Incă de la descoperirea toharienei in Turkestanul chinezesc și a faptului că limba indo-europeană atestată cel mai la est era o limbă de tip “centum”, iar nu “satem” (de la cele doua maniere in care se pronunta un C -K- initial, exemplul standard fiind numeralul 100, centum si satem) așa cum ne-am fi așteptat, ar fi trebuit să devină evident că vechiul criteriu de clasificare a limbilor indo-europene în două mari grupe, “centum” în occident și “satem” în răsărit este total irelevant. E inutil asadar să căutăm sa presupunem dacă limbile tracilor, dacilor și ilirilor erau “centum” sau “satem”.
.
- Criteriul centum-satem se aplică doar perioadei separării indo-europenei în familii distincte. El e irelevant și înșelător astăzi si in epocile istorice. Româna nu e o limbă “satem” pentru că spune sută acolo unde latina spunea centum. Sută e doar un împrumut din slavă (sŭto). Albaneza însă a păstrat, în paralel cu italiana, pronunția palatalizată qind (pronunțat [cind], palatalizat ca în italianul cento).
- 2. Criteriul e astăzi irelevant și pentru că el ar diviza limbile romane în mod fals într-o grupă centum și o grupă satem. Intr-adevăr, dacă lăsăm la o parte româna, unde nu cunoaștem numeralul vechi, pentru că sută e slavic, toate limbile romane occidentale sînt aparent satem (portugheza 100 = cem, spaniolă cien, catalană cent, franceză cent), in vreme ce italiana păstrează un k ascuns, palatalizat (cento, cf. și albanezul qind), iar sarda, limbă romană izolată în care palatalizarea nu s-a produs, pronunță încă astazi precum în latina clasică cu k- : chent (pronunțat [kent]).
- 3. Mai mult, chiar și în cazul limbilor italice vechi, latina-osca-umbriana, dacă am aplica distincția centum-satem ca pe un criteriu de clasificare am considera atunci că latina este centum, in vreme ce osca și umbriana ar fi limbi satem… Umbriana, in special, urma, așa cum o vedem pa Tabulele Iguvine, prezenta deja în epoca pre-clasică o evoluție fonetică similară cu cea pe care a urmat-o franceza, în care orice C- înainte de E și I devine Ș sau S.
- 4. Irelevanța totală a aparențelor fonetice în cazul în care am aplica criteriul centum-satem la evoluția limbilor romane face așadar să ii dispară importanța și în clasificare limbilor indo-europene. Alte linii de fractură, mai puțin analizate, sînt la fel de importante, precum faptul că greaca, iraniana și o parte din limbile celtice prezintă un H inițial acolo unde toate celelalte au un S… E vorba de falia fonetică ce separă iraniana de sanscrită, precum în echivalența Hind-Sind, dar ea separă și limbile celtice între irlandeză pe de o parte (salann = sare) și bretonă-galeză pe de alta (sare = holen-halen).
.
La fel de important e tratamentul lui P inițial, dispărut în celtă, spirantizat în armeană, devenit automat F în limbile germanice, dar și în unele limbi iraniene.
Sau ar trebui spus la fel de neimportant…
La fel de NEimportant e faptul că in olandeză, greacă, paștună, cehă, slovacă, ucraineană și dialectele rusești de sud orice G, fără excepție, a devenit un H sau o fricativă precum spaniolul jota… grad = hrad etc… fără ca aceste limbi să fie macar în contact.
Vechea distincție centum-satem ar trebui așadar să fie coborâtă la rangul de fenomen fonetic marginal, care nu ne învață nimic despre preistoria indo-europenei și căruia i s-a dat o atenție nemeritată, ce a pus vreme de un secol și jumătate lingviștii pe o pistă falsă.
—
Filed under: Dacopatie, Linguistics, Paraphernalia
