Apropo de “fă, Doina”, Ponta s-a apărat argumentând că ar fi spus de fapt “mă” și că, oricum, era ceva tandru acolo, căci asa se vorbește la țară.
Ceva adevăr e acolo, “fă” și “făi” fiind ambele doar o feminizare instinctivă a lui “mă” (sau “măi“). Cand s-a jucat asta in noaptea timpului nu putem ști, dar e cert că s-a produs automat și că a fost simțită nevoia unei feminizări simetrice… De unde vine însă acel mă(i), al cărui m- inițial a fost simțit ca masculin si înlocuit în unele regiuni cu f- când e adresat unei femei?
Misterul e doar aparent, intrucât măi se arată, cum a dovedit-o romanistul danez Sandfeld încă din anii 1930, a fi doar forma redusă a vechiului apelativ “mări“:
.
“Si venea, mări, venea,
tot mai mult se-apropia,
dar lui Toma nu-i păsa,
că Manea spre el venea.”
.
Originea lui “mări” e foarte simplă, iar interjecția se intalnește in toate limbile balcanice, unde vine din greacă: μωρέ, moré, masculin, μωρή, mori feminin, cu care s-au interpelat dintotdeauna grecii și balcanicii încă din epoca bizantină nu sunt altceva decât vocativul de la μωρός = nebun.
.
Da, așa s-au interpelat întotdeauna balcanicii, iar vocabula a rămas în albaneză ca moré, mre adresat bărbaților, mori, mojë pentru femei; în bulgară moré, mori și mari; în sârbă more; in română more, măre, mări, măi, mă (cărora li s-au adăugat ulterior feminizările in făi și fă).
.
O formă de tandrețe provocatoare, așadar, ca atunci când spunem admirativ: “ce nebun ești, mă“. E o atitudine balcanică; si eu am auzit o mamă albaneză kosovară, intelectuală rafinată, adresându-i-se feciorului ei adolescent cu budala, “tâmpitule”.
.
More, mări s-a erodat însă mai peste tot prin folosire permanentă. In greacă a devenit, pierzând μ-, αρέ, αρή.
.
Pe deasupra, o formă contractată: βρέ, μπρέ = bre, a intrat in toate limbile, inclusiv în turcă.
.
Trecerea fonetică prin contracție de la moré la bre corespunde unei vechi tendințe în greacă, unde urcă pana in noaptea timpurilor, inainte chiar de greaca homerică. Asa s-a format, de la radacina indo-europeană a-mort-, care învinge moartea, nemuritoare > ambrosia, unde grupul -mbr- provine din -mor-… La fel: moré > bre !… Și la fel, mă a mai dat în română și bă.
.
Iată așadar toate căile prin care fă (și mă, și bă) urca până la grecescul bizantin μωρός = nebun, spus cu gingășie.
.
De unde rezultă că etimologic Ponta nu i-a spus doar “fă” ministrei sale, ci indirect chiar și “huo, nebuno”.
—
Cf:
“Pe jos” – πεζός, strãbãtând pedestru istoria lingvisticã a neamului…
Oroarea de pește, Marea Neagră si originea grecilor…
—
Filed under: Babel, Bestiariu, Istoria Șamanismului Românescu, Linguistics, Paraphernalia, Rituri noi
