.
Teoria clasică a originii indo-europenilor propunea nordul Mării Negre -sudul Ucrainei si Rusiei de azi- ca loc de formare a proto-indo-europenei. Mai recent, s-a propus cursul de jos al Dunării, altfel zis câmpia română și Balcanii (ipoteza preferată a dacopaților, desigur).
.
Gamkrelidze si Ivanov pe de o parte, Trubetzkoy și Colin Renfrew pe de alta, au propus insă estul Anatoliei – sudul Caucazului. Aceștia au dreptate. Aduc în completarea teoriei lor cîteva remarci lingvistice privind tipologia indo-europenei. Acest text e doar un work in progress.
.
In primul rand, acceptând, fie și ca ipoteză de lucru, un leagăn plasat în Europa ne regăsim cu o problema de tipologie areală : știm că limbile se influențează și își modifică reciproc tipologia. Astfel, limbile Asiei de sud-est și est, chineza, birmana, thai, vietnameza etc., deși nu sînt înrudite genetic, împărtășesc aceeași tipologie : monosilabism, prezența tonurilor, absența flexiunii și a genurilor gramaticale. La fel, Siberia și Asia centrală e o arie unde limbile -fino-ugriene, uralo-altaice, paleo-siberiene- sint limbi aglutinate, prezentând același model gramatical de Lego lingvistic. Exemple similare pot fi găsite în Africa, în Americi, ba chiar și în Balcani, unde s-a ajuns la o uniune tipologică lingvistică – un Sprachbund – între limbile slave locale, română și albaneză (articol post-pus, erodarea flexiunii, structuri gramatice similare).
.
Acum : limbile pre-indo-europene din Europa nu au genuri gramaticale. Nici basca, in occidentul continentului, nici limbile finice si lapona din nord, nici macar etrusca vorbită in antichitate in Italia de azi, in Toscana, nu poseda genuri gramaticale. Ipoteza nasterii, in vecinatatea lor, a unor limbi cu complicatul mecanism al celor trei genuri gramaticale cum sînt cele indo-europene e neverosimila.
.
In schimb, limbile din Caucazul de est, de o parte si de alta a versantului muntos si de-a lungul Marii Caspice poseda genuri gramaticale, unele precum cecena chiar în număr de șase, dar altele, cum e avara in Daghestan, posedand trei, masculin, feminin si neutru, și comportandu-se exact ca indo-europeana. In aceste limbi, particule gramaticale adaugate radacinii adjectivului indică genul gramatical : exact ca în novus-nova-novum . Nimic asemănător in mecanismul limbii basce sau al finlandezei cu care proto-indo-europenii ar fi trebuit să fie vecini conform vechilor teorii.
.
Limbile pre-indo-europene din Europa (basca, limbile finice si lapona) au o structura aglutinata, in care radacina si particulele adaugate posedă un vocalism constant, ce nu se modifica. Cele indo-europene, la fel ca și cele caucaziene din sud (kartveliene), din care principala e georgiana, sint limbi cu o foarte complexa flexiune interna, care modifica profund vocalismul radacinii. La fel se comporta si limbile semite, care au trebuit sa se invecineze in trecut cu cele proto-indo-europene si cu cele kartveliene. Limbile semite au la rândul lor genuri gramaticale (masculin si feminin) si flexiune interna care modifica profund vocalismul radacinii. In limbile semitice, jocul vocalelor in flexiune are astfel un rol morfo-semantic decisiv, precum in cele indo-europene, kartveliene si caucaziene de nord (cecena, avara etc.). In schimb, in basca, finlandeza, estona si lapona silaba nu isi modifica niciodata vocalismul, flexiunea facandu-se prin aglutinare. Un cu totul alt model tipologic si areal.
.
Limbile kartveliene si cele indo-europene au imprumutat in preistorie o serie de numerale din proto-semita, in special 6 si 7. Mai mult, s-a produs un interesant chassé-croisé de împrumuturi. Astfel, in georgiană semiticul 4 (arb’a in ebraica) a devenit 8 (rva ), in vreme ce 4 georgian (othi ) e 8 din indo-europeana : octo, ahtau etc… Mai mult, 8 in indo-europeana era un dual, lucru inca vizibil in sanscrita, avestica si gotica (ahtau), adica insemna “de doua ori 4″, ceea ce da inca si mai mult sens georgianului othi = 4.
.
Un fenomen exact similar de comput pe o baza de 4 intalnim si in alte limbi de pe planeta, in limbi africane, sau in limba izolata Burushaski din muntii Pamir, unde
.
2 = alto
4 = walto
8 = altambo
20 = altar
.
E perfect coherent astfel ca georgianul othi sa fie = 4, in vreme ce in indoeuropeana octo (ahtau etc.) e un dual, adica 4 x 2 . E la fel de coerent, in acest dispozitiv, ca semiticul 4 (arb’a in ebraica) sa fi dat georgianul 8 = rva . Astfel se explică și cvazi-identitatea, in toate limbile indo-europene, a numeralului 9 cu adjectivul “nou” : novum-novem, neu-neun etc… 9 deschidea o nouă serie… Toate acestea nu indica altceva decat ca indo-europeana a trebuit sa se formeze in vecinatatea limbilor semite si caucaziene, atat de nord cat si de sud. Asta exclude pentru indo-europeană un leagăn la nordul Marii Negre si exclude cu totul regiunea Dunarii, îndepărtată atat de caucazieni cat si de semiti și unde in neolitic au trebuit sa se vorbească limbi paleo-europene ce formau probabil veriga între bască și limbile finice, care au o tipologie aglutinată.
.
Ipoteza anatoliana mai explică si marele numar de termeni din lexic comuni in indo-europeana cu limbile semite si cele caucaziene. Cele din semitica sint prea cunoscute pentru a le relua aici. Cu limbile caucaziene, avem corespondente surprinzatoare, precum radacina *sed- pentru a ședea, a așeza (identica in georgiana/kartveliana), numerale ordinale precum pirveli (primul, întăiul) in georgiană, ce nu poate veni din limbile slave, cu care nu exista niciun contact atunci cand apar primele texte georgiene in sec. V.
.
Numeroase sint corespondentele lexicale arhaice și intre indo-europeana si limbile caucaziene de nord (cecena, avara etc.), in vreme ce imprumuturile din limbi indo-europene in basca sau finlandeza sint toate din epoci istorice, recente si ușor de trasat.
.
Toate acestea indică așadar că proto-indo-europeana a trebuit sa se formeze în estul Anatoliei, in vecinătatea semiților și a caucazienilor.
.
Cf. despre un posibil împrumut din proto-cecenă :
.
Yoke, yoga, con-jugal – the ”Chechen connection“…
.
(va urma)
—
