Cît s-au chinuit ăia de la Criterion: Comarnescu, Vulcanescu, Eliade, Noica, să lanseze o nouă παιδεία, paideia, în România, tentativă întinsă peste o generație (cf. Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş: Un model paideic în cultura umanistă), fără să ia în seamă faptele de limbă și neîncrederea profundă față de învățătură. Paideia, παιδεία, transmiterea cunoasterii către cei mai tineri (de la παῖς, copil, genitive παιδός, rădăcină de la care mai avem peda-gogie, ped-iatrie sau pedo-filie) a lăsat o singură urmă în română.
.
De la școlile fondate de fanarioți, verbul παιδεuω (pronuntat [pedevo]: a preda cunoașterea unui copil) a intrat în română sub forma cea mai frecventă, cea a aoristului: παιδεψω (pronuntat: [pedepso])… de aici – a pedepsi. Transmiterea invataturii = o pedeapsã.
.
“A pedepsi” este astfel singura urmã în limba româna a aparatului pedagogic si a paideiei grecesti…
.
Mari idealisti erau interbelicii astia.
—–
