Synesius din Cyrene ne-a învățat că Dumnezeu e chel, pentru că perfecțiunea e simbolizată de chelie. Un personaj precum dementul ocultist britanic Aleister Crowley este ilustrarea perfectă a teoriei.
In volumul lui de proză scurtă “Il mare colore del vino” (Marea de culoarea vinului), Leonardo Sciascia imaginează, în povestirea Apocrifi sul caso Crowley, un hilar schimb de scrisori între Mussolini și șeful poliției din Palermo privind prezența în Sicilia a unui rozicrucian britanic, în mod vizibil deranjat mintal.
Aleister Crowley era într-adevăr deranjat și, probabil, primejdios în practicile lui. Demența lui se reflectă în volumele pe care le-a scris, în primul rând Astrologia lui ocultistă. Personajul din nuvela epistolară e limpede el, prezentat foarte documentat: în anii 1920 Crowley a fondat un falanster sexual într-o vilă din Sicilia. Așa cum îi scrie nătângul de polițist lui Mussolini, Crowley și adeptele lui se fâlfâiau despuiați prin curte și practicau împreunări colective combinate cu ceremonii sado-maso.
El însuși sicilian, Sciascia se amuză imitând stilul birocratic-epistolar local, precum și servilitatea provincială (șeful poliției încheie fiecare scrisoare prin formula “con saluti fascisti“), iar finalul este delicios: în momentul în care șeful poliției, vizibil șarmat de țicnitul mag, îi explică lui Mussolini că doctrina ocultă a aceluia e inofensivă și nu-i lipsește ceva coerență, Mussolini îi telegrafiază: “Mă fut. ( Io me ne frego.) Să fie expulzat imediat!…”
Dumnezeu e chel
Crowley a fost în realitate expulzat pentru că era bănuit a fi spion. A plecat cu chelia lui elegantă, despre care avea o teorie bazată pe scrierile lui Synesius din Cyrene. Acest episcop grec, undeva prin Libia secolului al V-lea, a dovedit, în minunata sa disertație “Encomium calvitii” (Elogiul cheliei) că dumnezeu e chel și că chelia reprezintă perfecțiunea umană:
– mai întâi, părul este o materie inferioară, moartă, care se degradează;
– apoi, craniul lui Dumnezeu având forma perfectă a unei sfere, el nu poate fi închipuit ca fiind îngreunat de materie moartă și care necesită eforturi inutile pentru a fi întreținută;
–în sfârșit, cei mai glorioși filozofi și oameni mari ai trecutului (Socrate, Apostolul Petru etc.) prezentau o mândră calviție…
Dumnezeu e chel. Chelia = perfecție !…
Ajunge să ne închipuim un Jim Morrison gras, pe la 70 de ani, cu lungi lațe albe, ca să pricepem frumusețea bilei de fildeș a unor Alistair Crowley, Mussolini, Maiakovski, sau Yul Brynner.
“Il mare colore del vino”…
In același volum de proză scurtă, Leonardo Sciascia atinge, dar lasă nerezolvat misterul formulei clasice a lui Homer marea de culoarea vinului “colore del vino”. Intr-una din povestiri, personajul, l’ ingegnere Bianchi, după ce se îndrogostește disperat de o adolescentă pe trenul spre Sicilia, ajunși pe la Taormina aude un mucos răcnitor din vagon, care nu tăcuse tot drumul, că el vede cum marea este “colore di vino”…
Urmează o lungă conversație despre particularitățile cromatice ale mării. “Oare unde am mai auzit expresia asta, il mare colore del vino ?” se întreabă săracul Bianchi, îndrăgostit fără speranță. “Qualche poeta l’avrà magari scritto”, O fi scris-o vreun poet.
Iată aici și explicația acelei metafore:
“Marea de culoarea mucilor”!… ( In Pula, Joyce dezleagã secretul lui Homer)…
Despre ocultismul rău asimilat de T.S. Eliot de la Golden Dawn:
Despre Tarot si ignoranța lui T.S. Eliot în The Waste Land…
——
Filed under: Linguistics, Paraphernalia, Rituri noi
