Am primit in această dimineață un cadou neașteptat, ceva similar cu descoperirea unei scrisori pe care ți-ai fi trimis-o singur, copil, și de care ai uitat:
— cineva a postat pe zidul meu de Facebook o fotografie scanată, o fotografie de acum mai bine de 20 de ani în care, pentru prima oară, îl revăd pe răposatul Muhammed Bașir… Iar acel cineva care mi-a postat fotografia e fiul lui, care atunci, pe când filmam prima oară în Cecenia, avea cred doar un an. A găsit poza in albumul de familie. (Al treilea personaj din fotografie e cameramanul Philippe Guilbert.)
Muhammed Bașir a fost cel mai bun prieten și protector al meu în acea perioadă. M-a salvat din multe situații și grației lui am putut filma tot ce am pus in primul meu film documentar, Ghazavat, despre urcarea la putere a generalului Dudaev și căpătarea independenței Ceceniei.
Am mai povestit despre Muhammed Bașir în interviul ăsta din Kamikaze:
Cu Djohar Dudaev
Vorbeam acolo despre felul în care contactul intre prieteni din culturi opuse eșecul se poate strecura la fel de insidios ca în amor: fără să vrei, se infiripează ucigătoarea dezamăgire.
E greu sa te prezinți ca bărbat uneori, mai ales cind urăști sportul, mașinile, motocicletele, armele etc. și ajungi intr-o cultură unde tocmai astea sint cele mai importante. Pe acest fundal l-am cunoscut in Cecenia pe Muhammed Bașir.
Muhammed îmi era totul, de la bodyguard la partener de skanderbeg și șofer, conducând o Ladă fără suspensie de parcă era mașină de curse. Doar de mâncare nu făcea, asta nefiind demn de un bărbat.
Am trecut cu brio toate testele lui în ale bărbăției, de la băut vodcă cu cana, la sorbit, din aceeași cană, supă din seu de oaie. Nu reușea însă să mă aprecieze total, pentru că nu îi ascunsesem aversiunea mea față de fotbal si față de holbatul la competiții sportive în general. Il irita și nu reușea sa definească faptul ca nu voiam sa stau lângă el să ne uităm împreună la cutare campionat… iar eu nu știam cum sa nu-l dezamăgesc…
Cind a auzit că se apropie ziua mea, s-a luminat la față și m-a anunțat că-mi pregătește ceva extraordinar.
M-am gindit că o să-mi ofere o armă, deși știam amândoi ca n-aș putea niciodata sa o iau cu mine pe avion… Mă cam temeam de cadou si de o eventuală neînțelegere culturală.
Era tot mai excitat pe măsură ce se apropia ziua și pînă la urmă l-am cam forțat să-mi spună…
Mi-a șoptit, cu un zâmbet fericit de copil ce nu se indoiește de bucuria pe care o va provoca darul: „o să mergem să vânăm urși cu grenada” !…
—Alexandre Dumas, în schimb, a mers direct la vânătoare de ceceni, alături de militari ruși:
Un safari uman: Alexandre Dumas la vânătoare de ceceni…
http://cabalinkabul.wordpress.com/2014/06/16/un-safari-uman-alexandre-dumas-la-vanatoare-de-ceceni/
.
Despre
“Machealã cosmicã în Georgia si cum am invatat ca sint un nimeni” :
.
Dinți de aur și pantere parfumate: în spatele unui scoop…
http://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/19/dinti-de-aur-si-pantere-parfumate-in-spatele-unui-scoop-scurta-versiune-romana/
Perfumed panthers and golden teeth : the backstage of a scoop…
Fragmente filmate dintr-o ceremonie cecenă :
Mic breviar cecen…
Olimpiada de la Soci pe locul unui genocid uitat…
Mitologia nedorită a Crimeei și Caucazului
Filed under: Babel, Bestiariu, Cinema, English, ISLAM, Linguistics, Paraphernalia, Rituri noi
