Yogah citta vrtti: dacă Eliade ar fi fost lingvist ar fi înțeles legătura dintre yoga și Wurst

yogashchittavrittinirodhah sau, împărțit în cuvinte: yogah citta vrtti nirodhah. Primul verset din Yoga Sutra a lui Patañjali.

Am mai scris că Eliade nu era un lingvist și că, preluând cursul de yoga al profesorului său Dasgupta pentru a-l face cunoscut în Occident, el a făcut, desigur, o solidă operă de popularizare într-un domeniu care fusese până atunci (ba chiar a rămas în bună parte) încărcat de fantasmagorii oculte, însă Eliade a lăsat în același timp deoparte întregul fond de cunoaștere lingvistică ce nu poate fi despărțit de yoga autentică.

Sigur, nu vorbim aici despre îndobitocirea prin yoga, despre care am mai scris, și nici despre toate acele fete drăgălașe și inculte care țin saloane de contorsiuni pe care le numesc yoga (un masaj la un preț decent ar fi mai onest), ci de o înțelegere cât de cât elementară a acestui sistem complet de cunoaștere care nu poate fi despărțit de dimensiunea sa lingvistică. Or, Eliade a lăsat să dăinuie impresia că ar fi acolo cine știe ce vocabular tehnic complex și inaccesibil profanului în absența unei inițieri cvazi-mistice.

Dincolo de legenda autoîntreținută și de poveștile lui erotice când își freca picioarele sub masă cu negresa aia (de față cu părinții ei, care simțeau de fapt totul),  Yoga lui Eliade, care se bazează pe o foarte solidă exegeză, capitol cu capitol, a cărții lui Patañjali Yoga Sutra, nu face decât să reia în detaliu cursul de filozofie indiană al gazdei lui, Dasgupta.

Yoga lui Eliade este așadar extrasă din cursul de filozofie indiană al profesorului Dasgupta. Eliade nu a tradus niciodată nimic din sanskrită, iar puținul timp pe care l-a petrecut acolo, în Bengal, nu i-ar fi permis să aibă o cunoaștere a sistemelor filozofice indiene mai largă de atât: o exegeză a Yoga Sutra a lui Patañjali preluată de la Dasgupta.

Sigur, reproducând în franceză ceea ce Dasgupta preda acolo despre Patañjali, Eliade rămâne solid si inatacabil. Cu cele invățate in tinerețe de la profesorul lui, care lucra pe sursele originale, Eliade a realizat o sinteză convenabilă pentru uzul occidentalilor. Dar a păstrat impresia de opacitate tehnică și lexicală care este înșelătoare.

Vocabularul filozofiei indiene în sanskrită este în realitate extrem de simplu și banal în cadrul limbii aceleia, limbă moartă deja chiar și atunci când scria Patañjali. Destinul sanskritei este direct comparabil cu cel al latinei în Occident. Ca atunci când latina adapta termenii filozofiei grecești folosind cele mai banale cuvinte din vocabularul cotidian, tot așa făcea și sanskrita desemnând prin termeni uzuali conceptele din yoga. Termenul însuși de yoga, indo-european banal, este direct înrudit cu cel de jug, din latinescul jugum, sau din con-jugare și con-jugal, cum am mai arătat-o aici.

Să vedem așadar cum începe Yoga sutra a lui Patañjali:

yogashchittavrittinirodhah

altfel zis, împărțit în cuvinte (textele sanskrite clasice nu împart frazele în cuvinte):

yogah citta vrtti nirodhah

Acesta e preceptul fundamental, la asta se reduce întreaga știință: Yoga este liniștirea (nirodha) vârtejurilor (vrtti) minții (citta).

citta vrtti nirodha = ale minții vârtejuri stăpânite

Totul pare obscur și misterios, iar Eliade și toți ceilalți experți occidentali în yoga au obișnuit întotdeauna să prezinte întreg acest vocabular tehnic ca fiind foarte complex și opac. Nimic mai departe de adevăr. Toți termenii sunt extrem de banali în cadrul limbii sanscrite și un pic de lingvistică permite stăpânirea imediată a vocabularului.

Să luăm doar termenul vrtti, pe care l-am tradus vârtej și care, în funcție de ediții și fantezia traducătorului occidentali poate fi fluctuații, stare, stadiu etc.

Am tradus însă vrtti dinadins vârtej, pentru că exact asta este în sanskrită: ceva care se în-vârte în cap, un vortex de gânduri și stări. Sanskrita este o banală limbă indo-europeană, a cărei structură este imediat accesibilă prin comparație cu latina, greaca, limbile slave, cele germanice etc. Vrtti era pronunțat, de altfel vîrtti, ca în românescul a învârti. E uneori, în texte mai vechi, eronat transcris vritti, pentru că primii sanscritologi occidentali nu înțeleseseră natura lui R inițial semi-vocalic, pe care îl avem și noi în împrumuturile din slavă vârf și târg, de pildă. Vrtti este așadar uneori scris eronat: vritti, dar pronunția era sigur vîrtti, cu un schwa scurt în prima silabă, ca în vrt, vîrt. Vrtti este [vârtti], așadar, de la rădăcina indo-europeană *vrt– = a roti, a întoarce, a în-vârti.

Vrtti e starea aceea mintală în care în-vârți în cap gânduri și stări de nestăpânit. Cele care trebuie puse sub jug = yoga.

Pornind de aici, nu vom mai uita niciodată termenul sanscrit, din yoga (= jug) de vrtti, pentru că e înrudit în mod direct cu latinescul verto (a în=vârti) și cu vortex, vârtej. Vortexul însuși, vârtejul, fiind vrtti, format pe aceeași rădăcină *vrt-.

În limbile germanice, *vrt- a dat, în germană, verbul werden, a deveni. De ce? Pentru că devenirea este o rotație. Ich werde (eu devin) este tot un fel de a te în-vârti. Tot de aici, printr-o alunecare semantică, s-a creat englezescul worth (valoarea), care este și mai vizibilă în slavonescul vred, la origine tot valoare, de unde am luat și noi, prin împrumut, vrednic, a se în-vrednici.

Dar aceeași rădăcină *vrt– a mai dat în slavă și vrsta, un stadiu, o linie sau o limită, de unde am luat noi termenul de vârstă, care reprezintă stadiul în care ai ajuns în viață (ge-worden, în-vârtindu-te), însă și unitatea de măsură, de lungime, din rusă: versta. Sensul de limită sau linie este încă prezent în adjectivul românesc, împrumutat din slavă, vârstat, sau învârstat, în-vârstat, ceva cu linii și cute. Vârstă și verstă sunt așadar același cuvânt, înrudit și cu sanscritul vrtti.

Tot de la *vrt- mai avem, sub formă de plural vechi, sud-slavicul vrata = ușă, poartă. Vrata pentru că ea, ușa, wertet, se învârte.

Jetzt geht’s um die Wurst! În sfârșit, ca o comicăreală, de la aceeași rădăcină care, în latină, ne-a dat, pe lângă verto și vortex, o infinitate de derivați: in-vertit, con-vertit, intro-vertit, mai avem în germană și extraordinarul termen culinar: Wurst ! Wurst, da, pentru că și el e învârtit, chiar când are o vârstă și e lung de o verstă.

Iată așadar că acel misterios vrtti, starea tranzientă pe care o lichidezi prin meditație în yoga, vine de la rădăcina indo-europeană care a dat werden în germană, vrata (plural) ușa în slava de sud (pentru că se în-vârte), verto și vortex în latină, iar de aici românescul a se în-vârti… dar și Wurst și worth. Deja vocabularul sanscrit din yoga nu ne mai pare așa misterios.

Pornind de aici, am putea reduce întreg vocabularul, simplu indo-european, al sanskritei, făcând yoga accesibilă chiar și celui care ar spune, ridicând din umeri: Es ist mir wurst.

Es hat alles ein Ende, nur die Wurst hat zwei.

.

Cf. și:

Cu Sain Zahoor în Pakpattan, Pakistan, 1994