.
Cântarea Cântărilor (Șir ha-șirim, cum se și numește tabloul lui Chagall de mai sus), o măruntă secțiune din Vechiul testament, rămâne cea mai erotică scriere din istorie.
Din Cântarea Cântărilor vine expresia folosită de Lion Feuchtwanger ca titlu de roman “Vulpile în vie“, expresie care are ceva extrem de lubric, vulpea, ca și nevăstuica, fiind animale lascive prin excelență, așa cum am arătat-o într-un scurt capitol din Dacopatie, făcând etimologia numelui nevăstuică în mai toate limbile indo-europene.
In română, cea mai frumoasă traducere a Cântării Cântărilor e cea din Biblia lui Gala Galaction. Galaction (părintele Grigore Pișculescu) a fost unul din cei mai mari mânuitori ai limbii române. Biblia e tradusă fad în general. Versiunea lui Galaction a Bibliei este nu doar la nivelul literar al Crailor de Curtea Veche a lui Mateiu Caragiale sau al poeziilor lui Ion Barbu, dar freamătă de violență profetică, într-un stil într-adevăr biblic, cutremurător.
„Te-ai dat, târfo, fiilor Eghipetului, celor cu vână ca vâna de măgar și scurgere ca scurgerea de harmăsar.“
In Cântarea Cântărilor, Galaction / Pișculescu atinge o alchimie a a limbii de o atât de violentă puritate, cum, încă o dată, numai Mateiu Caragiale și Ion Barbu au mai reușit:
“Intăriți-mă cu vin, cu mere răcoriți-mă, că-s bolnavă de iubire“, palpită Sulamita, una din cele două voci ale Cântării dialogate (cealaltă fiind iubitul), Cântare care a ajuns probabil din neatenție la sfârșitul Torei evreiești și în corpusul final al Bibliei creștine (o altă explicație putând fi că îi e atribuită lui Solomon).
Erotismul e torid acolo, ba avem chiar și promisiunea unui gangbang pastoral când ibovnica în derivă își caută iubitul, moment în care îl șantajează cu întrebarea aluzivă:
La ce zadarnic să rătăcesc eu oare pe la turmele tovarășilor tăi?
Vasile se apropie de Nadja și îi recită din Cântarea Cântărilor: „Sărută-mă cu sărutările gurii tale! Căci sărutările gurii tale sunt mai bune decât vinul.”
Examinând captiva, mai spuse Vasile:
― Te-au demascat după chipul lipsit de modestie, neobrăzato, după fața asta cum n-ar avea niciodată o măicuță adevărată.
Îi ordonă atunci solemn Vasile captivei:
— Levez-vous, traînée bolchevique. Ridică-te, cârpă bolșevică.
Ionel se puse, la rândul lui, să-i incanteze Nadjei din aceeași Cântare a Cântărilor, cât o trăgea de mână, înălțând-o din podea:
— Adormisem, dar inima îmi veghea… (îşi strânge pieptul) Este glasul iubitului meu, care bate (pronunță gros): „Deschide-mi, soro, iubito, porumbiţo, neprihănito! Căci capul îmi e plin de rouă, cârlionții îmi sunt plini de picurii nopţii.” (continuă piţigăiat) Mi-am scos haina, cum să mă îmbrac iarăși? Mi-am spălat picioarele, cum să le murdăresc iarăşi? Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului şi mi-a fost milă de el. M-am sculat să deschid iubitului meu, iar de pe mâinile mele picura smirnă, de pe degetele mele curgea cea mai aleasă smirnă — pe mânerul zăvorului. Am deschis iubitului meu; iubitul meu plecase, se făcuse nevăzut. Aaaaaaaaah… (Ionel se apucă de păr) Înnebuneam când îmi vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit. L-am strigat, dar nu mi-a răspuns.
― Cântarea Cântărilor, îi preciză captivei Vasile. Spune, câte măicuțe ați schingiuit voi?
Eu îs zarnacadeaua de câmp, crin de prin vâlcele-s eu.
Despre transa mistică și pelerinajul la Sfânta Parascheva
… iar despre erotism crinul de prin vâlcele / lily-of-the-valley aici: