Româna prezintã particularitatea, spre deosebire de toate celelalte limbi neolatine, de a fi deturnat sensul latinescului lucrum intr-o directie cu totul neasteptata: lucru si a lucra. In latinã, lucrum inseamnã ”profit“, in special profitul realizat prin cãmãtãrie. Era initial opus lui damnum, ”pierderea unei investitii“ si a capatat treptat un sens extrem de negativ, indicînd dorinţa de cîştig nemuncit, precum si aviditatea, zgîrcenia, avariţia.
Acesta e de altfel singurul sens al frantuzescului lucre, unde termenul s-a pastrat direct din latina, ca si in româna. Si astazi se mai spune in franceza: appât, sau: passion du lucre, starea de spirit permanenta a cãmãtarului leneş şi hulpav.
Cum a ajuns termenul latinesc ce desemneaza trîndãvia profitoare sa însemne în românã muncã, adicã exact contrariul? Evolutia lui lucrum in româna se explica prin influenta nefasta a grecoteilor care veneau peste demnii tarani si pastori nord-danubieni sa le vînda mãrgele si alcool prost si sa le împrumute bani, ochii dracului. In greaca veche, kamatos (κάματος) însemna initial ”muncã“, dar a ajuns sa capete sensul de ”rezultatul muncii“, camãtã, care la greci nu putea fi obtinut decît prin vicleşuguri trîndave. Ne putem inchipui cum le explicau lipitorile zîmbitoare taranilor carora le cereau camãtã dublul sumei împrumutate: ”E pentru munca mea, kamatos… adica, pe limba voastra: lucru !…“
Iatã: românii nu au inteles niciodata cum stã lucrul.
Pramatii filosofice și pragmatice
O probă suplimentară a influenței grecești asupra vocabularului comerțului e dată și de faptul că grecescul πράγμα, pragma – lucru, obiect (de unde – pragmatic), iar la plural πραγμάτεια (pragmateia) sau πραμμάτεια -pramatia- afaceri (ca in fr. les affaires), prin extensie marfă a ajuns să desemneze un escroc, o canalie și o secătură. Putem să ne închipuim, prin deducție, cam ce mărfuri πραμμάτεια le vindeau țăranilor români pramatiile de neguțători greci.
”A munci cu spor“ – atitudinea româneasca fata de muncã vazuta prin prisma lingvisticii
In româna, ceilalți termeni care țin semantic de sfera muncii vin din limbile slavilor de sud. Nimic surprinzator aici, numai ca majoritatea au un sens total deturnat de cel initial. Astfel, „spor“ inseamna in sîrbo-croata: lent, incet. Sporno, sau sporo, este, tot asa, adverbul corespondent: cu lentoare. Asta, din punct de vedere cultural, arunca o lumina interesanta asupra expresiei imprumutate românesti „a munci cu spor“.
Si, desigur, munca insasi nu e altceva decît termenul slavon care desemneaza chinul, tortura. „A munci“ are aceeasi radacinã cu „mucenic“ (martir). Un neam de osînditi…
Tembel
Ca o completare, mai trebuie mentionată si atitudinea față de simularea muncii. Dovadă turcismul tembel, care in româna a ajuns sa însemna un nebun. In turca, tembel nu are absolut nimic de-a face cu sănătatea mintală, ci înseamnă pur si simplu leneș si doar leneș (afară de mâncarea numita tembel, care e o umplutura de sarmale coaptă direct, din lene, fără a mai umple cu ea foi de varză sau de viță).
Un tembel in turcă e un leneș pe față, un leneș care nici nu se preface că muncește… or, pentru un român, care trebuie sa se prefacă, in virtutea mecanismului ancestral de supravietuire sociala, că ar munci, doar un nebun nu simulează. De aici strania alunecare semantică de la lene spre o nebunie sau prostie pe care nimic nu o anunța in termenul inițial.
Cf. si :
“Oglindă, oglinjoară”… Românii: o nație de Narciși cu extazul auto-rãscolitor…
———-
——————-
