Romanul Pantere parfumate, tipărit la Polirom, a ajuns deja în librării.
Cum o parte din roman se petrece în Cecenia, unde asistăm la o ceremonie sufi de transă colectivă, am pus aici câteva exemple de ceremonii sufi cecene, filmate de mine de-a lungul anilor,
Pantere parfumate este un road-novel baroc prin Rusia și Caucaz, pe un fundal geo-politic mustind a sex, moarte și sumedenie de detalii culturale, istorice și etnografice ce dovedesc reală cunoștință a regiunii din partea autorului.
Un cuplu de îndrăgostiți români se sfâșie, traversând Rusia lui Putin, de la Moscova spre marea Caspică, în jos pe Volga, pe urmele lui Alexandre Dumas, apoi Daghestanul, Cecenia și Georgia, până la marea Neagră. El, naratorul, se străduie să facă un film documentar care să reconstituie puțin cunoscuta călătorie a lui Dumas prin Rusia și Caucaz; Eva, artistă conceptuală bucureșteană, își târâie după el sexualitatea neînfrânată, curioasă de orice experiențe.
Romanul ne duce în Kalmîkia mongolilor budiști, ne face să simțim duhoarea de petrol a mării Caspice, și ne aruncă fără menajamente în atrocele război al guvernului pro-moscovit din Groznîi împotriva islamiștilor ceceni de la munte. Delicata țesătură a cuplului nu rezistă rigorilor călătoriei, degradării relației afective, dar nici fluviilor de alcool pe care cei doi trebuie să le ingurgiteze împreună cu protectorii lor din mafia cecenă. Cum o spune unul din personaje:
— „Dumnezeu, care măsoară asprimea vântului după goliciunea mielului tuns, le-a dat muntenilor din Caucaz burdufuri în loc de stomac.”
Iar în Cecenia, personajele noastre asistă la ceea ce se numește un zikr (în arabă: dhikr), o ceremonie colectivă de transă mistică. Țara se prezintă așa :
.
.
Am făcut acolo primul meu film documetar, Ghazavat – Une promesse de guerre (1992), în care, din lipsă de experiență și sub presiunea producătorilor belgieni și francezi (ca în roman), lăsam de înțeles că ar fi vorba de primejdioși fundamentaliști islamici.
Realitatea era departe de asta: cecenii erau -și au rămas majoritar pînă azi- membri ai confreriilor sufi, total opuse islamismului militant. Structuri clanice de oameni a căror identitate se definește prin apartenența la un trib și la o confrerie mistică, nemilitantă, care practică o formă de tehnici colective ale extazului (ca o yoga musulmană) inchise lumii din afară. Opusul islamismului militant importat din țările arabe.
Confreriile lor sufi isi duc viata in jurul mormantului unui sau altuia din sfintii din trecut ai grupului, mormant numit un mazar :
.
.
Islamul cecenilor este foarte diferit de cel al afganilor sau arabilor. Este un islam de tip sufi, cu ceremonii foarte arhaice, cu rămășițe păgâne, de transa colectiva, care nu sînt acceptate de ceilalți musulmani. Iată un exemplu, filmat de mine într-un sat nu departe de Grozny :
.
.
E limpede ca o asemenea ceremonie poate fi de indata prezentata ca reprezentand tendinte fanatice. Numai ca asta ar fi total fals. Ceremonii de transa, numite zikr (din arab: dhikr = pomenire) se tin cu orice mare ocazie, la o inmormantare de pilda :
.
.
Atât de îndepărtați sînt cecenii de islamul militant, încât pentru ei moscheea e doar locul în care isi tin ceremonia zikr, ceea ce i-ar oripila pe musulmanii fundamentalisti :
.
.
Ah, și recomand să urmăriți cu atenție personajul Eva, ea! Prima oară că am și eu un personaj feminin care e pozitiv și ocupă scena, în ciuda naratorului narcisist, care alunecă din prea mult hubris…