“A lume spento” (O candelă stinsă, 1908) e primul volum de versuri al lui Ezra Pound
——
Deja in sec. al XIX-lea, lingvistul austriac (sloven) Miklosich remarcase că românescul lume, la origine însemnând lumină sau lampă, lumînare (din lat. lumen) si rămas cu acest sens de lumînare in provensală (lume) si de lumină in catalană (llum) a căpătat in română sensul de univers sub influența limbilor slave dimprejur.
In bulgara veche, svĕtŭ avea sensul atât de lumină, cât si de univers, sensuri păstrate de altfel pana astăzi in rusescul svet.
Concluzia tentantă si aparent indrazneață ar fi ca slavii, migrând in masă spre occident si Balcani, au adus cu ei o veche influență iraniană, zoroastriană sau maniheistă, care asimila universul si lumina. Ipoteza ar fi sprijinită de marele număr de termeni iranieni imprumutati in slavă, inclusiv Bog (Dumnezeu) si svĕntŭ (sfânt, românescul sfânt, la origine sânt, fiind la rândul lui o corupție între latinescul sanctus si slavonul svĕntŭ, care vine din iranianul spenta).
După creștinare si pierderea vechii ideologii a luminii, termenii s-au diversificat: românul lume si bulgarul svet au păstrat doar sensul de univers, in vreme ce pentru lumină ambele, influențandu-se reciproc, au adăugat sufixul slav -na (bg. svetlina = lumina).
Sensul vechi însă a rămas in româna in expresii arhaice precum lumea ochilor, identic, cum o remarca lingvistul danez Sander, cu italianul la luce degli occhi.
Evident, toate acestea ar rămâne pure supozitii, dacă nu am avea confirmarea unei alte limbi profund influentate de slavă: maghiara. In perioada de dinaintea migrației lor spre Europa, maghiarii au împrumutat un vocabular uriaș din slavă si din iraniana stepelor, pastrand chiar si urme ideologice si religioase in acel vocabular. Astfel, nu e surprinzator ca világ înseamnă in același timp lumină si… lume, univers.
Termenul a fost de altfel împrumutat la mâna a doua si in română, unde vileag singur nu are niciun sens, dar in expresia a da in vileag înseamnă a face public, a scoate… la lumină.
—
