Intre-un foarte scurt subcapitol al cărții sale despre traducere Mouse or Rat (Translation as Negotiation, publicata direct in engleza in 2003), Umberto Eco dă un exemplu extrem de traducere care nu poate fi altceva decât o rescriere intergala (radical rewriting). Luând doar trei rînduri din Finnegans Wake, din secțiunea Anna Livia Plurabelle, Eco prezintă trei încercari de traducere: una franceză, una italiană, și încă una italiană făcută chiar de Joyce. In mod previzibil, cea mai îndepărtată de original e chiar cea a lui Joyce.
Sa spunem doar ca foarte mulți nu ar trebui sa citească ce urmează. Aceasta carte, Finnegans Wake, este monstruoasă. Joyce a lucrat decenii la ea, ruinandu-si sănătatea si rămânând, probabil pe vecie, singurul om capabil sa înțeleagă multe din aluziile si jocurile de cuvinte de acolo. O munca inutila societății.
.
Desigur, principala idee e aici ca Finnegans Wake nu poate fi “tradus” si ca cel care se angajează la așa ceva trebuie sa fie un scriitor care sa se identifice cu Joyce. Cum zice Eco, Finnegans nu e scris in engleza, ci intr-o limba inventată, sau, mai precis, e un text multilingv scris de un anglofon extrem de cultivat, cu umor cosmic si un simț al limbii cum nu exista in stare pura. Așa încât, nu de “traducere” poate fi vorba, ci de rescriere creativa.
.
Așa cum am facut-o si eu intr-o schița de adaptare a circa trei rânduri de text :
.
The Mookse and the Gripes…
.
… Eco dă un exemplu foarte scurt si arata in ce măsura adaptarea trebuie sa fie o rescriere integrală.
Textul propus de Eco e urmatorul :
.
Tell us in franca lingua. And call a spate a spate. Did they never sharee you ebro at skol, you antiabecedarian? It‘s just the same as if I was to go par examplum now in conservancy‘s cause out of telekinesis and proxenete you. For coxyt sake and is that what she is?
In franceza :
Pousse le en franca lingua. Et appelle une crue une crue. Ne t‘a-t-on pas instruit l‘ébreu à l‘escaule, espèce d‘antibabébibobu? C‘est tout pareil comme si par exemple je te prends subite par telekinesis et te proxénetise. Nom de flieuve, voilà ce qu‘elle est?
.
Versiunea italiana a lui Joyce :
Dillo in lingua franca. E chiama piena piena. T‘hanno mai imparato l‘ebro all‘iscuola, antebecedariana che sei? E‘ proprio siccome circassi io a mal d‘esempio da tamigiaturgia di prossenetarti a te. Ostrigotta, ora capesco.
.
Alt traducator italian :
Diccelo in franca lingua. E di piena alla piena. Non ti hanno mai fatto sharivedere un ebro a skola, pezzo di antialfabetica. E‘ proprio come se ora io adassi par exemplum fino alla commissione di controllo del porto e ti prossenetizzassi. Per amor del cogito, di questo si tratta?
.
Eu:
Zi pe limba ta francă. O viitură nu-i o făcătură. Nu-ți spuseră de ebru în tenebru, cu tibru iconoplastic? E ca și cum per egzemplu aș cercheza telechineza, să-ți văd proxeneteza. Un ou cocit peștești, dar la pecenegi mai negi?
.
Anna Livia Plurabelle conține, sub jocuri de cuvinte in toate limbile, circa 800 de nume de rîuri. Rîurile din extrasul de aici sint Ebrul, Escault (ebro at skol, grafia skol –care mai indica si faptul de a ciocni in scandinavă– ne trimite spre nord, spre olandezul school si numele flamand al fluviului Escault: Schelde); mai avem Coxyt, pe românește Cocit, unul din fluviile infernului). Tot la apa si fluviu trimite si spate: apa inundațiilor, viitura, din jocul de cuvinte: to call a spade a spade = a spune lucrurilor pe nume.
.
Dar mai sint acolo si alte rîuri si fluvii: Shari, Cox, Skollis… Acestea nu pot decât sa se piardă in traducere, sau, in română, sa fie înlocuite prin Bahlui, Prut sau Siret…
Traducerea franceza este practic ratată. Cea a lui Joyce însuși in italiana este o rescriere… Cea italiană recentă este o reluare a celei a lui Joyce, mai vechi.
.
Ceea ce remarca insa Eco e ca Joyce însuși, traducandu-se in italiana, renunță la unele din rîurile lui si rescrie totul : de aici acel circassi, un subjonctiv de la cercare, a căuta, cu vocala modificata pentru a sugera barbari circazieni… prin a căror țară curg multe rîuri si care vorbesc o limba imposibila.
.
De aceea, in textul meu, unde am reușit sa strecor Ebru si Tibru (ca un timbru… de voce) si unde erezia antiabecedariana a fost înlocuită prin iconoclastie (-plastie), mai am și “a cercheza telechineza”…
.
Oul cocit e o trimitere la rîul Cocit, din for coxyt sake (redat cartezian de traducatorul italian prin “amor del cogito”)… dar Joyce si acolo deraiază de la propriul sau text, pentru ca, urmând pe linia barbarilor cerchezi, introduce un “Ostrigotta, ora capesco.” Ostrigotta trimite nu doar la ostrogoți, dar si la stridii (ostrighe, ostriche), iar capesco nu e doar capisco (= ințeleg), ci conține si esco (= ies)… ies din nebunia asta de cuvinte barbare din care nimeni nu înțelege nimic…
.
De aici, la mine, apa si prostitutia (proxenetismul din text) reunite intr-o scurta fraza finala cu rîul Cocit, barbarii (pecenegi) si același refuz de a se lăsa posedat de text (la pecenegi mai negi?)… Un ou cocit peștești, dar la pecenegi mai negi? (plus o “pecete” scripturară)…
.
Așa încât, textul final și nedefinitiv al celor trei rânduri, dupa citirea multor exegeze, inclusiv cea a lui Umberto Eco, ar fi :
.
Zi pe limba ta francă. O viitură nu-i o făcătură. Nu-ți spuseră de ebru în tenebru, cu tibru iconoplastic? E ca și cum per egzemplu aș cercheza telechineza, să-ți văd proxeneteza. Un ou cocit peștești, dar la pecenegi mai negi?
.
Trei rânduri relativ simple (din peste 600 de pagini), însă care mi-au luat o dimineata intreaga. Vrea cineva sa o traducã?
——-
