“– Știu să dau în Tarot, i-am susurat. Tarotul din Marsilia, ăla, singurul autentic. Toate celelalte sunt pretenții mincinoase, inventate recent. Nu există Tarot țigănesc, egiptean, budist… Numai cel din Marsilia, încrengătură de simboluri violente… A fost îmbogățit doar de kabaliștii creștini ai secolului. XIX, cu corespondențe precise și eficace între cele 22 de arcane majore și cele 22 de litere ale alfabetului ebraic, însă joaca cu ele nu e recomandată începătorilor. Hai, vino.

– Ești tare, frate. La câte ai mai povestit chestiile astea?

– Două’ș’două, ți-am zis. Exact câte arcane sunt. Dar de câte ori dau de una ca tine elimin retroactiv o fraieră trecută, așa că o arcană e permanent disponibilă: jokerul, arcana nenumerotată… Le Mat… Nebunul, vagabondul, misticul. Are valoare zero sau infinită. E arcana ta. Poate fi prima sau ultima, și e liberă acum. Hai, vino să-ți dau în cărți…”

“Joaca cu ele nu e recomandată începătorilor”… Tocmai, T.S. Eliot a folosit scandalos de nepăsător simbolica Tarotul în poemul lui The Waste Land /Țara Pustie, ăla care începe:

“Aprilie e luna ticăloasă,
Când iese liliacul morților, amestecând
Amintiri și pofte, zgâlțâind
Rădăcinile inerte cu ploaie de primăvară…
Iarna ne-a încălzit, învelind
Pământul în zăpadă de uitare, hrănind
Viață puțină cu rădăcini uscate.“

—

“April is the cruellest month,
Lilacs out of the dead land, mixing 
Memory and desire, stirring
Dull roots with spring rain…
Winter kept us warm, covering
Earth in forgetful snow, feeding
A little life with dried tubers.”

Căutând niste date pe Wikipedia despre the Waste Land, citit azi doar de înspăimântători literați și de snobi, mi-au ieșit ierarhic

1) “Wasteland” – a science fiction role-playing video game
2) “Waste Land” – a feature documentary film that premiered at the 2010 Sundance Film
3) “The Waste Land” – a long poem written by T.S. Eliot.

.

Mi-a plăcut asta cu “long poem” pe locul 3…De curiozitate, m-am mai uitat atunci pe coloana cu alte limbi… Doar în română, cel sau cea care a scris două rânduri a greșit total sensul titlului și in mod sigur nu a putut citi poemul, căci îi zice Țara pierdută… probabil că omul, luand waste in sensul de a pierde, nici nu s-a uitat la italianul :

.

sau francezul

La Terre Gaste

.

căci e vorba de Țara Pustiită (Das wüste Land e în germană) prin care trec cavalerii Graalului, când merg să se întâlnească cu Regele Pescar, Waste Land e doar o traducere a frantuzescului vechi Terre Gaste luat din romanele de cavalerie, iar primul vers, Aprilie e luna ticăloasă (traducerea mea a lui cruellest month) vine din Chaucer. Eliot aduce acolo o întreagă simbolică ocultă și alchimică, așa cum arăt mai jos.

Acum… Acum… Tot așa, ce au făcut ăia de la Deep Purple, in piesa aia cu orchestră simfonică “April”, din versurile lui T.S. Eliot?

Asta au făcut :

April is a cruel time
Even though the sun may shine.

după care șabada, șabada cu orchestră, chitară și solo de tobe…

.

Au înțeles și ăștia tot… Dar si T.S. Eliot merită să fie interpretat așa, și prin cruel time șabada, și prin Țara Pierdută, căci la rândul lui și el a încurcat, fără păs și arogant, întrucât o ignora cu totul, simbolica Tarotului pe care a folosit-o pe larg în poem, jucându-se cu semnele așa cum poftea.

Acum… despre Tarot:

In notele lui la Waste Land, T.S. Eliot se joacă cu o lungă serie de simboluri luate la întâmplare din cărțile pe care le citea atunci, prins cum era în ideologia grupării ocultiste Golden Dawn (din care făcuse parte împreună cu Yeats).

În the Waste Land, Eliot folosește imageria jocului de Tarot, menționând unele cărți (arcane), printre care Spânzuratul (Le Pendu, arcana XII) :

 

Blestemate cărți. Uite, asta, îi zise ea

E cartea ta, Piratul Fenician

(Perlele astea îi erau ochii. Vezi?)

Iar aici Mătrăguna, Stăpâna Stâncilor, Doamna ocaziilor.

Ăsta e omul cu trei bastoane, aici e Roata,

Iata neguțătorul chior, iar cartea asta,

Goală, este bocceaua lui din spate,

Dar nu mi-e dat s-o privesc. Și nu văd

Spânzuratul. Teme-te de apă și înec.

.

“A wicked pack of cards.  Here, said she,

The Hanged Man.  Fear death by water. “

.

Acum, Eliot (căruia Ezra Pound îi zicea, Osiris știe de ce, “old Possum“) aruncă nota asta de subsol:

.

“Nu cunosc exact cum e structurat jocul de Tarot, dar e evident că m-am indepărtat de simbolica lui adaptând-o nevoilor mele. Spânzuratul, o figură din pachetul tradițional, îmi este util în două feluri: pentru că e asociat în mintea mea cu Zeul Spânzurat și cu Frazer (cel cu Creanga de Aur) și pentru că îl asociez cu personajul încagulat ce apare in calea apostolilor in drum spre Emmaus.  Ceva mai târziu apar Piratul Fenician și Neguțătorul; la fel, “mulțimile” și “apa și înecul”. Omul cu trei bastoane (o figură autentică a jocului de Tarot) e asociat de mine, cu totul arbitrar, cu Regele Pescar.”

Ce avem aici este o confesiune extrem de arogantă și narcisistă a unui om care nu și-a dat osteneala să învețe simbolica elementară a arcanelor Tarotului (ba chiar folosește verbal “associate” de trei ori în doar trei rânduri de text: “because he is associated in my mind with the Hanged God of Frazer, and because I associate him with the hooded figure in the passage of the disciples to Emmaus.” and: “I associate all this, quite arbitrarily, with the Fisher King”!). Evident, nu există nimic din tote metaforele lui leneșe în jocul de Tarot. Tot ce pune Eliot în poem despre simbolica Tarotului e în discordanță totală cu codul real, ba chiar omul recunoaște candid că nu-i pasă de semnificațiile tradiționale.

.

Rușine, Eliot! Nimeni nu se poate juca cu simbolurile cum poftește. El însuși, Eliot, ar fi aruncat imediat cartea de versuri a unui poet — să zicem — japonez care ar ignora total simbolica elementară a creștinismului și care ar scrie fără rușine: “Nu cunosc exact simbolica panteonului creștin, dar iată ce îmi sugerează mie figurile alea !…”

.

Simbolurile nu sunt cărămiduțe de Lego spiritual care să fie combinate după chef și fantezie. Simbolurile sunt unelte puternice. Ele sunt piesele unei structuri coerente și își pierd total valoarea și funcționalitatea când sunt scoase de acolo și combinate aiurea.

.

Prietenul lui Eliot, Ezra Pound, căuta cel puțin să înțeleagă grilele culturale atunci când aborda o cultură străină, fie ea poezia japoneză, sau lirica trubadurilor.

Dar, iată, muncitorul Pound nu a primit premiul Nobel pentru literatură… Eliot insă, da, în 1948… între altele și pentru Waste Land.

—

Despre delicata simbolică a lui Ezra Pound, cf:

Traducerea ca adaptare (III): Umezealã ilegitimã, botanicã misticã si saţ erotic in “Alba” lui Ezra Pound…

 

Despre traducerile care modifică paradigma culturală a originalui:

Traducerea ca adaptare (II): Winter is icummen in… (Ezra Pound)