Pina la urma ce stim exact despre limba dacilor (traco-getilor, etc)? Ca sa nu-i mai lasam pe dacopaţi sa ne bîrîie ca era o limba adamica, pe care ei o citesc incantând în transa din nu stiu ce tablite ce parca-s accesorii din Indiana Jones si misterul Arcei pierdute. (Lasam deoparte bolnavii mintali care au ajuns la concluzia ca dacii vorbeau… latina inaintea latinilor… Aceia nu pot fi convinsi de nicio logica umana, pentru ca altfel ar vedea singuri ca daca dacii vorbeau de fapt latina inaintea venirii romanilor, atunci orasele si raurile din Dacia ar fi purtat nume latinesti, iar nu Germisare, Buridave si Sarmizegetuse)…
Ei bine iata, pe scurt, schematic si pas cu pas, ce stim in realitate, sau ce putem presupune in limitele datelor existente despre limba dacilor:
Stim –sau putem presupune cu argumente suficient de verosimile- ca limba traco-dacilor era inrudita cu cea a stramosilor albanezilor de astazi. Asta au recunoscut-o pana si cei mai nationalisti dintre lingvistii români. E de altfel de presupus ca dacii, getii, tracii NU vorbeau o singura limba, ci dialecte sau limbi inrudite si poate (POATE, dar nu stim) suficient de apropiate pentru a face o intelegere posibila intre diversele triburi. Este insa total implauzibil ca in antichitate sa se fi vorbit o singura limba pe un teritoriu atat de întins care e cel al Romaniei de azi si al nordului Balcanilor. Ajunge doar sa ne gandim ca in vremea cuceririi Daciei, in Italia insasi, in imprejurimile Romei imperiale inca se mai vorbeau limbi total diferite de latina, unele inrudite cu aceasta, precum osca, umbriana sau falisca, altele fara a avea nicio legatura cu acestea, apartinand unei familii lingvistice neidentificate inca, cum e nedescifrata etruscã. Ca si in Galia, Iberia, etc., unificarea lingvistica a teritoriilor cucerite în Dacia s-a produs datorita latinizarii.
Inrudirea limbii (limbilor) dacilor cu dialectele stramosilor albanezilor e facuta plauzibila de numeroasele similitudini lexicale dintre romana de azi si albaneza, dar mai ales –asa cum am aratat-o intr-un studiu aparut in Essays in Memory of Ioan Petru Culianu (Bucuresti, Nemira, 2001), care poate fi citit in rezumat aici :
https://www.facebook.com/note.php?note_id=229309630419924
… mai ales de faptul ca latinizarea celor doua limbi, romana si albaneza, s-a petrecut in acelasi fel si in acelasi timp si ca structura lor gramaticala a evoluat in paralel in mod similar, intr-asa masura incat ea e si astazi identica in româna si albaneza, influentand chiar in istoria inca recenta limbile slave din Balcani.
“Sunt-eşti-este” ~ jam-je-është
Odata postulata in mod plauzibila inrudirea limbii dacilor cu cea a stramosilor albanezilor, rezulta in mod necesar ca trebuie sa presupunem si o apropiere a limbii (limbilor) dacilor de limbile iraniene. Acest lucru suna ingrijorator, intrucat pare a confirma teoriile dacopaţilor in legatura cu stramosii nostri care ar fi colonizat intreaga lume veche, inclusiv Iranul si India, el insa se fondeaza pe presupuneri legitime. In realitate e vorba doar de apropieri tipologice banale in cadrul familiei indo-europene.
Asa incat: stim mai intai ca albaneza este o limba de tip “satem”, precum limbile slave si iraniene, intretinand in acelasi timp mari similitudini cu armeana. Verbul “a fi”, cel putin la cele trei persoane ale singularului, se conjuga identic in albaneza si pashtunã, limba neo-iraniana a talibanilor din Afganistan. Pentru a nu intra intr-o demonstratie prea complexa, ajunge sa constatam ca “sunt-esti-este” se spune in alb. jam-je-është, in pashtunã jam-je-shta, de la reconstruitul indo-european asmi-asi-asti si ca lucrul indica acelasi proces fonetic rar al disparitiei lui –s- dupa ce a trecut printr-un stadiu s > h…
E doar un exemplu probant. O lunga serie de “cognati” (termeni inruditi) apropie de asemenea albaneza de limbile iraniene (si, in paralel, de armeana).
E de presupus, de aceea, ca daco-geta, inrudita fiind cu proto-albaneza, prezenta aceleasi similitudini cu limbile iraniene ca si albaneza: o limba de tip satem, in care –s- indo-european tindea sa devina –h-, etc…
O asemenea situatie ar fi de altfel nu doar plauzibila, ci chiar necesara, s-ar putea spune, intrucat ea ar plasa limbile traco-dacilor si proto-albaneza ca veriga de legatura intre limbile iraniene (care se intindeau, cu scitii, pina in Moldova si Ardealul de astazi) pe de o parte, armeana pe de alta, prin fenomenul binecunoscut de concatenare a limbilor popoarelor in expansiune (in cazul de fata indo-europene) care se indeparteaza in valuri de la un focar central. Cazul cel mai cunoscut de concatenare sint limbile slave, care formeaza un arc foarte logic de evolutie lingvistica in valuri, fara intrerupere, mergand de la rusa si ucraineana, prin limbile slave occidentale polona si ceha, trecand prin slovena spre limbile din Balcani, sarbo-croata si bulgara-macedoneana. Frontierele intre limbile slave sint fluide, expansiunea s-a produs in cercuri concentrice si, tot asa, numeroase sint dialectele slave de tranzitie, intermediare, greu de clasat intr-o limba sau alta.
Indicii lexicale
In afara de apropierile cu albaneza nu avem niciun alt indiciu lexical, intrucat cele cateva zeci de nume de plante date de Dioscoride ca fiind dacice nu se apropie de nimic cunoscut noua astazi (doar trei sau patru pot intr-adevar fi apropiate de anumite denumiri albaneze de plante). Un indiciu mai serios, sugerand de asemenea o apropiere de iraniana, ar fi numele asezarii fortificate la daci: dava, sau deva, in mod limpede reprezentand numele indo-european al peretelui sau zidului de aparare care e daeza in iraniana (de aici ir. pairi-daeza = zidul inconjurator al unei gradini, oras, etc., din care evreii antici au facut pardes = gradina Paradisului).
In dacã un loc fortificat era dava/deva – în persana de astazi zid inca se mai spune dewar.
Pornind de aici, in mod nesurprinzator, anumite toponime dacice au, intr-adevar, o consonanta iraniana. Astfel, Germisara, numele antic al unei asezari de langa niste izvoare termale fierbinti (unde romanii aveau de altfel sa ridice terme): este legitim sa asociem numele locului cu izvoarele respective si, asa cum avem nenumarate alte exemple pe planeta (gen: “Tbilisi” -Caldul, de la izvoarele de acolo-, “Chaudfontaine”, etc.), sa apropiem dacicul germ- [gherm-] de iranianul garm = cald, inrudit de asemenea cu germanicul warm, grecescul thermos, etc… Germ-garm e nu numai o apropiere posibila, dar Germisara nu face decit sa intareasca celelalte lucruri ce pot fi presupuse despre dacã: o limba de tip “satem”, inrudita cu albaneza care la rindul ei prezinta asemanari cu limbile iraniene.
Dar dacã –atentie, fara niciun joc de cuvinte, DACÃ- germ in daco-getã = garm (fierbinte, cald) ca in iraniana, asta ne arata si faptul ca desi limba (limbile) daco-traco-getilor erau apropiate de proto-albaneza, ele erau totusi limbi diferite de aceasta, cel putin printr-un tratament divergent al anumitor consoane initiale, pentru ca in albaneza acel g- initial din garm a evoluat inca din antichitate spre z-… De aici alb. zjarr = foc.
Ca o completare: dialectul kurd (deci o limbã iranianã) Zazaki, din Anatolia, este singura limbã indo-europeana moderna in care “sat, asezare” se spune: dewî (cf. in dacicã “deva”, legat de numele iranian al zidului: devar)… In mod absolut previzibila, kurda are “germ” pentru “cald”, “fierbinte” (cf. dacicul Germisara)… etc… O comparatie a numelor plantelor dacice gãsite in Dioscoride cu cele din dialectele kurde de astazi ne-ar rezerva poate multe surprize…
Iata asadar tot ce stim si tot ce vom sti vreodata despre limba dacilor. Dacii nu vorbeau o limba speciala sau unica si nu existã, de altfel, limbi “nobile”. Conceptul e lipsit de sens. Dacii neposedind o scriere, iar grecii neocupandu-se de limbile barbarilor vecini ca sa ne lase vreo gramatica sau dictionar, cum faceau asirienii, nu vom ajunge niciodata la altceva decit la aceste concluzii prudente, de bun simt lingvistic.
Ocultistii si escrocii care afirma ca au descifrat –fara vaste cunostinte lingvistice si fara texte bilingve la dispozitie- nu stiu ce tablite suspecte ar trebui macar intrebati cum se spunea in dacã eu sint- tu esti – el este. Evident ca nu vor sti, pentru ca in loc de fraze normale tablitele lor vor contine doar invocatii catre zei inventati, fara multe forme verbale, întrucît in mintea amorfa a falsificatorilor-patrioti limbile sint doar o succesiune de nume nobile, iar nu mecanisme vii care ne vorbesc.
————————–
Cf. și :
Istoria fãrã perdea: Daco-getii, niste briganzi nomazi si poligami ?…
————-
