Quantcast
Channel: Linguistics – Cabal in Kabul
Viewing all articles
Browse latest Browse all 314

Teren viran, inimă virană… completare la iranisme

$
0
0

Spusesem când am început să compilez iranismele din română că lista va fi treptat completată, deoarece ea e lungă, pe multe din împrumuturile orientale le credem turcisme, și inevitabil vor apărea altele care îmi scăpaseră inițial.

Iată: viran. Adjectivul folosit în română doar ca adjectiv al substantivului teren: teren “viran”.

Atât de folosit e viran de un secol și mai bine de când se fac tranzacții imobiliare atestate în România încât a devenit un cuvânt firesc, românesc.

Unii mai știu, vag, că viran vine din turcă, adus de otomani, odată cu maidanul (despre care am mai scris în detaliu aici, maidanul fiind în toate culturile care l-au preluat o piață, chiar piața centrală, ca în Kiev, Maidan; doar în română maidan e un teren viran și nepietruit prin definiție… La Kiev e piața centrală a capitalei; la români maidan e doar un teren viran, abandonat.)

Viran ne-a fost dat nouă de otomani, așadar, însă turcii l-au luat, ca atâția alți termeni de cultură, din farsi, de la persani.

În turcă și persană, sensul lui viran e chiar mai larg, pentru că indică o suprafață urbană distrusă, ruinată, ca după un cataclism.

Puțin Rumi service…

ويران

Termenul ويران, viran, cu i lung și care rimează cu tiran, e foarte frecvent în poezia sufi, despre care am scris aici și despre care cititorul instruit știe că e ticluită toată în persană, în farsi sau dari (persana din Afganistan, căci Rumi însuși, poetul mistic, cel care se lasă pe masa din salon și dă orgasm grațios cititoarele din mediul urban, era un afgan din Balkh și scria în dari, cea mai pură formă a persanei, care e cea din Afganistan, iar nu oribilul dialect vulgar de azi din Teheran).

Cititorul știe, evident, că întreaga poezie mistică a sufismului, cea a lui Rumi, Hafiz, Saadi, Omar Khayyam etc. e scrisă în persană, farsi. Nu există poezie sufi arabă demnă de acest nume.

La Rumi, inima este foarte des virană, distrusă, ruinată, iar sufletul e viran prin definiție, devastat de ingrata ființă care ne-a lepădat.

Iată, ca exercițiu, un scurt distih al lui Rumi găsit la repezeală pe internet:

عالم همه ویران شود جان غرقه طوفان شود

آن گوهری کو آب شد آب بر گوهر زند

**

Nu vă uitați la stupida încercare de redare în engleză de acolo, traducerea autentică a suspinului dansat al lui Rumi e asta:

Dαr lumea-i ruinată, suflete, iar zgomotu-i furtună,

Căci perla s-a topit acum în apă, iar apa a-mpietrit.

Lumea-i ruinată, adică mie, îndrăgostit abandonat, nu-mi folosește la nimic ce-am trăit până acum. Literalmente: universul e viran… ويران viran e a treilea cuvânt din primul rând, începând din dreapta, evident.

Despre Rumi am mai scris eu și aici, în:

Roasted-hearted melody: obsesia poeților sufi cu kebabul

 https://cabalinkabul.com/2014/06/22/roasted-hearted-melody-obsesia-poetilor-sufi-cu-kebabul/

cf. și:

Ibricul mahmurului Omar Khayyam

https://cabalinkabul.com/2013/03/12/ibricul-mahmurului-omar-khayyam-cu-o-coda-despre-poezia-sufi-la-moldoveni/

Dușman, murdar, cioban, cerdac etc… Cuvintele iraniene din limba română

https://cabalinkabul.com/2020/03/27/dusman-murdar-cioban-cerdac-etc-cuvintele-iraniene-din-limba-romana/

pakistan-94


Viewing all articles
Browse latest Browse all 314

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48