Nu am văzut să fi scris cineva, sau să fi menționat măcar, faptul că Olimpiada de la Soci se ține pe locul unui genocid uitat.

(Ah, dacă ar putea presa română să nu mai scrie Sochi… Sanchi… In curând ai să-i vezi că scriu Chekhov…)

Genocid, da. Genocid autentic – exteminarea totală a unor populații.

Alexandre Dumas, care in 1858, a făcut o lungă călătorie in Caucaz, scrie cum a mers noaptea cu militari ruși… la vânătoare de ceceni. “Așa cum se merge la mistreți“, spune el…

Ocuparea Caucazului de către Rusia a avut loc în același timp cu ocuparea Maghrebului (Algeria, Maroc) de către Franța. S-au petrecut în același timp, prin războaie cu localnicii musulmani. In ambele cazuri, au trebuit infrânte revolte conduse de lideri carismatici: Abd el-Kader in Algeria, Șamil în Caucaz.

Nu exista nicio justificare istorică sau culturala în acele jafuri coloniale. Revoltele au continuat vreme de un secol, reprimate brutal. Stalin a deportat din Caucaz popoare întregi. Diferența e că Franța s-a retras din nordul Africii la începutul anilor 1960. Și-a lepădat coloniile. Rusia, în schimb, abia ce a încheiat un al doilea război în Cecenia, unde a instalat la putere un potentat psihopat (Ramzan Kadîrov) și a impus jocurile olimpice pe locul unde o întreagă populație a fost exterminată. Exterminată la propriu. E vorba de nația ubîhă.

Ubîh… Francezii, englezii, scriu Oubykh, sau Ubykh.

Pe malurile Mării Negre au trăit, din cele mai vechi timpuri, populațiile cercheze. Cerchezii, abhazii, kabarzii sînt unul din grupurile etnice și lingvistice autohtone din Caucaz și de pe litoralul Mării Negre. Georgienii și micile nații kartveliene înrudite formează un alt grup. Cecenii și daghestanezii un altul. Oseții, armenii, turcofonii sînt mai nou veniți… Etc. Diversitatea etnică și lingvistică a Caucazului e mai mare decît a intregii Europe și Asii de nord reunite. Numai în Daghestan se vorbesc 26 de limbi, fiecare cu dialectele ei care nu sînt mutual comprehensibile.

Ocuparea Caucazului de Rusia țaristă a fost atît de violentă și distrugătoare, încât a atras proteste interne, chiar și prin armată. Tolstoi, tânăr ofițer, a scris despre asta cu dezgust. Romanul lui Hagi Murat (de la personajul autentic al unui senior al războiului cecen) e o mărturie.

Sinistrul general Iermolov a dus o campanie sistematică de exterminare, ardere și distrugere. Sute de mii de localnici au fost făcuți să fugă în Imperiul Otoman, anticipând genocidurile secolului XX. Mulți din cei care n-au murit pe drum au fost instalați de turci prin Balcani și Dobrogea. De aici atâtea sate cu nume precum Cerchezu sau Lazu, de la acei caucazieni scăpați din masacre.

Din marea nație a cerchezilor și kabarzilor au scăpat triburi și sate împrăștiate prin stepele dinspre Stavropol si Piatigorsk. Națiunea ubîh, însă, care trăia pe litoralul unde este astăzi Soci și munții unde au loc jocurile olimpice a fost ștearsă de pe fața pământului. E singurul grup etnic care a emigrat în masă în Turcia, refuzînd să accepte să trăiască sub ruși. Cei care au rămas au dispărut.

In Turcia, s-au asimilat lent. Ultimul vorbitor al limbii, Tevfik Esenç, a murit în 1992.

E celebru printre lingviști, pentru că el a fost cel care i-a transmis lui Georges Dumézil elementele limbii sale, iar Dumézil a scris gramatici și a publicat culegeri de texte în ubîhă, iar elevul lui, Georges Charachidzé, s-a ocupat de asemenea de asta, dar azi și Dumézil și Charachidzé și Tevfik Esenç sînt morți. Limba ubîh a dispărut pentru totdeauna.

Cum spune și Charachidzé în clipul de mai sus, limba ubîh (ca și toate celelalte limbi cercheze si caucaziene în general) e una din cele mai dificile de pe planetă. Pe lîngă o gramatică și o tipologie ce nu au nimic de a face cu cea a marilor familii de limbi eurasiatice pe care le cunoaștem, limbile de pe litoralul Mării Negre mai au și cel mai complex sistem fonetic din lume, practic imposibil de reprodus pentru cineva nenăscut acolo. Marele lingvist care a fost fost contele Trubetzkoy a avut șansa unică de a fi crescut, copil și adolescent, într-o familie de nobili cerchezi, învățând limba natural.

Ubîha avea vreo 70 (șaptezeci, da!) de consoane… Limbile cercheze și kabarde au cu toatele un consonantism halucinant de complex, fiecare din ele depășind 60 de consoane, dar sînt foarte sărace în vocale. Kabarda nu are decât două vocale : a și ă.

Ba chiar, un lingvist olandez, Kuipers, a scris o întreagă înspăimântătoare lucrare căutând să arate că e vorba de fapt de o singură vocală, întrucît a și ă se disting doar pozițional.

Așa încît, dacă limba kabardă poate fi considerată un one vowel system, putem spune în mod logic că de fapt nu are vocale, fiind singura limbă de pe planetă în această situație.

Așa se explică reacția tulburată a acelui ofițer rus care, auzind pentru prima oară limba abhază (vorbită la câțiva km de Soci, în acea regiune a Georgiei ocupate de ruși) a scris tulburat: “mi se părea că aud hârșâitul unor furnici gigantice care își freacă mandibulele sau articulațiile cheratinoase”.

Așa încît, olimpiada de la Soci se ține pe locul unui genocid. Flacăra aia olimpică ar stîrni alte amintiri dacă ar mai fi rămas vreunul din cei care trăiseră acolo de milenii pînă să vină peste ei tăvălugul implacabil de peste stepe.

Ah, da… Faimosul costum al militar al cazacilor e de fapt împrumutat de la cacazieni… Ba chiar, la anglo-saxoni Caucasian desemnează pur și simplu rasa albă.

Ah, da, iarăși : Alexandre Dumas, care in 1858, a făcut o lungă călătorie in Caucaz, scrie cum a mers noaptea cu militari ruși… la vânătoare de ceceni. “Așa cum se merge la mistreți“, spune el…