“Soumission” (2015)- Houellebecq și islamul, “religia cea mai cretină”

Islamul este si religia despre care Houellebecq a spus odata intr-un interviu cu revista literara Lire, starnind mare indignare, cã e “religia cea mai cretinã” («La religion la plus con, c’est quand même l’islam.»).

.

François, naratorul din Soumission, este un specialist al lui Huysmans. E minunat asta, Huysmans este și unul din scriitorii mei preferați, mă întorc deseori la A rebours (tradusă în româna In răspăr), dar și la admirabila atmosferă de sadism și teroare sugerată în Là-bas (1891), romanul în care personajul face cercetări despre înspăimântătorul torționar de copii (și tovarăș de arme al lui Jeanne d’Arc) Gilles de Rais.

.

Cum Houellebecq are obiceiul de a-și umple paginile cu extrase din Wikipedia, si aici romanul debutează printr-o anostă prezentare a vieții și începuturilor literare ale lui Huysmans, intrețesute cu obișnuitele reflecții ale lui Houellebecq despre societatea contemporană pe care idiotii ce sîntem încă o mai credem bazată pe competiție. Huysmans revine sistematic și sufocant în monologul naratorului (căci e un roman în care vorbește je-ul auctorial), împreună cu referință după referință la alți scriitori și extrase și citate și fragmente de poeme de Charles Péguy si lungi disertatii despre Nietzsche si bine si rau.

.

In Soumission, Houellebecq imită de fapt tehnica lui Huysmans din Là-bas sau a lui Sartre din Greața (La Nausée), numai că la Sartre obsesia personajului pentru biografia marchizului de Rollebon avea o justificare narativa si existentiala, pe cand la Houellebecq e doar o umplutura pentru a justifica faptul ca naratorul, François, predã la Sorbona.

.

La fel de anostă și repetitivă îi e lui Houellebecq aici si scriitura (prilej ca sa spun ca nu mi-a placut niciodata afectatul lui stil). Aceleași remarci obosite si aici despre cum îmbătrânirea sexuală a bărbaților se petrece diferit, mai lent decât cea a femeilor, la femei fiind vorba de o prăbușire bruscă etc.

.

La fel de triste îi sînt metaforele, când evocă de pildă darurile lui Dumnezeu: les dons de Dieu – les fellations, le poulet rôti (felația și puiul fript). Chinezoaicele sînt de o seriozitate care te îngheață (d’un sérieux réfrigérant) șabadabada…

.

Dialogurile sînt pompoase și nenaturale, grele de permanente referințe literare, și nu ne satisface cu nimic să știm că totul se petrece în mediul universitar. Houellebecq pare că a uitat cum vorbesc oamenii în viață: “On rencontre vraiment n’importe quoi, de nos jours, chez les filles”… e genul de remarci pe care le face François sau: “c’est incroyable comme je me souvenais bien de ses fesses”…

.

Scenele de sex sînt atroce de rău intoarse din vorbe:

— “Je vais te faire une pipe”, dit-elle, “une très bonne pipe. Viens, assieds-toi sur le canapé“. (“Am să ți-o iau sus, zise ea. Hai, vino și așează-te pe canapea.”)

Mouais, c’est cela, exact așa vorbesc oamenii normali.

.

Daca lasam la o parte lungile digresiuni literare, romanul pare scris pe modelul unui scenariu de cinema. E poate chiar posibil ca Houllebecq să-l fi scris deja din perspectiva viitoarei adaptări cinematografiuce. Astfel, într-un scenariu hollywoodian, primele 30 de pagini sînt introducerea propriu-zisă a personajului, decorului, acțiunii și circumstanțelor narațiunii, după care, pe la pagina 30, intervine incidentul ce relansează acțiunea într-o direcție neașteptată și când începe filmul propriu-zis.

.

Exact asta face Houllebecq când la pagina 30 face să intervină incidentul declanșator al romanului: un grup de tineri musulmani (doi magrebini și un negru) vin la cursul său de literatură de la Sorbona, surâzători dar cu ochi grei, să se asigure că fetele (“surorile” lor) sînt îmbrăcate și se comportă decent.

.

Romanul iese si intr-un moment de degradare a climatului intelectual in Franta, la putin timp dupa aparitia cartii lui Éric Zemmour, care flirteaza cu extrema dreapta: Le Suicide français (Albin Michel, 2014), carte a cărei teză este exact cea din romanul lui Houellebecq… pe deasupra, intr-un interviu cu Corriere della Sera, Zemmour, care e evreu, a devenit prima figura publica franceza ce evocă eventualitatea expulzării in masa a milioane de musulmani din Franta, pentru a evita un razboi civil.

.

In mod abil, prin ceea ce sînt convins că e doar o strategie publicitară, romanul, care nu a ieșit încă (căsuța editorială poartă data 2015), a “scăpat” în versiune PDF pe internet, disponibil oricui în câteva clickuri, ceea ce nu va împiedica desigur în niciun fel vânzările, dar care pregătește deja terenul pentru viitoarea și inevitabila polemică.

Spectrul razboiului civil e prezent in permanență in Franta din 2022 a romanului lui Houellebecq. Dupa victoria lui Mohammed Ben Abes (cu complicitatea socialistilor si pasivitatea dreptei traditionale), cu un președinte musulman si influența intimidantă a organizatiilor jihadiste, islamul incepe sa fie predat în toate școlile in Franta, iar Arabia Saudită finanțează Sorbona, care devine universitate islamicã. Rectorul Sorbonei, un belgian convertit, e ales in funcție de pozițiile sale propalestiniene și anti-Israel.

.

Se face din când în când o paralelă cu felul în care creștinismul a minat din interior Imperiul Roman. Afară de convertirea masivă a francezilor, presedintele Mohammed Ben Abes mai vrea și extinderea Uniunii Europene la toate țările muslmane ale Meditaranei, din Maroc până in Turcia (romanul nu ne-o spune, dar Turcia e deja candidată oficială și își negociază de mulți ani intrarea în UE). Mohammed Ben Abes vizeasă să devină președintele Uniunii Europene, ales prin vot universal de o Europă in care islamul ar deveni religia dominantă. Combinată cu puterea financiară a monarhiilor arabe din Golf, acea Europă ar deveni prima putere economică a lumii… încetul cu încetul, se sugerează, islamul va ocupa intreaga planetă. Până și India și China, cu politeismul lor, sînt condamnate pentru că s-au lăsat corupte de occident.

Spre sfârșitul cărții, un partid musulman preia deja puterea in Belgia vecinã.

.

După schimbarea de regim în Franța, femeile incep deja să nu mai poarte minijupa. Delincvența scade imediat. La fel, scade și șomajul, datorită ieșirii masive a femeilor de pe piața muncii. Toti evreii francezi emigrează în Israel.

.

Sorbona devine asadar universitate islamică. Ateu, François e dat afară.

.

Intreaga Franță, ba chiar intreaga Europă, e anesteziată. Nimeni nu se revoltã, deși din când în când, au loc ciocniri grave între grupuri de francezi și musulmani, pe fundalul spectrului permanent al izbucnirii unui război civil.

.

Totul e rezumat de rectorul oportunist al Sorbonei, belgianul convertit și cu multe neveste Robert Rediger, originar din Bruxelles, “capitala Europei”, când îi spune lui François:

— “Această Europă care era piscul civilizației umane s-a sinucis în câteva decenii.”

.

Același personaj îi spune naratorului că supunerea — la soumission — “este cea mai mare fericire umană”. (Din păcate, personajul rectorului face apropierea explicită între supunerea sado-maso, cum e descrisă în Histoire d’O și islam, nelăsându-i cititorului bucuria măruntă de a descoperi paralela.)

.