Cabbage, de Emma Cassi
—
.
Obișnuit cu clișeele ca mai tot ce conține un -z- vine din albaneză, romanii vîră mereu si varza in seria de “albanisme”: mazăre, viezure, barză, varză, mânz…
.
Varza e insa un termen migrator întâlnit in multe limbi neo-latine :
.
.
In general, etimologia asimileaza varza cu numele culori verde. Ideea cu “verde” > varzã nu tine însă logic-fonetic, cîta vreme adjectivul “verde” a ramas intact in româna, iar nimic nu justifica fonetic o asemenea evolutie. Să comparăm cu seria: vede, crede, precede… Nimic nu ar explica trecerea verde > varzã, pastrand in paralel cu asta termenul “verde”. Trebuie cautat in alta parte.
.
DEX-urile, dintotdeauna (desi DEX-ul nu e sursa cea mai fiabila, pot aduce zeci de exemple de erori pioase à la Scoala Ardeleana), l-au facut ca fiind scoborîtor dintr-un latinesc ( slab atestat, dar nu asta e important) viridia (= verdeturi). In româna, insa, derivarea directa din latina e imposibila, din motive fonetice, fonologice si istorico-lingvistice.
.
In acelasi timp, este, intr-adevar, cu totul fals a spune ca e un albanism… Mitul a fost raspandit doar din inertie, pentru ca „varza“ seamana fonetic si structural cu termenii albano-români din binecunoscuta serie barza, mazare, viezure, zer (zarã)…
.
Nu e deci un albanism, insa el nu poate fonetic sa fi aparut in româna… El nu vine din latina, ci e un „romanism“ larg difuzat, ceea ce e cu totul altceva…
Vedem asta din faptul ca „verza“ exista si in Italia, dupa care, stupoare!… in Galicia spaniola, si in Catalonia, ba chiar si in spaniola castillana, „berza“ (unde b- e tot un fel de v-, pronuntat rotunjit-labial).
.
O asemenea extindere geografica exclude desigur definitiv o posibila origine balcanica, dupa cum exclude si formarea lui direct in româna. Lingvistica balcanica si comparatia cu albaneza ne pot însă ajuta sa explicam singularul românesc in -a-. Iata :
.
Singularele feminine care contin in radacina un -a- „umlautizeaza“ acel -a- la plural, trasnformându-l in -e-… Asta se aplica pîna si termenilor albanezi imprumutati in româna, precum „barzã“, care la plural face „berze“… Mecanismul e atat de puternic, incat vechiul albanism „bredh“ (brad, cu un -dh final care e identic cu cel din engleza in this, those) a fost luat in româna drept un plural (gen brez‘, brezi, pentru ca bredh e impronuntabil), iar dupa acel fals plural “brezi” a fost format retrospectiv un singular “brad“, care ulterior si-a reformat propriul sau plural in „brazi“…
.
In momentul in care proto-româna a primit, probabil odata cu leguma, termenul bizar in româna „verza“, al cãrei plural logic era „verze“, a refacut dupa acest pl. „verze“ un singular logic „varzã“. Este singura explicatie coerenta.
.
Derivatia directa a singularului din latina trebuie inlaturata definitiv ca ipoteza, pentru ca nu are niciun alt precedent, pe cand reformarea unui singular in -a- dintr-un plural (real sau nu) e frecventa in epocile mai recente, sa zicem evul mediu timpuriu, cum o arata imprumuturile din albaneza.
——
