Am fost întrebat de ce filmele cu Stan Laurel și Oliver Hardy au apărut în România sub titlul Stan si Bran… OK, Stan e Stan Laurel, dar de unde Bran? În franceză, până la urmă, cei doi sunt cunoscuți simplu ca Laurel et Hardy. Sau în spaniolă el gordo y el flaco: Grasul și Slabul.
E foarte simplu: cineva, primul traducător al dialogurilor, probabil, a căutat instinctiv o aliterație, procedeu balcanic și levantin.
Ba chiar oriental în general, dacă nu chiar universal. Talmeș-balmeș, harcea-parcea, du-te-vino, aliș-veriș, get beget… E un procedeu de asonanță care cădea firesc în limbă în vremea aceea. Stan și Bran a venit la fel de natural cum mi-a spus mie odată un imam afgan de la care luam lecții de paștună că vrea atâția (puțin contează suma) dollar-mollar… Dollar știu, dar când l-am întrebat ce înseamnă mollar a fost nedumerit. Nu înseamnă nimic. E un fel de a vorbi prin aliterație: dollar-mollar.
Asta m-a făcut harcea-parcea.
Procedeul urcă în Orient până în noaptea timpurilor. In Biblie, in Torah, in primele versete, aflăm că universul înainte de creație era tohu-bohu, sau tohu-va-bohu (תֹ֙הוּ֙ וָבֹ֔הוּ).
Stan și Bran, așadar. La fel ca de-a tura-valea, etc. Lucruri care nu înseamnă nimic, dar marchează conversația. Motiv pentru care și maghiarii au preluat numele duo-ului Stan és Pan.
Helter skelter cum cântau Beatles-ii.
Așa că acum eu o iau lipa-lipa, făcând-o lungă-scurtă… Sunt procedee poetice instinctive și iraționale. Nu trebuie căutată aici vreo logică. Stan și Bran vor rămâne în România etern cu numele ăsta. Stan és Pan la unguri.
Filed under: Babel, Bestiariu, Cinema, Linguistics, Paraphernalia
