Bostan, dovleac și licori paradisiace

Copchil, bunica mă trimitea vara să păzesc pepenii (la “Bostană”, sau “Bostănărie”, căci creștea harbuji pe malul Ialomiței, neștiind eu atunci că-n poezia mistică sufi persană “bostan”, de unde ne și vine cuvântul, prin turcã, înseamnă pur și simplu: “Grădina Paradisului”).

Dacă bostănăria e pe malul apei, trebuie să fii atent la țiganii nonșalanți ce trec prin fața colibei și care, cât te uiți în altă parte, rup și aruncă-n apă pepeni pe care alții de-ai lor îi pescuiesc mai jos pe râu… căci harbuzul, oricât de greu, nu se scufundă, e ca un Moby Dick dungat, alunecând pe firul apei, tărtăcuța doldora de licori paradisiace, precum acel spermacet, sau spermanțet din capul balenei, de care scria Melville că-l poate îmbălsăma și pe Dumnezeu.

(Fragment din In punctul lui rebbe G., Polirom 2016)

 

Bo-stan, Afgani-stan, Uzbeki-stan, Paki-stan… sufixul persan/iranian –stan e același in toți acești termeni care țin de o geografie politică sau mistică. –Stan: termen indo-european, un loc în care stai. De la verbul *stha-, a sta. Stan este locul in care stau afgani, uzbeci etc… Ajuns, ca împrumut, si  la armeni, care își numesc țara Haiastan, țara armenilor (hai, Հայաստան). Același termen care a supraviețuit în română în stână (cf. textul meu Cu lingvistica la stână…).

.

Da, bo-stan, bostanul venit nouă din turcă, desemna inițial pur și simplu grădina paradisului. Mai precis: Locul Miresmelor – Bu-stan, precum Turki-stan, țara turcilor. Bu, bo, bui = miros în persană. De aici – bu-stan > locul în care miroase frumos, Raiul.

 .

Bustan/Bostan e echivalentul în persană al lui Pardes (paradisul, altfel zis: “locul cu gard”, termen tot persan, și al arăbescului Jennet = Rai, grădină). Despre acei bostani (pepeni) din Afganistan scrie împăratul moghol Babur, cuceritorul Indiei, când plânge în Babur Namah după dulcețurile din minunatul Kabul, lăsat în urmă după își mutase capitala în mlaștinile populate de jivine vicioase din Dehli. In plină vară, Babur făcea să vină pepeni (bustan) din Kabul până la Delhi, în masive lăzi cu gheață și paie, purtate de cămile deosebit de stupide.

.

Prin metonimie, “bostan” a ajuns să desemneze în turcă, limbă profund impregnată istoric de iraniană/persană pepenele, fructul paradisiac prin excelență. Procedeul e banal, sârbii și croații numesc roșiile, tomatele: paradajz. Așa că de la turci avem și noi paradisiacul bostan iranian, care inițial desemna doar pepenele. Au dreptate așadar cei care în dialect numesc câmpul de pepeni “Bostană” sau “Bostănărie”.

.

Iar la întrebarea de a ajuns nobilul bostan să desemneze vulgarul și fadul dovleac nu avem alt răspuns decât a trimite spre sărăcia și lipsa de imaginație a neamului nostru. Li s-a părut lor, în trecut, că trista cucurbitacee mai cunoscută ca dovleac (dovleac venind tot din turcă) e tot un fel de bostan (pepene). I-au zis dovleacului bostan și așa a rămas. Dar bostan era inițial doar pepenele, harbuzul.

.

Ba chiar a devenit și nume propriu, ca acel maior Bostan de la Securitate care mă interoga pe mine și despre care Luca Pițu scria aici, în  “Dan Alexe, omul cu tălpi de vânt” ( din: La cafeneaua hermeneutică, Nemira, 1998).

.

A rose is a gül is a gül is a gül…

Cf. și:

Despre curcubeu, castraveți, cocoșați și cucurbitacee

A rose is a gül is a gül is a gül

“Isarlîk” : Ion Barbu și violența sufismului rătăcitor (sau cum Călinescu nu a înțeles nimic din umorul mistic al lui Barbilian)

Sfânt și profet cămătar într-o nuvelă egipteană de netradus : o nouă privire spre Hagi Tudose…

Ibricul mahmurului Omar Khayyam (cu o coda despre poezia sufi la moldoveni)