—
Cum ni se ucide sufletul prin vocabular: înainte oamenii aveau o „profesie” sau o „meserie”… Aceasta din urmă putea fi și „brățară de aur”. Acum au cu toții câte un „job”.
.
Jobul e anonim și interșanjabil. Jobul e ca batistele de hârtie: se aruncă după ce l-ai folosit un pic. Pînă mai ieri, „meseria” se învăța, „profesia” se studia… ba chiar unii aveau o „vocație”. Vocație vine de la vox, voce in latină si însemna că unii erau „chemați”, in-vocați, erau predestinați, aveau o „chemare” pentru un anume meșteșug, pe care îl practicau la limita artei.
.
In mod inconștient, însă, apostolii flexibilității prin joburi temporare simt totuși ca nu e vorba acolo de muncă reală. Nu-i auzi niciodată vorbind despre „job”-ul de țăran. Fiind oricând de aruncat, jobul nu implică de fapt muncă reală.
.
Motiv pentru care se și aplică mai ales pentru funcții prin ministere si instituții. „Și-a găsit un job la ministerul de externe”, auzi deseori. Sau un job la ziarul cutare. Și auzind „job” știi pe loc că nu e vorba de o „vocație”.
.
Mai multe pe Europa Liberă :
.
În lumea „job”-ului, sau despre degradarea noțiunii de „muncă”…
http://www.europalibera.org/content/article/25004828.html
.
Despre întregul vocabular românesc al muncii, care etimologic nu e altceva decât un chin, mai multe aici :
.
”Lucru“, “pramatii” si atitudinea româneascã faţã de muncã…
.
—