țipă la tine: “Ia-mă! Mă dau ție.”

Iar în timp ce greblezi în farfuria prea plină, trec pe lângă tine chelneri de etnii și culori armonioase purtând tăvi încrustate caloric, care îți susură suav: “Monsieur, un copan de waka jawaka”? — “Sir, o cupiță de grog puterea calului?”

Oh, Doamne, de ce te amuză să ne amintești că-n alte vieți ne-ai făcut scroafe? Acum înțeleg de ce în limba noastră veche stomac se spunea în glumă ramazan, aidoma postului de-o lună al agareenilor. Mă taie la ramazan obișnuia să zică un creștin înfometat, iar burduful meu gol din pântec cerea acum să fie umplut la fel de meticulos ca la brunch-ul din ajun.

Fiind noi într-o luni dimineața, bâlciul se arăta mort, închis, comediile stinse. La 8.30 AM, mi-am strecurat ramazanul în restaurantul de la parterul hotelului de lux din capăt, a cărui rânduială internă mi-era temeinic cunoscută.

Mă mai îndopasem în zori acolo. Dacă ești mototolit și neras, dar somnoros-arogant, chelnerițele te iau drept unul din artiștii conceptuali sau creatori de modă care zac în hotel cu săptămânile, în suite ciclopice cu instalații în baie din topaz, fandosiți cu cămăși strâmte care dimineața la micul dejun comandă doar o cireașă maraschino și vârfuri de sparanghel. Tu însă te fofilezi acolo și te duci țintă la bufet umplându-ți arhitectural farfuria cu salamuri și somon și danish pastry, iar personalul va considera că ai o dimineață proastă.

M-am prelins spre bufet și mi-am încărcat dezinvolt platoul, meșteșugind un Turn Babel în spirală, ca cel al lui Bruegel, foișorul acela precar în care din fericire ni s-au stricat limbile, moment din care omul seductor a căpătat o unealtă suplimentară de fraierire a semenilor săi prin vocabule abil îmbinate în graiuri exotice.

M-am trântit pe canapea exact acolo unde radarul bine reglat îmi spunea, fără să trebuiască să mă întorc, că-n stânga zace o creatură tăcută și lihnită.

Acolo și ședea delicat arătarea cu inel în nas. Turnul Babel din farfuria ei era mai mic decât al meu doar pentru că ea îi pornise demolarea de ceva vreme. Am cercetat-o rapid, solicitând cu împrumut sarea. Avea cearcăne mov, aproape negre, de vicioasă. Îmbrăcată aiurea, în șalvari ieftini, cu șlapi. Frumoasă, hămesită, brună, slabă, avea două cute adânci de-o parte și de alta a gurii și o gropiță lucioasă în bărbie, de la uleiul scurs din cârnații cu care-și încercuise arhitectura culinară. I-am atras discret atenția că de belciug îi atârna puțină omletă.

S-a crispat imperceptibil când în fața ei s-a proțăpit matahala de șef de sală, papion matinal și servilitate amenințătoare.

— La ce cameră sunteți, domnișoară? a întrebat-o rânjind bănuitor, sigur de el.

— E cu mine, i-am aruncat dezinvolt, mimând puțină iritare. E cu mine, dar ne-am certat cumplit ieri noapte și ne-am pus la mese diferite până ne trece.

M-a examinat ca omul cu experiența bluff-ului și am văzut o fracțiune de secundă cum vrea să-mi ceară și mie numărul camerei, dar mi-a zâmbit larg, a piruetat și s-a pornit spre ușa pe care scria Réception.

M-am întors spre arătarea scofâlcită, ne-am privit în ochi și într-o clipită eram amândoi afară pe trotuar, fugind spre bâlciul imobilizat.

Hohotind, pierzând șlapii, mi-a dat mâna și mi-a strigat că e fata patronului comediilor, un clan de forains, gitans. Nomazi cu rulote Mercedes. Taică-su e pornit pe ea pentru că refuză să se mărite cu vărul care ține circul Bateleur —poate-am auzit de ei— iar ea evadase dimineața din rulotă, luându-și lumea în cap, însă pentru că i-am arătat atâta abnegație nesolicitată îmi oferă acum o tură în Roata Morții.

Nu era nimeni prin bâlci, aleile dintre barăci decorate cu hârtii unsuroase și cotoare de bilete. La Roata Morții m-a prins în chingi, s-a dus repede în cabină unde a bătut un cod pe niște butoane, s-a închinat larg și generos și a venit fuga înapoi, sărind în comedia care decola smucit și scrâșnind. S-a legat lângă mine și mi-a vârât mâna în poală, pe sub centură, căutându-mi prietenos mădularul și zâmbindu-mi larg.

Comedia a-nceput să se rotească trasând în cer bucle care se intersectau formând un imaginar semn al infinitului, iar când ea s-a aplecat în poala mea, trăgându-mi fermoarul pantalonului, capsula s-a răsturnat și eu am vomat tot ce acumulasem în acea dimineață, proiectând un jet de supernova care a împroșcat circular gheretele și ferestrele din jur.

— In trei minute se oprește singură, m-a liniștit, ținîndu-mi fruntea. Te ador. N-am mai văzut bărbat așa de natural.

La oprire, m-a ajutat să cobor.

— Mergem la tine, mi-a ordonat.

אאא

Ne-am dus la mine acasă și am văzut de departe, ușurat, că mașina de la Belgaz nu era acolo.

Pândeau însă viclean după colț, căci au năpădit să sune și să izbească în ușă imediat după ce noi intraserăm și ne pupam, lepădându-ne cămășile.

— Vino să-ți arăt ceva la beci, i-am suflat, panicat, sperând că n-aude sau nu pricepe natura furtunii de pumni din ușa de la stradă.

In pivnița izolată sonor, sub scară, unde păstrez, unul peste altul, piticii de grădină, i-am spus că am acolo, neștiut de nimeni, un punct cosmic aidoma Aleph-ul lui Borges. Un cot al zidului, o combinație între fanta din chirpici și colțul scării, un cotlon în care se-mpletesc liniile de fractură ale Universului, unde dacă ea se întinde, pune capul pe ultima treaptă și uită de sine va întrezări rabini kabaliști și lame de Tarot și alchimiști din Avignon și amorezați la cercul polar și legionari români pe frontul din Majadahonda.

— Intinde-te aici, i-am șoptit, și vei vedea, dacă închizi ochii și îți astupi urechile, tot ce-a fost vreodată și, din nefericire, tot ce va fi.

Trăgându-i șalvarii, mi-am amintit că citisem pe un site al tinerilor ortodocși, la rubrica sfaturilor sexuale pentru bunele creștine, că epilarea integrală este un păcat urât lui Dumnezeu. Aveam dovada că nici dogma nu greșește chiar în toate.

Am întins-o și am desfăcut-o și am sorbit-o, vorbindu-i calm, bând-o și lingând-o și frământând-o, indicându-i tot ce trebuia să vadă și să simtă, în vreme ce deasupra, departe, într-un alt eon, continuau înăbușit valurile de sonerii și bufnituri și ocări de afară.

Orgasmul a făcut-o să urle urieșește, proiectând un muget smuls din foalele pământului. Intensitatea și vibrațiile răgetului ei au făcut liniște în stradă.

M-am ridicat îmbrobonat, cercetând-o cu respect și oroare sacră.

S-a sculat la rândul ei, mi-a șters fruntea, examinându-mă atent, a urcat goală scara beciului, nu montant un escalier, iar deasupra, la parter, a deschis larg ușa din stradă și s-a arătat despuiată celor doi amploiați în uniformă, cu cutia lor de unelte, prezentându-le borta ei întunecată și șiroindă și rânjindu-le ridat, accentuându-și cutele.

Dușmănoșii au luat-o la fugă și le-am auzit imediat mașina demarând.

S-a îmbrăcat tacticos, gânditoare. M-a mângâiat pe frunte în momentul în care a deschis iar ușa de la stradă, m-a mângâiat ca să mă liniștească și să o las să iasă.

— Mulțumesc, mi-a spus simplu. Acum suntem chit.

Gol, m-am pitit după ușă, să nu fiu văzut de-afară, și i-am strigat:

— Hei !… De fapt n-ai nici o legătură cu bâlciul, nu-i așa? Ai inventat toate poveștile cu gitans, forains și comedii.

Mi-a zâmbit larg, radioasă și mi-a făcut adio cu mâna.

— Cum te cheamă? am răcnit, dar traversase deja și dispăruse după gigantica reclamă din colț, cea care anunță reduceri la panourile solare.

Panouri solare în colțul ăsta al lumii, poftim ironie.

אאא