La prima vedere, maghiara pare să fi împrumutat din română fiú, copilul de sex masculin, fiul. Nu ar fi nimic de mirare, doar maghiarii au împrumutat de la slavii printre care au trait și barát, de la brat = frate, pronunțat așa pentru că vechea maghiară nu putea avea două consoane inițiale.
Exemplul e însă revelator pentru pericolele care îl pasc pe lingvistul amator și superficial. Românescul fiu (din lat. filius și înrudit direct cu it. figlio, fr. fils și sp. hijo) nu are nimic de-a face cu maghiarul fiú (= fiu). Bine, bine, argumentează lingvistul amator, dar maghiara a împrumutat atîția termeni de civilizație, inclusive ház (= casă), care nu poate să nu fie înrudit cu Haus, house.
Desigur, lexicul împrumuturilor maghiare din slavă este uriaș, de la majoritatea numelor zilelor săptămânii, pînă la nume de animale și obiecte de gospodărie. Dar fiú și ház nu sînt împrumutate. Chiar și barát e un împrumut superficial și deturnat, căci nu are nimic de a face cu familia (slav. brat = frate), ci desemnează un prieten (sau accesoriu un călugăr). Era probabil la origine un termen militar.
O comparație a maghiarei cu limbi înrudite de departe ca finlandeza sau unele limbi uralice, precum vogula și ostiaka, arată o serie de corespondențe fonetice și lexicale precise. Astfel, acolo unde acestea au un P- sau K- la inițială, maghiara a spirantizat aceste sunete în F- și H, și tot așa un –T final din acele limbi devine în maghiară –Z. Ex. magh. hal – fin. kala (pește). In mod aproape matematic, astfel, lui kat (sau kot, sau kota = casă, colibă) îi corespunde magh. ház. Lui K- îi corespunde magh. H-, iar –T final a dat –Z la fel cum în împrumutul din slavă sau iraniană al lui sŭto (= 100, luat și de rom. : sută) a dat száz. Kat = ház, așadar, iar acesta din urmă nu are nimic de a face cu germanicul Haus, house.
La fel, fiú e de comparat cu poi-ka, ce în finlandeză și estonă desemnează copilul de sex masculin. P- inițial finlandez s-a spirantizat în F- în proto-maghiară, ca în corespondențele mag. felh-ő, felle-g ’nor’ ~ fin. pilvi sau fész-ek ’cuib’ ~ fin. pesä.
In schimb, acel kat, kot siberian care a dat în maghiară ház, în urma unor evoluții fonetice precise, este un termen areal de origine obscură, intrat în toate familiile de limbi euro-asiatice și având o răspândire de la Atlantic la Pacific, desemnând peste tot o locuință, de la o camera în persana din Afganistan (kota), pînă la o casă în finlandeză (kota), casă în maghiară (ház), un etaj de locuință în turcă : kat (de unde și în română cat, caturi), o camera de mica dimensiuni în flamandă și franceza belgiană (un kot à poules, kot d’étudiant, o chichineață), pînâ la coteț, luat de română din limbile slave vecine, unde, cu diminutivul –eț, desemnează o baracă de mici dimensiuni, un kot à poules. Maghiara la rândul ei a preluat coteț sub forma ketrec, iar acum, pentru că știm regulile fonetice, avem și certitudinea că e un împrumut recent în maghiară, altfel K- inițial ar fi devenit H-…
Fiú maghiar nu e așadar înrudit cu fiu românesc, și nici ház cu Haus, house, ba chiar ház are aceeași sursă cu cotețul și cu kot à poules, kot d’étudiant, după care umblă toamna disperați studenții prin Bruxelles.
Iată pericolele la care se supun superficialii și neștiutorii care își închipuie că reconstituie limba dacilor pe baza unor consonanțe superficiale, fără vaste cunoștințe lingvistice și, mai ales, fără o metodă precisă de stabilire a regulilor fonetice și a evoluției limbilor.
—
Filed under: Dacopatie, Linguistics, Paraphernalia
