PSYCHOANALYST :
Oedipus was a Greek king who killed his father and married his mother.
.
MAFIA BOSS (De Niro):
Fuckin’ Greeks.
.
PSYCHOANALYST :
It’s an instinctual developmental drive. The young boy wants to replace his father so he can totally possess his mother.
It’s an instinctual developmental drive. The young boy wants to replace his father so he can totally possess his mother.
.
MAFIA BOSS :
Are you saying I want to fuck my mother?
Are you saying I want to fuck my mother?
.
PSYCHOANALYST :
It’s a primal fantasy…
MAFIA BOSS :
Man… this is sick… have you seen my mother ?!!
.
(din filmul Analyze This, 1999)
———–
———–
Edificiul fumisteriei psihanalitice s-a bazat de la început pe superstiție, spirit de sectă și abuz de încredere, dar și pe superficialitatea adepților. E explicabil doar prin influența exersată de doctrinele sectare faptul că nu a fost încă expusă în mod sistematic principala falie a acestei escrocherii intelectuale ce a dominat secolul XX.
.
Acea principală falie și fractură (metodo)logică e faptul că psihanaliza nu s-a preocupat niciodată de limbaj și lingvistică, nu a analizat în niciun fel funcționarea limbajului altfel decît prin dogme ridicole și elucubrații cvazi-mistice impuse autoritar. Exemplul “complexului lui Oedip” prezentat truncheat si mincinos e unul din cele mai elocvente.
.
Teoriile lui Freud despre limbaj sînt doar niște vagi înlănțuiri de platitudini pretențioase. Secta psihanalitică nu are nicio explicație pentru deconectarea totală dintre metoda lor de “vindecare” bazată pe vorbă și discurs (sigur, ca în orice sectă ți se spune că scopul terapiilor nu e de a te vindeca, ci de a lua cunoștință de natura răului) pe de o parte – și absența oricărei reflecții serioase asupra naturii și funcționării limbajului pe de alta.
.
Elucubrațiile unuia ca Lacan (si complezențele lui grafice, precum faptul că scria legat lalangue ) nu au nimic de-a face cu o reflecție asupra limbajului. Sînt doar jocuri de cuvinte nedemne de atenție altfel decât ca o curiozitate istorică în analizarea derivelor ideologice și ca o bizarerie intelectuală franceză ce a produs clowni discursivi precum Slavoj Žižek.
.
Lipsind din start o apreciere globală asupra limbajului, nu e de mirare că mitul fondator al psihanalizei, cel al complexului lui Oedip, e lipsit de orice bază filologică.
.
Trecem peste faptul că nu e deloc un simbol universal cum a vrut să îl prezinte Freud și că e limitat la cultura Europei occidentale, dar el a fost prezentat total eronat (probabil intenționat) de escrocul Freud. Un intelectual onest precum Claude Lévi-Strauss în Antropologia structurală (1958) are grijă să analizeze mitul pornind de la semnificația reală pe care o avea personajul Oedip pentru greci :
.
Oedipus / Οιδιπους (Oidipous) are o etimologie foarte simplă și care le era transparentă grecilor : “picior umflat“, de la οιδεω (oideo) “a se umfla” and πους (pous). Pe când Oedip era prunc, tatăl său Laios îi străpunsese gleznele cu o țepușă, punând apoi să fie abandonat în pustietate. Oedip era așadar șchiop, precum întreaga lui ascendență masculină blestemată. Labdacos înseamnă tot “șchiop”, iar Laios, tatăl lui Oedip, are un nume ce poate fi interpretat ca “stângaciul”, ceea ce era văzut tot ca o infirmitate.
.
Oedip / Șchiopilă era așadar un infirm, și el și neamul lui, ceea ce, în virtutea mecanismului simbolic simplu al oricărei mitologii îl face în același timp un infirm moral. Automat, fiind un infirm atât fizic cât și moral, el nu poate fi un exemplu uman universal, monstruozitatea lui fizică fiind secundată de o monstruozitate morală și afectivă. Asta însemna Oedip pentru greci.
.
Escrocheria lui Freud (printre atâtea altele) a fost de a ascunde sau estompa adevărata natură a personajului și de a-l impune ca reprezentând o tendință universală… Dacă aceea există, ea ar fi trebuit dovedită și ilustrată altfel decât prin deturnarea mincionoasă a unui mit ce poartă un cu totul alt mesaj. Mesajul autentic al lui Oedip ne apare limpede prin piesa lui Sofocle, ba chiar pînă și readaptarea lui Cocteau La machine infernale prezintă un Oedip mai aproape de realitatea mitului decît rescrierea abuzivă a lui Freud.
.
Cît despre extremele la care a putut ajunge escrocheria psihanalitică e suficient de amintit cazul lui Françoise Dolto… Atît de grotesc, pe fond de incultură crasă, a adaptat această distrugătoare de copii, Dolto, preceptele magice ale lui Lacan, încât ajunge —ca și Freud de altfel— să inventeze cazuri pentru a-și sprijini stupizeniile. Astfel, în foarte rău scrisa L’échec scolaire (Eșecul școlar) Dolto pretinde că a psihanalizat un copil repetent în serie care nu putea să citească (lire). A “descoperit”, zice ea, făcându-l să vorbească, unde era trauma : copilul își surprinsese părinții făcând amor în patul conjugal (au lit). De ce acest copil nu “citește” (ne lit pas)? Pentru că e traumatizat de lit (“pat”)…
.
Ajunsă la nivelul ăsta de magie (oare cum s-ar aplica zisa traumă la restul planetei, unde “citește” și “pat” nu sînt omofone?), nu e de mirare că psihanaliza a ignorat întotdeauna lingvistica și că se comportă față de ea precum o ideologie totalitară cum e islamul fundamentalist, care de asemenea refuză studiul lingvisticii, întrucât ea dovedește rudenia strânsă între arabă și ebraică.
.
La asemenea elucubrații trebuie răspuns prin bun simț, aidoma personajului lui De Niro în filmul amintit și printr-un hohot de rîs fără nimic “psihanalitic”.
.
—
Despre superficialitatea lui Slavoj Žižek cf. și :
Disputa intelectuala a vremurilor noastre: ce știe Slavoj Žižek despre lingvistică, cînd el poarta sandale cu ciorapi?
O aplicare glumeață a unei dogme psihanalitice :
Hazna și rahat – când româna confirmă elucubrațiile lui Freud…
—
Filed under: Babel, Bestiariu, Cinema, Linguistics, Paraphernalia Tagged: Cocteau, Freud, Lacan, langue, Lévi-Strauss, lingvistica, Oedip, Oedipus, psihanaliza, Slavoj Žižek, structuralism
