Coerenți până la capăt, Charlie Hebdo a reușit iarăși să șocheze cu numărul special despre atentatele din Bruxelles, fideli confungerii profunde că umorul autentic nu poate fi decât deranjant.
.
De la copertă deja, cu Belgia debusolată și Stromae, belgianul metis și nou Jacques Brel…
Mă rog, alde CTP ar trebui să știe cine e Stromae și ce reprezintă “Papaoutai” (“Papa où t’es?”) înainte de a comenta.Belgienii rîd deja… Oameni cu umor, doar ei au inventat chermeza. Și nu este adevărat, desigur, cum s-a obiectat deja, că umorul nu are niciodată nevoie de explicații. Unele glume sunt țintite asupra unor realități culturale precise, care trebuie decriptate. Cervantes, de pildă, Rabelais sau Joyce, pot cu mare greutate să fie citiți astăzi fără note de subsol, într-atât realitatea culturală, morală și istorică pe care o luau în derâdere este complexă și inaccesibilă nouă fără o inițiere.
.
Iată și câteva desene care nu au nevoie de multe explicații (toate sunt extrase din ultimul număr), precum acesta despre Belgia care continuă să fie divizată:
.
Sau asta: — Pentru ce două bombe la aeroport?
— Una e în flamandă, una în valonă.
.
Altele ar putea părea forțate sau fade la prima vedere, precum aceasta de mai jos: “Flamanzii și valonii în sfârșit reuniți“. Francofonii, belgieni și francezi, recunosc îndată inseparabilele personaje care sunt Dupont și Dupond din cea mai celebră bandă desenată belgiană a tuturor timpurilor: Tintin.
—
La fel, necesită puțină exegeză iconografică, sau trebuie să cunoști istoria Belgiei, pentru a gusta următoarea: “Belgia: cum de s-a ajuns de la asta la asta?”
.
Personajul din dreapta islamistului și din stânga fotografiei este regele Leopold al II-lea al Belgiei, călăul Congo-ului, omul care a dus un adevărat genocid în coloniile sale, o uriașă halcă din continentul african ocupată militar de o țărișoară europeană de 80 de ori mai mică decât ea și pe a cărei exploatare s-a bazat bogăția modernă a Belgiei.
.
Apoi, sarcasm dirijat și împotriva grupului american Eagles of Death Metal:
— “Vrem să fim primul grup care va ține iar un concert în Palmyra.”
(orașul muzeu distrus de Statul Islamic și recucerit de Assad cu sprijin rusesc)
—
Altele au într-adevăr nevoie de o punere în contextul imediat al atentatelor, precum cea care întreabă unde a dispărut a două mănușă a teroriștilor. Ei bine, rămăsese acasă:
— La maaasăăă !
Asemenea aluzii la o tendință gay a membrilor frățiilor musulmane jihadiste face des Charlie Hebdo. Nici aici membrii redacției, jurnaliștii și desenatorii nu se tem să fie incorecți politic, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei, precum Riss, redactorul șef și autorul unora din desenele de aici, ca și iubitul său Charb, fostul redactor șef mort în masacrul din ianuarie 2015, nu și-au ascuns niciodată tendința sexuală.
.
Chiar și în numărul acesta, se fac glume în jurul unui articol de Antonio Fischetti despre lipsa de fiabilitate științifică a cercetărilor în jurul unui pretins ADN gay, care ar permite să depistăm genetic homosexualii. Cum o subliniază Charlie Hebdo, statele islamice, ba chiar și Rusia lui Putin și alte regimuri autoritare sunt foarte doritoare de asemenea cercetări și teste, pentru a controla populația și contestatarii. Caricatura care însoțește articolul este:
— Cum recunoaștem un kamikaze gay.
.
—
Și, desigur, în lumina atentatelor de la Bruxelles, Charlie Hebdo revine cu foarte serioase și juste analize ale fenomenului islamismului militant și terorismului islamic.
.
In editorialul său, Riss rezumă insidioasa derivă a penetrării cotidianului europenilor de teama de a critica islamul. De la intelectualul rafinat Tariq Ramadan, invitat la toate televiziunile, până la drăguțul și gentilul brutar bărbos care îți vinde o minunată franzelă și cornuri perfecte, trecând prin femeia voalată pe care nu trebuie s-o insulți pentru că e dreptul ei de a se îmbrăca cum vrea într-o democrație, ajungem treptat la
“acești tineri delincvenți care n-au deschis niciodată un Coran, nu cunosc nimic din istoria religiilor, nu știu nimic despre colonialism, nici despre țările strămoșilor lor din Africa de Nord, dar care comandă un taxi pentru aeroport. Nu sunt erudiți ca Tariq Ramadan, nu își fac rugăciunile precum brutarul bărbos și nu respectă regulile islamului așa cum o face femeia voalată.. Dar ceea ce s-a întâmplat la aeroportul din Bruxelles n-ar fi avut loc fără participarea tuturor acestora. Căci cu toții inspiră spaimă. Spaima de a critica islamul cu riscul de a fi tratat de islamofob și rasist.”
Intr-o altă serie de alte articole e atins fenomenul răspândirii wahhabismului în Africa, unde multe dictaturi se sprijină pe islam pentru a ascunde sărăcia și foametea, precum în desenul următor:
.
Wahhabismul ca remediu împotriva foametei:
— “Vă fac porții pentru câte persoane?”
Sigur, pentru a ajunge la un asemenea rezultat Charlie Hebdo șochează și își scutură uneori până și fanii. Coperta acestui număr, cu Stromae și hitul mondial “Papaoutai” (“Papa où t’es?”/ Tata, unde ești? ) lovește teribil, dincolo de ce pot percepe simplii lectori străini.
De origine rwandeză (altă fostă colonie belgiană, unde ideologia rasială a foștilor coloni din Bruxelles a stat indirect la originea genocidului din 1994), Stromae cântă acolo despre tatăl său pe care nu l-a cunoscut niciodată pentru că a fost ucis și… tăiat în bucăți. Exact precum pe coperta din Charlie Hebdo… care face aluzie și la impresionantul joc de membre din clipul video prin ce însoțește melodia prin care Stromae își plânge tatăl: “Papaoutai” (“Papa où t’es?”/ Tata, unde ești? ).
Construcții culturale și simbolice mult mai complexe decât par la prima vedere, așadar, în Charlie Hebdo, produs unic al ireverentei culturi franceze. Nu e așadar niciodată doar provocare pentru a provoca, chiar dacă unele texte poartă titlul: Religia, capcană pentru idioți.
.
In acest text, revenind asupra pericolului pus de interdicția tacită în Occident de a critica ideologia totalitară pitită sub islam, editorialistul Gérard Biard spune de altfel că în trecut, confruntați cu alte ideologii totalitare care atrăgeau tinerii cu coșuri spre derive criminale, acestora li se putea spune, de pildă: “Mai citește și altceva decât Lenin“. Astăzi, însă, dacă spui unui adolescent cu trei floace: “Mai citește și altceva decât Coranul” ești taxat imediat de islamofob.
—
.
Despre Charlie Hebdo am mai scris atât de mult încât va trebui să fac o rubrică specială pe blog. Iată doar câteva titluri:
— Filozofia în putoare: Charlie Hebdo și Heidegger
— Când Charlie Hebdo îl explică pe Cioran
https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/11/26/cand-charlie-hebdo-il-explica-pe-cioran/
— Ce înseamnă anunțul că Charlie Hebdo nu-l va mai desena pe Mahomed și de ce dreapta română se bucură obscen…
— De ce trebuie să rîdem de religii? Testamentul lui Charb (fost suflet la Charlie Hebdo)
Filed under: Babel, Bestiariu, Cinema, ISLAM, Joyce-Pound, Linguistics, Paraphernalia, Rituri noi
